Dintotdeauna intre om si pamântul din care se presupune ca a fost creat exista o multitudine de legaturi directe, relatii implicite si explicite, preluate de generatii.
Daca ideea crearii noastre din tarâna si apa este veridica, realitatea transanta ne arata ca civilizatia umana nu ar fi ajuns unde se afla astazi, daca omul, folosind pamânt si apa, nu s-ar fi transformat in creator al unei lumi purtând amprenta sufletului eternitatii.
O legatura indestructibila
Pâna sa descopere ca energia uluitoare a focului poate intari ceea ce pamântul si apa intrupau in cele mai felurite forme – de la vase si jucarii, pâna la locuinte si fortificatii –, omul s-a multumit cu ceea ce natura ii punea la dispozitie.
Vorbim despre toate acestea la timpul trecut, insa si astazi se construiesc, de pilda, ziduri si case numai din pamânt, apa si vegetale (trunchiuri si crengi, paie, frunze). Iar rezultatele nu sunt numai spatii vitale pentru adapostirea si activitatile domestice ale oamenilor, ci privite din alta perspectiva, adevarate capodopere arhitecturale si artistice.
De altfel, circa 30% din populatia lumii traieste in structuri de pamânt, cu precadere in tarile mai slab dezvoltate. Ceea ce nu inseamna o calitate inferioara a constructiilor: studii stiintifice au confirmat ca, in cazul unui seism, stravechile case de chirpici rezista mai bine decât cele de caramida. Cele mai vechi urme de utilizare a pamântului in constructii, gasite in Ierihon si Muyerbet (Siria), dateaza de peste 10.000 de ani: calupuri suprapuse, apoi ansamblul finisat manual. Un mileniu si jumatate mai târziu, in situl de la Çatal Höyük (Anatolia) apareau caramizile de pamânt. Dupa alte doua mii de ani, cupolele dadeau un plus estetic structurilor cu tendinte monumentale, duse mai târziu pe un nivel superior prin orasele-temple sumeriene.
Civilizatia mesopotamiana, cea din valea Indusului, cultura Mochica si toate marile civilizatii precolumbiene s-au dezvoltat tot sub semnul unor adevarate revolutii urbane. China de acum trei-patru milenii a pus accent insa pe structurile de aparare, a caror arhitectura a devenit un model pentru mare parte din populatiile eurasiatice.
Renasterea ritualica
In statul arab Yemen exista, de peste 1800 de ani, o aglomerare urbana uimitoare, ce numara circa 7.000 de locuitori: Shibam Hadramawt, oras inscris in Patrimoniul UNESCO, ale carui cladiri cu alura moderna (peste 500 de blocuri de 5-11 etaje) au la baza cu preponderenta pamântul. Bizarele constructii, unice in lume, au fost construite incepând cu secolul al XVI-lea pentru ca apa sa nu mai inunde casele si sa distruga bunurile locuitorilor.
Oricât de atractiv ar fi acesta, cea mai mare moschee de pamânt crud din lume – cea din Djenné (statul Mali), construita pe câmpiile inundabile ale râului Bari, insumeaza toate caracteristicile si atrage irezistibil prin fascinanta sa poveste. Istoria ei e relativ noua (construita in anii 1906-1907), dar reprezinta o efigie de forta a culturii sahelo-sudaneze.
O traditie cu adânci radacini in stravechea cultura a populatiei dogonilor face ca, in fiecare an, toti locuitorii celor 11 cartiere ale orasului – barbati si femei, adulti, dar si copii si vârstnici, constructori sau de orice alta meserie, sa participe la reconstructia ritualica a Marii Moschei, degradata din cauza ploilor.
Exceptând grinzile de palmier ce urca pe fatada catre minarete, totul se realizeaza din pamânt si apa. Nu in ultimul rând, cu mult respect si credinta, entuziasm si prietenie – liantul uman – fara de care nu doar aceasta comunitate simpla si frumoasa, ci intreaga lume ar fi, cu siguranta, mai saraca.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii