Sunetele venite din natura, fara interventia omului, pot transmite stari sublime, absolut identice cu efectele artei muzicale asupra mintii, sufletului si reactiilor umane, însa „veriga lipsa” ramâne o ratiune superioara cu forta creatoare dincolo de granitele materiale, masurabile.
Este principalul motiv pentru care consideram muzica un produs artistic uman si vechi. Justificarea se regaseste de în acea deseori invocata vocatie artistica a primelor fiinte umane dovedita de picturile rupestre si de obiecte modelate din os, piatra si lemn – materiale ce pot rezista suficient de mult trecerii timpului. Picturi care, marturisesc ca arta cântatului la instrumente deja exista.
Exista un element esential, care ne arata ca armoniile melodice rezulta dintr-o colaborare implicita dintre ratiunea umana animata de simtul artistic si natura curata, cea care ofera „materia prima” în trupul careia stau pastrate sunetele. O ilustrare a acestui fenomen a oferit-o sculptorul de geniu Michelangelo, prin afirmatia ca el nu modeleaza marmura, ci îndeparteaza din blocul mineral masiv acele aschii care tin ascunse formele divine ale operelor sale. Piatra, lemnul, osul „contin” armoniile sonore ce vor fi descatusate de om pentru a lasa libera curgerea lor, prin auz si minte, catre suflet si spirit. Ne referim, la instrumentele muzicale, cele mai vechi descoperite pâna acum datând din preistorie.
Unii cercetatori, între care si Darwin, considerau ca instrumentele muzicale au aparut chiar înainte de vorbire; tobele si alte instrumente de percutie s-au numarat probabil printre primele. Oase de mamut vopsite în rosu, gasite în siturile paleolitice, ar fi putut fi folosite ca instrumente de percutie. Instrumente asemanatoare cu arcul, din os si fildes, au fost gasite în situri foarte vechi. De altfel, arcusul, ca parte a multor instrumente cu coarde alcatuite din doua piese avea forma unui arc, vechea arma cu sageti. În aceeasi arie tematica se înscriu si primele instrumente muzicale de suflat, de o varietate remarcabila. Pestera Fluierului Spart din Arizona este locul în care s-au descoperit asemenea obiecte din lemn, foarte bine conservate, reprezentativ fiind fluierul dublu, folosit si în prezent de nativii nord-americani. Dincoace de Atlantic, în zona montana iberica au fost descoperite scoici folosite, cel mai probabil, ca instrumente de suflat, provenienta lor din zonele de coasta indicând faptul ca în urma cu sute si mii de ani comerciantii faceau schimburi si cu astfel de lucruri pretioase.
Vechimea instrumentelor muzicale – de percutie si de suflat – nu poate fi deocamdata asezata în tipare de necontestat. Picturi rupestre de peste 7.000 de ani din Sahara înfatiseaza arcuri folosite ca instrumente. Bosimanii de astazi fac o muzica tulburatoare cu un astfel de instrument asemanator arcului. Numai ca… arcul este plasat în gura, iar sunetul este produs prin lovirea unei coarde de tendon cu o trestie. Dovezile acestea sunt însa foarte departe de ipotezele oficiale cele mai senzationale. Fluierul numit tidldibab, este considerat cel mai vechi instrument muzical din lume. Realizat dintr-un femur de urs de pestera strapuns de gauri distantate, a fost descoperit în 1995 în pestera Divje Babe din nord-vestul Sloveniei si datat în urma cu 50.000-60.000 de ani; se presupune ca a fost fabricat de neanderthalieni.
În ceea ce priveste motivul realizarii instrumentelor muzicale, obiectivul artistic nu a fost niciodata exclusiv. Pe teritoriul tarii noastre, buciumul si tulnicul erau mijloace de comunicare sonora, la mari distante, în legatura cu evenimente de interes major pentru comunitati: agresiuni din exterior, incendii. Alteori, ele erau chemari la manifestari ca adunarile sarbatoresti ori la activitati curente practicate în comun, emisiile sonore fiind transmise la distante de kilometri. Armoniile sonore produse astfel au generat reactii psihoafective firesti în fiinta umana, astfel luând nastere una dintre cele mai valoroase manifestari artistice din toate muzica.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii