Evocarea lui Cupidon face trimitere in prezent la ideea de iubire curata, caci personajul care poarta acest nume este un copilas dolofan, cu parul carliontat, o faptura delicata ce sugereaza blandete, mangaiere, bucurie.
Faptul ca poarta in mana un arc cu sageti nu pare deloc o amenintare, desi este vorba, in fond, despre o arma. Aceasta logica simpla pare a fi anulata de prezenta micutului cu fata imbujorata, iar arma lui e transformata in instrumentul magic prin care doua suflete inflacarate de iubire se unesc in unul singur.
Iar artele plastice, in primul rand pictura (sculptura il „adopta” cu precadere in Antichitatea greaca si in cea romana), nu au ramas insensibile la acest subiect atat de provocator.
Constatam cu surprindere ca pasnicul baietel este uneori cat se poate de crud si ca faptele lui nu sunt in totalitate nevinovate. Nu este in-tamplator ca insusi numele micului zeu roman (Eros fiind omologul sau la vechii greci) a dat nastere unor cuvinte cu sens deloc agreabil.
Ca origine etimologica, numele Cupidon vine din latinul cupere – „dorinta, dragoste, pasiune”. Cu timpul si datorita accentuarii ideii ca micul zeu are puterea de a face pe oricine sa se indragosteasca, daca il tinteste cu sagetile sale, cuvantul a capatat o nuanta agresiva. In mai multe limbi (inclusiv romana), cupid inseamna „lacom, avar”, iar cupiditate – sentimentul atavic de a avea, de imbogatire fara limite.
Ceea ce unii pictori au surprins in lucrari ce-l prezinta pe Cupidon/ Eros este intelesul corect al faptului ca parintii acestuia sunt Venus (zeita frumusetii, Afrodita la greci) si Marte (zeul razboiului, respectiv Ares din mitologia greaca). El insumeaza deopotriva insusirile luminoase, pasnice, benefice ale mamei, si – din partea tatalui – o pornire catre violenta.
Pentru a transpune ambele ipostaze, el este dotat cu sageti de aur ascutite, care starnesc simtul erotic si cu varf bont de plumb, care fac ca victima sa respinga orice avansuri amoroase. Ceea ce insa impresioneaza cel mai mult in reprezentarile negative ale lui Cupidon este implicarea unor elemente colaterale in naratiunea pictata.
Poate cel mai penetrant si mai impresionant exemplu in acest sens il ofera pictorul francez Jean-Honoré Fragonard (1732-1806), un hedonist subtil, care a decorat pentru Madame du Barry, favorita regelui Ludovic al XV-lea, pavilionul de muzica neoclasica Louveciennes. Pe patru panouri, artistul a creat ciclul „Progresele iubirii”, reprezentand astfel in stil rococo momente ale jocului dintre doi indragostiti: Intalnirea, Reverie, Urmarirea si Iubitul incoronat. Intr-un plan secundar (sub titlul Love the Avenger – „Iubeste Razbunatorul”), Cupidon apare intr-o postura de-a dreptul cutremuratoare. Inarmat de data aceasta cu un pumnal si avand ochii dilatati de furie, el se repede catre un porumbel alb, cu intentia vadita de a-l injunghia. Foarte posibil, este singura ipostaza in care un zeu considerat al iubirii pure devine exact opusul: un mic demon insetat de sange. De ce?
Am putea gasi o explicatie tot in pictura, caci acest domeniu al artelor plastice abunda in felurite reprezentari ale aceluiasi personaj: Cupidon copil – de obicei gol, insa uneori si invesmantat; in compania mamei sale, Venus, eventual si a unui personaj masculin; infruntandu-l pe satirul Pan, harjonindu-se in zbor cu porumbei, dar si in tovarasia unui leu, calarind un delfin, dormind sau incordandu-si arcul si chiar… ca alchimist.
Printre cei care au zabovit cu penelul asupra mitului ce-l include pe micul zeu se numara Titian, Dürer, Cranach, Rubens, Bouguereau.
Retinem doua aspecte cu substrat psihanalitic, care pot explica accesele de violenta necontrolata sus-mentionate. Primul este retezarea aripilor micului Cupidon de catre Cronos, scena pictata de Pierre Mignard sau Antoon van Dyck, episod traumatizant pentru nazdravanul pus pe sotii.
In cel de-al doilea, copilul Cupidon este victima unor intepaturi, dupa ce incearca fara succes sa se infrupte din rodul muncii albinelor.
Binecunoscutul subiect „Hotul de miere” ni-l arata pe acesta plangand cu disperare si alergand la mama lui, atacat de albine, iar aceasta fie incearca sa-l linisteasca cu mangaieri, fie il pedepseste pentru fapta necugetata. Oricare ar fi insa mesajul aparent al picturilor, in mentalul colectiv Cupidon ramane totusi mesagerul iubirii, fie ea si dincolo de limitele acelei pudori protejate cu grija.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii