Hepatita C sau „boala silentioasa”

          De ce „boala silentioasa”? Pentru ca milioane de oameni din lume sunt afectati de ea, multi dintre ei fara sa banuiasca. Simptomele pot fi atât de discrete încât sa nu fie luate în seama.

          De ce „boala silentioasa”? Pentru ca milioane de oameni din lume sunt afectati de ea, multi dintre ei fara sa banuiasca. Simptomele pot fi atât de discrete încât sa nu fie luate în seama.
          
          Daca asa stau lucrurile, de la sine apar cel putin doua întrebari îngrijoratoare: 1. S-ar putea sa fiu purtator al virusului hepatitei C si sa nu stiu? 2. Exista posibilitatea sa ma contaminez foarte usor?
          Pentru a risipi îndoielile legate de aceste întrebari ar trebui sa va gânditi în primul rând daca a existat vreodata posibilitatea sa intrati în contact cu sânge contaminat:
          ati suportat cu câtiva ani înainte o transfuzie de sânge sau ati urmat tratamente cu derivate din sânge?
          ati facut dializa pentru insuficienta renala?
          ati facut acupunctura, v-ati tatuat sau v-ati perforat urechile pentru cercei în conditii dubioase din punct de vedere al sterilitatii instrumentelor folosite?
          ati intrat în contact direct cu sângele unei persoane stiuta ca fiind contaminata?
          Daca vreunul dintre raspunsurile la aceste întrebari lasa loc riscurilor unei posibile contaminari, trebuie consultat medicul.
          Cum se transmite virusul?
          Dupa cum se poate deja deduce, virusul hepatitei C se transmite prin contactul cu sângele contaminat. Majoritatea persoanelor la care s-a identificat virusul au fost infectate prin transfizii de sânge, efectuate însa cu ani în urma, înainte de aparitia testelor screening foarte performante. Exista însa si exceptii, datorate erorilor, neglijentelor etc., cum ar fi cele cauzate de folosirea de ace de seringa contaminate. În rare cazuri virusul hepatitei C se transmite si prin contact sexual cu o persoana infectata, desi e de luat în calcul si acest aspect.În ce consta boala?
          Ca si în cazul hepatitei A si B, hepatita C este provocata de un virus care produce inflamatia ficatului, unul dintre organele vitale, o adevarata uzina chimica menita pe de-o parte sa prelucreze si sa furnizeze organismului substantele nutritive de care are nevoie ca sa functioneze, iar pe de alta sa neutralizeze toxinele.
          S-a constatat ca aproximativ 15 pâna la 20% dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei C elimina virusul prin forte proprii, fara afectare hepatica. La restul, boala se instaleaza si ataca lent ficatul. Un procent de 20-50% dintre bolnavi dezvolta ciroza hepatica, de obicei în primii 20 de ani de infectie. În cele din urma, cancerul hepatic sau insuficienta hepatica apar la aproximativ jumatate din cei diagnosticati cu ciroza.
          Care sunt simptomele?
          „Boala silentioasa” este implicit perfida. O persoana contaminata cu virusul hepatitei C poate sa nu aiba nici un simptom alarmant timp de 5-10 ani, uneori chiar zeci de ani. Iar daca apar unele simptome „precoce”, ele pot fi confundate foarte usor cu cele care caracterizeaza o gripa banala. Multe persoane descopera prezenta virusului cu totul întâmplator, cu prilejul unui test sangvin de rutina.Cum se trateaza?
          Deocamdata nu exista un vaccin destinat preîntâmpinarii acestei boli, iar tratamentele sunt destul de limitate. La ora actuala, arma cea mai eficienta folosita în terapie este alfa-interferonul, un medicament injectabil care împiedica replicarea (înmultirea) virala. Cu cât este administrat mai precoce, cu atât pare a fi mai eficace. Cercetatorii lucreaza la punerea la punct a unor noi strategii terapeutice, pe baza unor terapii combinate, în sensul asocierii interferonului cu medicamente antivirale de tipul ribavirinei.
          Ca purtator al virusului hepatitei C, pe lânga tratamentul efectiv, foarte important este stilul de viata. Trei reguli sunt de baza: 1. eliminarea cu desavârsire a consumului de alcool (alcoolul accelereaza progresia bolii hepatice); 2 evitarea medicamentelor cu risc de afectare a ficatului (medicul este cel care decide); 3. formarea unor obiceiuri sanatoase de tip dieta – miscare fizica – odihna.