Antichitatea a fost, judecând dupa standardele de azi, o epoca de o violenta neasemuita, iar dintre toate popoarele antice niciunul nu a fost mai crud decât asirienii. Creatori ai unui imens imperiu, ei s-au impus in regiunea Orientului Mijlociu nu neaparat prin forta militara sau inteligenta politica, ci prin teroare – au fost, de altfel, inventatorii „razboiului psihologic”, folosind cu prisosinta frica umana.
Ca pentru a demonstra si posteritatii imaginatia lor in materie de cruzime, regii asirieni au poruncit reprezentarea detaliata a torturilor in care erau specializati, pe peretii templelor si palatelor.
Cea mai des folosita metoda de executie la asirieni era tragerea in teapa, pe care o practicau imediat dupa batalii sau dupa cucerirea cetatilor care li se opuneau, ucigând astfel mii de oameni si creând veritabile „paduri de tepe” pe sesurile intinse ale Mesopotamiei. Spre deosebire de metoda folosita ulterior, in Evul Mediu, victimele nu erau strapunse de teapa prin anus, ci pe sub coaste, fara atingerea vreunui organ vital, astfel incât moartea sa fie cât mai lenta.
Tot asirienii au inventat si crucificarea, dar si jupuirea victimelor de vii. Pielea acestora era taiata in fâsii, incepând cu cea de pe fese si coapse, si apoi agatata de zidurile cetatilor. O alta pedeapsa bizara era cea data in special nobililor inamici capturati. Convinsi ca puterea unui neam consta in oasele stramosilor, regii asirieni porunceau nobililor dusmani sa dezgroape aceste oase si sa le macine, pâna erau transformate intr-o pulbere fina, risipita de vânt.
Dupa cucerirea oraselor asediate, soldatii asirieni erau indemnati sa se lanseze in veritabile vânatori de capete, cel care reusea sa decapiteze cât mai multi localnici primind recompense din partea regelui.
Ei formau piramide de capete – obicei preluat mai târziu si de mongoli – sau chiar „ghirlande”, formate din capetele retezate si prinse cu funii de zidurile cetatilor invinse. Amputarile de membre, nasuri, urechi, limbi, ca si castrarea, erau alte metode de tortura folosite de asirieni, care nu aveau retineri in a arde de vii si pruncii din teritoriile ocupate. Brutalitatea a fost, astfel, cea mai puternica arma a Asiriei si a permis acestui imperiu sa reziste sute de ani.
Vestile despre torturile socante la care asirienii isi supuneau dusmanii care le opuneau rezistenta se raspândeau rapid si orase intregi capitulau la simpla apropiere a unei armate asiriene. In cele din urma insa, tocmai teroarea, care ii ajutase sa se impuna asupra unui teritoriu imens, le-a fost fatala monarhilor asirieni.
Atacati din toate partile de dusmanii pe care si-i creasera in urma constantelor expeditii de jaf si cotropire, asirienii au fost invinsi, disparând din istorie si lasând in urma lor doar basoreliefurile cu imagini de torturi terifiante, marturie a cruzimii lor.
GABRIEL TUDOR
Comentarii