Aflati in fata unei opere de arta, nu trebuie sa cadem in capcana unei impresii spontane, ce nu tine cont de istoria pe care aceasta o poarta in sine, uneori chiar fara constientizarea ei de catre autor.
In cazul de fata, referirea se face – nu la un anume artist, nu la o anume opera, ci la un fenomen care a actionat si este functional in domeniul esteticii autentice, afectand valoarea reala a operei de baza. Ideea este ca exista sau apare o informatie, de mare impact public, iar pe marginea ei se brodeaza si se construieste intens o adevarata mitologie, cel mai frecvent producatoare de imense si nebanuite avantaje pentru cei care o rostogolesc in timp si spatiu. Iar artele constituie terenul ideal pentru asemenea fenomene, exploatat mereu la maximum.
Personajul Salammbô nu a existat in lumea reala, insa romanul cu acest titlu scris de Gustave Flaubert a declansat, neoficial, un curent psiho-cultural imprevizibil, de o complexitate mult mai vasta decat trauma colectiva cauzata, spre exemplu, de „Suferintele tanarului Werther” a lui Goethe.
Cartea lui Flaubert nu e nici pe departe o capodopera, insa lectura ei in sine este captivanta, intrucat aduna o serie de subiecte gustate de cititori: o poveste de dragoste incheiata tragic, fragmente de istorie reale, impletite ingenios cu episoade fictive, multa aventura si mult suspans, dar si violenta, pe langa scurte incursiuni in lumea magiei.
Povestea frumoasei Salammbô (fiica inventata a generalului cartaginez Hamilcar Barca) este extrasa, cu fidelitate, din „Istoriile” lui Polibiu, altfel o sursa obscura folosita intr-un roman major al vremii si o alegere ciudata pentru un autor care ajunsese faimos cu „Doamna Bovary”.
Flaubert putea avea un interes aparte pentru istoria cartagineza, dar brutalitatea ei ramane controversata si astazi. Ceea ce i-a inspirat insa mai tarziu pe artistii plastici, din aceasta complicata tesatura epica, este o adevarata inflatie de elemente simbolice perfect pliate pe binecunoscuta „disputa” dintre romantism si clasicism, dar atingand puternic si realismul.
Ei bine, doza de „banalitate” a acestei desfasurari de forte lumesti si nelumesti nu i-a oprit pe pictorii si graficienii veacului XX sa se aplece cu multa atentie pentru detalii asupra subiectului. Prin subiect intelegand insasi protagonista romanului, Salammbô, a carei postura artistica am folosit-o pentru a denumi „Sindromul” Salammbô. Poate si mai surprinzator, subiectul creatiei lui Flaubert apare ocazional si intr-un cu totul alt gen de arta, filmul „Citizen Kane”, al celebrului Orson Welles.
Personajul nu a fost pictat pana in ultimul deceniu al secolului XIX, la treizeci de ani de la publicarea romanului: Georges Rochegrosse – „Salammbô si porumbeii” (1893). Pasionat de naratiuni violente si femei frumoase el devine aproape prerafaelit aici, cu frumoasa preoteasa asezata complet imbracata pe un sezlong, in mijlocul unui stol de porumbei albi. Pasari a caror prezenta, totusi, nu poate fi explicata in termeni simbolici.
La trei ani dupa acest moment, Léon Bonnat a pictat un portret al marii soprane de opera Rose Caron in rolul lui Salammbô (1896). Bonnat pare sa fi fost cam „lent”, deoarece Caron cantase pentru prima oara rolul principal la Bruxelles la inceputul anului 1890, in opera lui Ernest Reyer.
Salammbô a atras atentia si marelui ilustrator si pictor ceh Alphonse Mucha, care lucra la Paris pentru actrita Sarah Bernhardt cand a realizat o litografie color a „Incantatiei” (1897), un cadou gratuit pentru abonatii unui jurnal. Oricum, Mucha a plasat-o in rolul de preoteasa, privind spre cer, cu orasul Cartagina in fundal. Ca opera Art Nouveau – o realizare remarcabila, fara niciun fel de indoiala!
Ca posibil argument in sprijinul ideii ca Salammbô reprezinta cu adevarat un gen de sindrom artistic remarcam faptul ca, in prezent, se cunosc cel putin 350 de creatii plastice dedicate subiectului romanului cu acelasi titlu – un „thriller” al secolului XIX. Totodata insa, merita toata atentia acest fenomen, prin care o creatie artistica, fie ea valoroasa ori nu, genereaza un puternic curent in care sunt angrenate in timp domenii estetice dintre cele mai diverse.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii