Începe scoala!

          Pentru copilul mic, intrarea în rândul scolarilor este egala cu începutul unei calatorii pe un tarâm necunoscut, care pe cei mai multi îi sperie la început. Daca se întâmpla sa nici nu fi fost vreodata la gradinita, acomodarea e si mai dificila.

          Pentru copilul mic, intrarea în rândul scolarilor este egala cu începutul unei calatorii pe un tarâm necunoscut, care pe cei mai multi îi sperie la început. Daca se întâmpla sa nici nu fi fost vreodata la gradinita, acomodarea e si mai dificila. Cu fiecare nou început de an scolar, chiar si unii dintre elevii care nu mai sunt „boboci”, readaptarea la programul, regulile si disciplina tipice procesului de învatamânt înseamna o perioada de stres si nesiguranta. Iar daca din numeroase motive (exigenta exagerata a parintilor si a profesorilor, suprasolicitarea, conflicte familiale etc.) scoala se transforma în fobie, sanatatea copilului da repede semne de oboseala fizica si psihica. Cum se manifesta? Prin:
          
          ANOREXIE. Lipsa poftei de mâncare sau manifestarile capricioase ale poftei de mâncare este simptomul cel mai frecvent, care indica dificultatile de adaptare a copilului la viata scolara. Nu este vorba totusi de o afectiune organica a sistemului digestiv, ci pur si simplu de o reactie nervoasa, de un raspuns la conditii nefavorabile. La baza anorexiei stau adesea greseli educative mai vechi, facute de parinti în legatura cu alimentatia, dar ale caror consecinte se exprima în mod mai evident în perioada scolii. Uneori, refuzul mâncarii se manifesta prin varsaturi spontane în timpul mesei, mai ales daca apar certuri, conflicte familiale sau reprosuri legate de scoala tocmai în acel moment. Daca aceasta tulburare de alimentatie nu se corecteaza la timp, eventual cu ajutorul unui medic pediatru, ea poate evolua catre o asa-numita „anorexie mentala esentiala”, care la pubertate poate avea consecinte serioase asupra adolescentului; sindromul psihic antreneaza la rândul sau un sindrom somatic, carac-terizat printr-o slabire considerabila (poate pierde aproape jumatate din greutatea corporala), paloare accentuata, ridare precoce, tulburari digestive (constipatie) si de ritm cardiac, mergând spre hipotensiune arteriala. Tratamentul anorexiei mentale esentiale se face numai în spital.
          
          TICURI. Se manifesta prin executarea brusca, involuntara, repetata, la intervale neregulate, dar apropiate, a unor miscari simple, izolate sau grupate. Orice tip de represiune din partea persoanelor din jur accentueaza forta ticurilor, în timp ce antrenarea cu tact a vointei copilului pentru a se controla si corecta, momentele de relaxare si de buna dispozitie, precum si somnul produc disparitia lor. În functie de localizare, exista:n ticuri la nivelul fetei – care sunt cele mai comune. Pot aparea în timpul oricarui act functional care antreneaza musculatura faciala (ticuri ale pleoapelor, genelor, nasului, fruntii, buzelor, limbii).n ticuri ale capului si gâtului, manifestate prin balansare, afirmare, negatie, rotatie.n ticuri ale trunchiului si membrelor – ticuri ale umerilor, bratelor, mâinilor, degetelor (scarpinat, rosul unghiilor), ale trunchiului (balansare, tresarire etc.).n ticuri respiratorii, cum ar fi tusea sau fonatorii, cum ar fi emiterea de sunete nearticulate.n ticuri digestive, cele mai frecvente fiind cele de înghitire a aerului în timpul vorbirii.
          Ticurile apar în special între 6 si 8 ani sau în perioada pubertatii, la copiii care traiesc într-o atmosfera familiala conflictuala sau care au mame perfectioniste, intransigente, anxioase sau supra-protectoare, care înabusa orice tendinta de independenta si de autonomie a copilului. Ticurile sunt în general greu suportate de familie, fiind interpretate ca o intentie ostila a copilului fata de parintii lui. Daca se încearca reprimarea ticului cu agresivitate, copilul capata, pe lânga sentimentul de nesiguranta si teama si un sentiment de culpabilitate.
          
          ENUREZIS. Ziua sau, mai ales, noaptea înca face pipi în pat, desi a ajuns la vârsta scolii? Pâna la vârsta de patru ani trebuia sa deprinda „maturitatea psihologica”, adica obisnuinta de a fi „curat”. Si totusi, se mai întâmpla, în special dupa ce a început scoala… De ce? La unii copii, deprinderea curateniei se face anevoios, reflexele conditionate se formeaza mai greu. Marea labilitate a acestora se vede pâna sa ajunga pe bancile scolii, când e suficienta o simpla schimbare în ambianta obisnuita pentru ca deprinderea fragil însusita sa se piarda din nou. Evident, excludem cauzele organice care pot provoca enurezisul: spina bifida, calculii vezicali, unele boli ale maduvei spinarii, afectiuni ale vezicii urinare… De fapt, de cele mai multe ori, enurezisul este provocat de factori psihici, motiv pentru care atitudinea anturajului fata de copil trebuie sa fie îngaduitoare, plina de tact, lipsita de supraadaugarea de noi conflicte de ordin psihic. Ironizarea, batjocura, amenintarile, venite din partea parintilor, a educatorilor sau a profesorilor nu fac decât sa amplifice cauza acestei situatii neplacute. Dimpotriva, parintii sunt primii care trebuie sa trateze cu seriozitate aceasta problema si sa-l ajute pe copil sa o depaseasca. Copilul trebuie ferit de emotii puternice, ajutat cu întelegere si rabdare sa-si depaseasca deficienta prin mobilizarea tuturor trasaturilor sale psihice, capabile sa-i stimuleze vointa.
          
          BÂLBÂIALA. Este o tulburare de vorbire care poate avea drept cauza stresul scolar, nervozitatea. Adesea, se manifesta în perioada în care exista o diferenta între dorinta spontana a copilului de a vorbi si posibilitatile lui de exprimare (vocabular, exercitiul vorbirii). Tulburarea apare fie prin repetarea silabelor, fie prin taraganarea lor. La început, micutul nici nu-si da seama de aceasta deficienta, echilibrul sau psihic nu este perturbat, dar foarte repede cei din jur îl sensibilizeaza, atragându-i atentia, ironizându-l sau intervenind chiar cu pedepse, ceea ce agraveaza bâlbâiala. Or, copilul are nevoie în asemenea situatie de ambianta de liniste, trebuie ferit de emotii, de spaime si, atunci când se impune, trebuie sa urmeze si un tratament logopedic. Tulburarile de vorbire nu pot fi neglijate deoarece determina modificari de conduita ale copilului, acestia devin timizi, tematori, retrasi, macinati de complexe de inferioritate.