Pe 25 mai 1973, distrugatorul grecesc Velos, aflat sub comanda lui Nikolaos Pappas, participa la un exercitiu de rutina al NATO. In jurul orei pranzului capitanul a aflat prin radio ca mai multi ofiteri de marina fusesera arestati si torturati in Grecia.
Comandantul Pappas facea parte dintr-un grup de ofiteri democrati care planuiau sa actioneze impotriva juntei militare de la Atena. Pappas si-a dat seama ca revolta fusese inabusita si a decis sa actioneze singur pentru a motiva opinia publica globala. El a adunat echipajul la pupa si si-a anuntat decizia de a debarca in Italia, care a fost primita cu entuziasm.
Pappas si-a semnalat intentiile comandantului escadrilei si Comandamentului NATO, citand preambulul Tratatului Atlanticului de Nord, care declara ca „toate guvernele… sunt hotarate sa protejeze libertatea, patrimoniul comun si civilizatia popoarelor lor, fondate pe principiile democratiei, libertatii individuale si statului de drept”.
In acea dupa-amiaza, a ancorat la aproximativ 3,5 mile marine in largul coastei din Fiumicino (Italia), iar trei ofiteri au coborat la tarm cu o barca. De pe aeroportul Fiumicino ei au telefonat agentiilor de presa internationale pentru a le informa despre situatia din Grecia si despre prezenta distrugatorului in apele teritoriale italiene. Au aranjat ca a doua zi sa aiba loc o conferinta de presa sustinuta de capitanul Pappas. Capitanul, 6 ofiteri si 25 de subofiteri au cerut azil politic si au ramas in Italia ca refugiati politici.
Initial, intregul echipaj a dorit sa isi urmeze capitanul (170 de oameni), dar ofiterii i-au sfatuit (si unora le-au ordonat) sa ramana la bord din cauza fricii de represalii din partea regimului impotriva familiilor lor, sa se intoarca in Grecia si sa isi informeze familiile despre cele intamplate. Velos s-a intors in Grecia o luna mai tarziu. Dupa caderea juntei, pe 24 iulie 1974, unii dintre ofiteri s-au intors in marina. Capitanul Pappas a ajuns la rangul de viceamiral si a fost seful Statului Major General al Marinei elene din 1982 pana in 1986.
GABRIEL TUDOR
Comentarii