Curajul de a tine o vipera în pumn

          Printre sunete de alamuri ruginite, muzicaluri scoase de la naftalina, cutremure de 8,5 grade si povesti „ca din viata”, reusesc sa traiasca si filmele din Europa. Aici reuseste sa supravietuiasca filmul de autor, si chiar filmul de arta, adica tocmai acolo unde înca de acum o jumatate de secol critica se întreba daca ea poate exista.

          Printre sunete de alamuri ruginite, muzicaluri scoase de la naftalina, cutremure de 8,5 grade si povesti „ca din viata”, reusesc sa traiasca si filmele din Europa. Aici reuseste sa supravietuiasca filmul de autor, si chiar filmul de arta, adica tocmai acolo unde înca de acum o jumatate de secol critica se întreba daca ea poate exista. Felini, Antonioni, Tarkovski si alti câtiva s-au încapatânat sa creada în aceasta realitate. Azi, a face film de arta, si nu din acelea înglodate în industria nivelatoare a industriei de film, la fel de prolifica precum industria detergentilor, este sinonim cu curajul de a tine un sarpe veninos în pumn.
          
          Intâmplator, Vipera în pumn (Vipère au poing) este si titlul unui film realizat de Philippe de Broca, o adaptare dupa celebrul roman cu acelasi nume al lui Herve Bazin. Vipera în pumn este povestea unei lupte violente, nemiloase si feroce pe care un copil de zece ani o duce împotriva mamei sale, în sânul unei mari familii burgheze aflate în declin, apartinând societatii franceze a anilor 1920. Jean Rezeau si fratele sau duc o viata fericita la castelul familiei, Belle Angerie, dar asta pâna în momentul în care bunica lor moare. Moartea ei înseamna revenirea parintilor din Indochina si, mai ales, aparitia unei mame, Paula, gata sa puna în aplicare tot felul de pedepse, corvoade si privatiuni absurde doar „de dragul copiilor”. În acest moment, Jean alege calea revoltei împotriva celei pe care o numeste „Folcoche”, o contractie a cuvintelor „folle” (nebuna) si „cochonne” (scroafa). În dialectul patois, „folcoche” este scroafa care îsi devoreaza puii. Jean e un copil curajos pentru ca atunci când nu avea decât câtiva ani omorâse o vipera strângând-o în pumn. Între baiat si mama porneste o lupta surda, teribila si constanta. O mama care nu stie sa-si iubeasca fiii si care întretine un climat de razboi civil teribil si hilar, cu vagi si pline de derizoriu tentative ucigase. Dupa tot felul de peripetii în care actiunile copiilor contra mamei sunt egalate în cruzime doar de cele ale mamei fata de copii, lucrurile se aplaneaza o data cu trecerea anilor. Jean se apropie de adolescenta, încep sa-l atraga femeile. O seduce pe Madeleine, o tânara fermiera. Savureaza victoria, dar curând încep sa-l irite manifestarile ei de tandrete. Pentru el femeile nu pot sa semene decât cu mama sa. Razboiul cu Folcoche nu mai e acelasi. În final, cei trei baieti pleaca la o scoala cu internat. Jean paraseste Frumosa Angerie, „o vipera în pumn”, dar între Jean si Folcoche ura e vesnica. Animozitatile au modelat caracterul naratorului pentru totdeauna. N-a avut încredere în nimeni si în nimic.
          Micul Jean este interpretat de Jules Sitruk, un adolescent de 14 ani care spune despre acest rol: „M-am straduit sa ramân cât mai fidel posibil trasaturilor lui de caracter. Totusi, mi-a fost destul de greu sa-mi desfasor acest sentiment de ura fata de o mama. E un sentiment pe care din fericire nu l-am cunoscut. Contrar cartii, unde la sfârsit apare replica atroce al lui Hervé Bazin care-i dovedeste vointa de-a renega iubirea si de-a trai în ura, în film s-a încercat un final mai optimist, personajul reusind sa scape de ura, sa nu respinga dragostea si sa aiba 7 copii”. Jacques Villeret în încarneaza pe Jacques Rezeau, un om pasionat de entomologie, cu suflet bun dar sfarâmat de autoritatea sotiei sale, iar Catherine Frot este o „scroafa” imperiala, în ascendenta directa cu Alice Sapritch care a interpretat acest rol în telefilmul adaptat dupa roman în anul 1971, o doamna Rezeau, fiica de senator si nepoata de bancher, foarte bogata, care i-a adus o dota imensa acestui barbat. În fine, regizorul Philippe de Broca si-a explicat optiunea pentru actrita care o joaca pe „Scroafa”: „m-am gândit numaidecât ca ar putea sa joace rautatea fara sa fie doar rea si asta ar face filmul mai interesant si mai emotionant (…) Fara sa îndulcesc câtusi de putin monstruozitatea personajului, am facut tot posibilul sa scot un personaj complex”. De cealalta parte a camerei de filmare, Catherine Frot n-a prea agreat scenele, uneori dificile, în care-si înfrunta copiii. „Scenele de reglare de conturi fizice, când îi lovesc sau îi trag de urechi, îi amuzau foarte tare. Era un joc al provocarii fricii de ambele tabere”. Turnarea filmului a durat opt saptamâni, doua la Paris si sase în Anglia, la Dorset, unde echipa filmului a gasit casa ideala pentru reconstituirea castelului „Frumoasa Angerie”. „Ambianta englezeasca m-a ajutat, m-a atras în lumea lui Charles Dickens”, a spus Philippe de Broca. Romanul lui Hervé Bazin a fost publicat în 1948, la facut imediat celebru, si este primul dintr-o trilogie care urmareste copilaria si tineretea lui Jean Rezeau, precum si anii maturitatii sale, pâna la moartea mamei. Trilogia (Vipera în pumn, Moartea calului mic, Tipatul pasarii de noapte) este aproape în întregime autobiografica.