Cunoscute si sub numele de „Miile de grote ale lui Buddha”, pesterile constituie o adevarata oaza de reculegere pe Drumul Matasii, aflata la 25 de kilometri de orasul Dunhuang din provincia Guansu. Sunt sapate in gresie si compun un templu budist cu circa 1000 de incaperi.
Impodobite cu picturi si statui budiste au fost construite intre secolele al IV-lea si al XII-lea avand drept scop punerea la adapost a unor documente din fata navalirilor straine, in special a celor mongole.
O legenda relateaza ca, in anul 466, calugarul budist Le Zun (Lo-tsun) sau Yue Zun traversa Desertul Gobi si s-a oprit la Muntele Sanwei in apropiere de Dunhuang sa se odihneasca. Era vremea apusului cand a descoperit un izvor cu apa binefacatoare si, privind in sus soarele care disparea de pe cer, a vazut imaginea de aur a unui Buddha care zbura deasupra. Au aparut apoi mii de Buddha luminosi, inconjurati de zane inaripate care cantau o muzica celesta. Calugarul a hotarat sa ramana acolo si, fiind un artist priceput, care studiase pictura si sculptura, a redat cele vazute intr-o serie de lucrari cu care a umplut o pestera.
Peste multi ani, un alt calugar budist – Ta Liang, oprindu-se in acelasi loc, a avut aceeasi viziune care l-a inspirat sa lucreze si a umplut o a doua pestera cu picturi si statui.
A devenit locul de pelerinaj budist pentru credinciosii artisti si au fost sapate peste 500 de grote care au fost umplute cu statui si picturi murale, unele dintre ele fiind recunoscute drept cele mai bune opere de arta ale Dinastiei Tang. Cele mai multe reprezentau scene din viata lui Buddha, dar erau si unele care redau chinurile care ii asteapta pe cei necredinciosi in iad.
In secolele urmatoare, ca urmare a raspandirii budismului, pesterile s-au inmultit, dar dupa cucerirea mongola si deschiderea unui drum comercial pe mare au fost abandonate.
In 1900 un calugar taoist a descoperit intampator o „pestera biblioteca”, o camera cu „manuscrise canonice” denumita ulterior „Pestera bibliei tibetane”. Existau aici cateva zeci de mii de documente, statuete si diverse obiecte mai vechi de 1000 de ani.
Calugarul Wang Yuanlu a devenit pastratorul capelelor, dar zvonurile despre comoara gasita au atras exploratorii europeni. El a inceput o renovare ambitioasa a templelor cu ajutorul donatiilor din orasele vecine, dar si cu fonduri obtinute din vanzarea documentelor. In acest mod s-a ajuns ca o multime de asemenea valori sa fie expuse in Anglia, Franta, printre cumparatori aflandu-se englezul Aurel Stein si francezul Paul Pelliot. Au ramas insa multe altele care au fost expuse la Muzeul Dunhuang. Guvernul chinez a reusit sa stavileasca jafurile, a sigilat o multime de pesteri si a rezervat vizitatorilor doar 30 de incaperi, considerand grotele ca parte din tezaurul culturii chineze.
Alaturi de grotele Longmen si Yonngang, pesterile Mogao sunt printre cele mai cunoscute constructii de acest fel. Majoritatea sunt dreptunghiulare, comunica intre ele prin pasarele, coridoare si sunt aranjate la diferite inaltimi. Cea mai cunoscuta lucrare expusa aici este o statuie de lut a lui Buddha, inalta de 35 de metri.
Picturile murale de la Mogao sunt de o grandoare deosebita, care puse cap la cap ar forma o galerie lunga de aproximativ 30 de kilometri.
Reprezentarile artistice din Mogao reflecta viata culturala si spirituala a peste zece dinastii, pe o durata de peste o mie de ani, monumentul budist pastrat in cele mai bune conditii si de cea mai mare amploare la nivel mondial, chintesenta artei sculpturii in piatra.
IRINA STOICA
Comentarii