Fidelitatea si obedienta militarilor japonezi care au luptat în cel de-al Doilea Razboi Mondial au stârnit uimirea si admiratia întregii lumi. Au existat situatii în care, fideli juramântului depus, de a nu capitula, soldatii niponi au rezistat în junglele Asiei de Sud-Est zeci de ani si nu s-au predat decât la insistentele comandantilor lor.
Un caz cu totul aparte este cel al capitanului de infanterie Sakae Oba, ofiter al Armatei Imperiale. El a facut parte din regimentul însarcinat sa apere mica insula Saipan în fata fortelor americane, net superioare.
In urma sângeroasei batalii disputate între 15 iunie si 9 iulie 1944, japonezii au fost învinsi. Saipan a fost locul de desfasurare al faimoasei „sarje Banzai”, când mii de militari japonezi au atacat, într-o forma de gyokusai („sinucidere onorabila”) liniile americane, aproape toti fiind ucisi de tirurile mitralierelor inamice.
Dupa acest veritabil macel, americanii au considerat insula cucerita, instalând aici o garnizoana. Aflat în fruntea unei companii de 46 de soldati, Oba, care participase la sarja, dar supravietuise, s-a retras în jungla luxurianta, luând cu el si alti 160 de civili japonezi care lucrasera pe insula. Expert în tehnicile de gherila si de supravietuire în jungla, Oba a facut din oamenii sai un comando de temut, purtând cu succes un razboi inegal, împotriva celor peste 40.000 de soldati americani stationati pe insula.
Pe 30 septembrie 1944, comandamentul armatei japone-ze i-a declarat oficial morti pe toti militarii care luptasera în Saipan, iar Oba a fost ridicat post-mortem la gradul de maior (la întoarcerea în Japonia, gradul i se va retrage).
In acest timp, el îsi îmbarbata oamenii din subordine, facându-i sa creada ca întaririle sunt pe drum, iar insula va fi recucerita de la americani. Ceea ce Oba nu stia era ca întaririle promise nu aveau sa mai ajunga niciodata: interceptate de flota americana din Pacific, navele japoneze au fost decimate în octombrie 1944, în cursul bataliei de la Leyda.
Oba a refuzat sa creada rapoartele privind înfrângerea, asa cum, la aproape un an dupa, nu a dat crezare nici stirii despre capitularea Japoniei. El a continuat sa lupte în jungla, în fruntea oamenilor sai. Când proviziile si medicamentele s-au epuizat, a întreprins raiduri asupra taberelor americane, spre a le jefui. Mai mult, pentru a obtine informatii privitoare la mersul razboiului, el se strecura noaptea în lagarele de prizonieri de razboi japonezi de pe insula, lua cu el unul sau doi prizonieri si îi înlocuia cu oameni luati dintre civilii aflati în subordinea lui.
Aceasta tactica inteligenta i-a atras din partea americanilor porecla de „Vulpea din Saipan”. Indrazneala lui ajunsese proverbiala: când americanii au instalat un cinematograf în aer liber, pentru a-i mai deconecta pe soldati, Oba s-a furisat într-un copac din apropiere si, cocotat acolo, a urmarit cât se poate de relaxat filmul!
Oba si oamenii sai au rezistat pe insula timp de 512 zi-le. Ei nu s-au predat decât atunci când, pe 27 noiembrie 1945, a fost adus pe insula generalul Umahachi Amo, fostul comandant suprem al trupelor din Saipan, care a început sa cânte imnul infanteriei nipone. Incet-încet, din jungla au iesit toti supravie-tuitorii „comandourilor” lui Oba.
Acesta s-a predat ultimul, depunându-si sabia de ofiter la picioarele locotenent-colonelului american Howard G. Kirgis. Ulterior, Oba a devenit o figura populara în Japonia si a intrat în politica, devenind consilier municipal în orasul Gamagori.
Iar pentru ca povestea sa aiba un final fericit, unul dintre soldatii americani care luptasera împotriva lui Oba, Don Jones, devenit ulterior scriitor, a realizat, cu ajutorul acestuia o carte devenita bestseller în America si Japonia, despre cele 512 de zile de rezistenta în jungla. Mai mult decât atât, Jones l-a convins pe Kirgis sa-i înapoieze lui Oba sabia ceremoniala. Sakae Oba a murit în iunie 1992, la vârsta de 78 de ani.
GABRIEL TUDOR
Comentarii