Mâncatul excesiv reflecta modul în care gestionam emotiile si nevoile, iar hranitul emotional poate fi rezultatul unei lipse de rezolvare a problemelor afective si a celor reale, au avertizat medicii psihiatri, care explica legatura dintre mâncatul excesiv si gestionarea emotiilor.
Viata si energizarea, înaintea placerilor culinare!
Oamenii trebuie sa manânce pentru a supravietui, pentru ca hrana este una dintre nevoile noastre fundamentale. Organismul ne atentioneaza, prin foame, ca avem nevoie de hrana pentru a trai, pentru refacerea acelui tip de energie utilizat permanent de organism pentru efectuarea anumitor sarcini fizice, intelectuale sau afective. Însa noi nu mâncam mereu doar pentru a ne satisface „foamea fiziologica”.
O parte dintre oameni apeleaza la mân-care pentru ameliorarea stresului, motiv pentru care mâncatul emotional se defineste ca tendinta de a raspunde la emotii dificile – cum ar fi frica, furia sau tristetea si la situatii tensionate – prin consumul de alimente, chiar si în absenta foamei.
Medicii subliniaza ca stresul furnizeaza un cadru propice pentru manifestarea acestui tip de comportament, iar prin consumul excesiv de mâncare oamenii se refugiaza de problemele reale. Prin urmare, mâncatul emotional implica folosirea alimentelor ca modalitate de a te simti mai bine si de a-ti împlini nevoile emotionale.
Foamea emotionala se manifesta brusc, aducând cu ea o dorinta intensa de a mânca, având la baza o stare persistenta de disconfort psihologic, generata de stres. Reactiile afective, indiferent daca sunt negative sau pozitive, ne determina sa facem alegeri alimentare pe fond emotional.
Când mâncati ca sa va hraniti emotiile, o faceti repede, consumând alimente inconstient, „pe pilot automat”, mai ales în fata televizorului, citind sau în fata laptopului.
Practic, va blochati într-un cerc vicios în care problemele reale nu sunt acceptate, constientizate si mai ales vindecate, pentru ca nu învatati modalitati sanatoase de a face fata emnotiilor, de a face distinctia dintre foamea emotionala si cea fizica.
Copilaria, vârsta tentatiilor… reusite
Relatia nefireasca cu mâncarea se formeaza înca din copilarie, când cei mici primesc dulciuri drept recompense din partea parintilor sau a bunicilor. Înca de mici copiii sunt obisnuiti cu premii „dulci” si „bune” pentru fiecare reusita, ceea ce îi predispune la o înclinatie spre mâncatul emotional odata ajunsi la maturitate.
Aceste practici nesanatoase din copilarie pot persista si în viata adulta, determinându-ne sa ne trezim noaptea, atrasi de dulapul cu dulciuri pentru a consuma o cutie întreaga de bomboane sau un borcan de dulceata. Multi dintre noi recurg la mâncare pentru a se consola, pentru a gestiona stresul sau ca forma de recompensa, transformând mâncatul emotional într-un obicei dificil de întrerupt, asemanator unui viciu.
Mâncatul a devenit pentru multi o metoda de evadare si relaxare, inclusiv din cauza unor experiente traumatice anterioare. Fie ca vorbim despre abuz emotional, neglijenta fizica, abuz fizic de orice fel, multe persoane care se confrunta cu o tulburare alimentara în prezent, au trecut în copilarie prin experiente traumatice.
Atunci când predomina mâncatul emotional, nu ne putem opri, deoarece avem un gol afectiv de umplut.
Activitatea fizica si somnul ajuta în cazul mâncatului excesiv. Mâncatul emotional contribuie la cresterea în greutate, iar când surplusul devine vizibil poate amplifica si mai mult starea de disconfort emotional, acest obicei hranind emotiile, nu stomacul.
Pentru a reduce mâncatul compulsiv, solutia consta în identificarea factorilor care declanseaza emotiile negative ce determina acest comportament, iar sportul si odihna ajuta. În orice situatie de disconfort, exista un agent declansator.
Mâncatul ne poate face sa ne simtim bine pe moment, dar emotiile care au determinat obiceiul alimentar nu dispar. Acest obicei nesanatos se manifesta atunci când ignoram, negam sau fugim de emotiile si sentimentele noastre.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii