Si totusi, acumulatoarele

          Reiau tema energiei, obsedat fiind de ideea ca, de fapt, în spatele întâmplarilor aiurite ale politicii planetare de astazi sta aceasta nemarturisita teama, a unui grup de oameni, a unei clase, a unei natiuni, ca energia pe care o avem la dispozitie nu ne mai ajunge. Ca pentru ceea ce si-ar dori sa faca acea multime de oameni, în drumul ei catre podiumul competitiei dezvoltarii, nu exista, pentru moment, suficient de multi kilowati, suficient de multi Cai Putere.

          Reiau tema energiei, obsedat fiind de ideea ca, de fapt, în spatele întâmplarilor aiurite ale politicii planetare de astazi sta aceasta nemarturisita teama, a unui grup de oameni, a unei clase, a unei natiuni, ca energia pe care o avem la dispozitie nu ne mai ajunge. Ca pentru ceea ce si-ar dori sa faca acea multime de oameni, în drumul ei catre podiumul competitiei dezvoltarii, nu exista, pentru moment, suficient de multi kilowati, suficient de multi Cai Putere. De aici încrâncenarea de a reglementa, cu orice pret, productia de petrol irakiana, de aici, gigantismul, cu ale sale pericole – uriasa pana de curent din Estul Americii de Nord – de aici încapatânarea cu care ni se vâra pe gât produsul numit autovehicul, „hranit” cu petrol, desi este evident pentru orice om cu scaun la cap ca vehiculele de transport în comun, echipate cu motoare electrice înseamna solutia pe care Homo sapiens o are la îndemâna si de care – atentie! – nu se poate lipsi în acest al XXI-lea secol. De altfel, experimentul pe care îl fac în Islanda atât Uniunea Europeana cât si marea transnationala General Motors spune multe despre inevitabila declasare a petrolului din rolul sau de „monarh” al combustibililor: între 2003 si 2007 toate autovehiculele de pe soselele islandeze vor trece de pe benzina si motorina pe hidrogen, celula de combustie fiind cea care va naste curent electric, pentru electromotorul care va face lucrul mecanic util, cu randament bun si… fara fum!
          Dar nici electro-automobilul nu s-a demonetizat cu totul, ca idee, în ciuda faptului ca cercetarea în domeniul bateriilor de curent nu a facut prea mari pasi în ultima suta de ani (desi, marturisesc, am vazut cu ochii mei, într-un muzeu francez, un electromobil strabunic care, în anul 1900, strabatea 130 de kilometri, cu viteza de 60 km/h cu bateria de acumulatori pe care o avea la bord!). Japonezii de la Universitatea Keyio vin cu un asemenea electrovehicul; l-au botezat KAZ (Keyio Advanced Zero-emission vehicle, adica autovehiculul experimental cu zero emisie de gaze) si are urmatoarele performante: autonomie 320 km (dupa care trebuie reîncarcat, la o priza obisnuita, timp de o ora), viteza medie 90 km/h (la care poate ajunge în doar 7 secunde de la pornire), viteza maxima 309 km/h (!); 8 locuri la bord, motoare pe fiecare roata (prin care acumulatoarele de la bord se încarca, când autoturismul merge la vale), putere totala: 590 hp, provenind de la 184 baterii de lithiu; transmisia si bordul electronice, pneumatice si informatizate; pretul 400.000 de dolari – din pacate, foarte piperat…
          Dar energia la purtator, la „conserva” nu se înfige doar pe sosele ci, insidioasa, cauta nivelele micro. Adica acolo unde, vrem-nu vrem, trebuie sa punem petrolul de-o parte: în telefoane celulare, lanterne, aparate audio-video si computere portabile, în toate uneltele electrice cu care ne-am înconjurat si care ne fac viata mai usoara. Or, bateriile clasice (vechile El-ba, timisorene, va amintiti?) devin, dupa utilizare, gunoaie foarte periculoase ecologic. Inginerul Shelley Miller, de la Universitatea americana din Saint Louis le-a gasit un înlocuitor: microacumulatorul cu alcool. Tehnologia pare uluitor de simpla: într-un vas de marimea unui timbru postal se toarna un strop de metanol sau etanol si câteva miligrame dintr-o enzima care, la anodul instalatiei dezbraca moleculele respective de atomii de hidrogen, creând astfel curent electric, protoni si… otet, ca produs auxiliar. Enzima este protejata de aciditate si fluctuatiile de temperatura de un strat de teflon poros, care lasa protonii sa treaca spre catod, unde reactioneaza cu oxigenul, formând al doilea reziduu, apa (se colecteaza, împreuna cu otetul, într-un mic cartus, si se elimina). Timpul de functionare al minimicrobateriei? Trei luni, spune inventatorul, si asta indiferent de calitatea picaturii de alcool pe care o turnati în mica celula de combustie…