Panteon crestin

          Cei 40 de mucenici din Sevastia
          
          Peste mai putin de o saptamâna Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe „Cei 40 de mucenici” martiri de la Sevastia. Acestia au trait in timpul imparatului Liciniu (308-321), care stapânea tinuturile rasaritene ale Imperiului Roman si era in conflict cu imparatul Constantin cel Mare, care, in 313, daduse Edictul de la Milan privind incetarea persecutiilor impotriva crestinilor.

          Cei 40 de mucenici din Sevastia
          
          Peste mai putin de o saptamâna Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe „Cei 40 de mucenici” martiri de la Sevastia. Acestia au trait in timpul imparatului Liciniu (308-321), care stapânea tinuturile rasaritene ale Imperiului Roman si era in conflict cu imparatul Constantin cel Mare, care, in 313, daduse Edictul de la Milan privind incetarea persecutiilor impotriva crestinilor. Teroarea declansata de Liciniu ajunge in cetatea Sevastia (sau Sevasta) din Armenia si 40 de soldati crestini sunt arestati de comandantul Agricola, cunoscut prigonitor al credintei.
          Asa cum ne spune preotul Nicolae Barbu, cei 40 de ostasi erau de prin partile Capadochiei si refuza categoric sa aduca jertfe zeilor pagâni. In numele tuturor, vorbeste osteanul Chiron, care isi declara deschis credinta. Intemnitati, in noaptea de 8-9 martie 315, sunt aruncati in apele inghetate ale lacului Sevasta. Pe mal fusesera asezate vase uriase cu apa fierbinte pentru a-i revigora pe cei care s-ar fi hotarât sa abjure credinta. Unul dintre ei nu mai poate suporta chinurile si iese afara, dar, intrând in apa fierbinte, moare pe loc. In locul acestuia se arunca in lac temnicierul Aglae, capetenia paznicilor, care i-a vazut pe mucenici cântând si slavindu-l pe Dumnezeu, in vreme ce din cer coborau asupra lor 40 de cununi, care luminau lacul. In felul acesta el a completat numarul martirilor, primind cununa celui care nu suportase martiriul. A doua zi dimineata sunt scosi din apa pentru a fi arsi, dar unul dintre ei, Meliton, este inca viu. Este lasat deoparte sperându-se ca va putea fi convins sa abjure, dar mama lui, o femeie batrâna si bolnava, il gaseste si-l pune alaturi de ceilalti, „pentru a se infatisa cu demnitate inaintea lui Dumnezeu”. Dupa ce li se zdrobesc fluierele picioarelor cu ciocane, sunt arsi, iar cenusa trupurilor este aruncata intr-un râu din apropriere, unde insa se aduna la margine. Cenusa si resturile de oseminte au fost adunate de crestini, in tara noastra existând moaste la manastirile Antim din Bucuresti si la Neamt. In aceasta zi credinciosii nostri pregatesc o mâncare traditionala pentru a o imparti celor din jur. Este vorba de acei covrigei – de cele mai multe ori in forma de opt – fierti sau copti, unsi cu miere si presarati cu nuca, „macinicii”, „sfintisorii” sau „bradosii” simbolizându-i pe cei 40 de Sfinti Mucenici.