Marchizul de Sade n-a cazut o data cu Bastilia

     Justitia regala l-a condamnat la moarte, dar dupa Revolutia franceza a devenit un om liber; asa a ajuns marchizul de Sade sa înnebuneasca pâna si balamucul Charenton
     Principalii adversari ai acestui dezaxat au fost gravele deviatii psihiatrice (probabil mostenite si amplificate) si soacra sa, doamna de Montreuil
     Scriitor si „filosof” al raului prin libertati sexuale fara limite, de Sade a inversat, cu buna stiinta, rolurile: Dumnezeu era pentru el diavolul
          
          Provenind dintr-o straveche familie nobiliara, Donatien Alphonse François, conte de Sade (zis „marchiz”; 1740-1814), un pericol public al moralitatii franceze (si nu numai), a trecut, pe când avea 4 ani, în grija unchiului sau, renumit pentru viata sa sexuala „neobisnuita”. Poate ca e o simpla speculatie, însa apetenta pentru a obtine satisfactie prin cruzime în relatiile sexuale – atitudine care a generat termenul de sadism – n-ar fi putut-o explica decât un examen psihanalitic, însa Freud avea sa se nasca mult mai târziu.
     Justitia regala l-a condamnat la moarte, dar dupa Revolutia franceza a devenit un om liber; asa a ajuns marchizul de Sade sa înnebuneasca pâna si balamucul Charenton
     Principalii adversari ai acestui dezaxat au fost gravele deviatii psihiatrice (probabil mostenite si amplificate) si soacra sa, doamna de Montreuil
     Scriitor si „filosof” al raului prin libertati sexuale fara limite, de Sade a inversat, cu buna stiinta, rolurile: Dumnezeu era pentru el diavolul
          
          Provenind dintr-o straveche familie nobiliara, Donatien Alphonse François, conte de Sade (zis „marchiz”; 1740-1814), un pericol public al moralitatii franceze (si nu numai), a trecut, pe când avea 4 ani, în grija unchiului sau, renumit pentru viata sa sexuala „neobisnuita”. Poate ca e o simpla speculatie, însa apetenta pentru a obtine satisfactie prin cruzime în relatiile sexuale – atitudine care a generat termenul de sadism – n-ar fi putut-o explica decât un examen psihanalitic, însa Freud avea sa se nasca mult mai târziu. Cert este ca marchizul de Sade nu numai ca a practicat sadismul ca unica metoda de a „supune” femeile seduse (al caror numar este imposibil de stabilit), dar l-a si teoretizat în romanele sale.
          Debutul mariajului sau, la 23 de ani, spune totul despre restul biografiei sale. O data cu venirea sotiei în spatiul conjugal, de Sade tine captiva tot acolo o actrita de care abuzeaza sexual torturând-o. Soacra si multe prostituate „schinguite sexual” depun plângere si, în 1772, pe când avea 32 de ani, de Sade este condamnat la moarte pentru „crime nenaturale” si otravire. Dar evadeaza cu ajutorul valetului si fuge în Italia… Se reintoarce în Franta, dar nu este executat, ci exilat în Normandia, la resedinta sotiei.
          Este greu de povestit în câteva cuvinte ce a facut marchizul în acea perioada (1773-1777); foarte succint, se poate spune ca, dupa ce si-a angajat un „harem de sclave ale sexului”, scandalurile au determinat autoritatile sa-l închida, în cele din urma ajungând la Bastilia (1784). În acea perioada începe sa scrie operele sale („Cele 120 de zile ale Sodomei”, „Justine” etc.). Revolutia din 1789 îl achita de pedeapsa cu moartea si îl transfera la ospiciul Charenton. Sotia abia atunci obtine divortul. Scapa apoi si de azil si devine „cetateanul Louis Sade”. Dar nu putea sa se potoleasca si publica clandestin romane sado-erotice si provoaca mari dezordini publice. În 1804 este „replantat” în balamuc, unde scrie si piese dubioase pentru nebuni, ca metoda de ameliorare a sanatatii lor. Scadalizata, o comisie napoleoniana ii interzice accesul la uneltele de scris si este închis singur într-o celula. Dar si aceste conditii, de Sade întretine relatii sexuale cu o angajata de 17 ani, tinând si un jurnal intim pe aceasta tema. Moare la 2 decembrie 1814 în somn, dupa o foarte scurta perioada de boala… Omului care a scris „Filosofia dormitorului” nu i-a pasat nici o clipa de cei trei copii ai sai, care au acceptat, totusi, sa-l întretina la ospiciu.