Situata la 40 de kilometri de Lisabona, in provincia Estremadura, regiune considerata sacra inca din Antichitate, Mafra este una dintre cele mai vechi asezari din Portugalia, iar unul dintre obiectivele emblematice il constituie impresionantul palat-manastire, inregistrat pe Lista Patrimoniului UNESCO.
Palatul este profund ancorat in istoria si traditiile Portugaliei. In anul 1711, regele Joao al IV-lea al Portugaliei, ingrijorat de lipsa urmasilor, a facut un legamant inaintea lui Dumnezeu, promitandu-i ca, daca va avea un mostenitor va construi cea mai mare manastire din regatul sau. Rugaciunile i-au fost ascultate, astfel ca in 1711 s-a nascut prima lui fiica, Maria Bárbara de Braganza, iar sase ani mai tarziu au inceput lucrarile la acest complex in stil barocneoclasic.
Constructia a durat 17 ani, timp in care 52.000 de muncitori au lucrat zi si noapte realizand un complex cuprinzand o manastire, un palat si o capela. Intregul colos ocupa 42.000 de metri patrati, iar in interior sunt 1.200 de camere, 4.500 de usi, 6 oglinzi, 29 de clopote si 36.000 de carti. Cheltuielile acestui proiect au fost efectuate cu aurul provenit din Brazilia. Constructia a fost terminata in 1730, marcand aniversarea a 41 de ani ai monarhului.
Complexul a servit ca resedinta de vara a familiei regale si a fost si un important centru educational, aici predandu-se o multitudine de materii, de la arta plastica la cantarile liturgice. In 1807, in timpul invaziilor napoleoniene a servit ca loc de refugiu al familiei regale, inainte de fuga membrilor ei in Brazilia, care au luat cu ei o mare parte din mobilier, picturi, tapiserii etc.
Zidurile albe de calcar regional ale palatului reprezinta triumful artei baroc, iar complexul are o lungime de 232 de metri. Planurile maretului palat au fost incredintate unui arhitect german de formatie italiana care a transpus in realitate pasiunea sa pentru ornament si detaliu.
Manastirea cu 300 de calugari a fost abandonata in 1834, iar palatul a fost parasit in 1910 cand ultimul rege, Manuel al II-lea a fugit in Anglia.
Deschis publicului ca muzeu, palatul ofera o vizita dintre cele mai interesante. Pe langa dormitoarele si saloanele regale, Sala Tronului si Marele Hol exista o serie de incaperi a caror destinatie este strans legata de existenta evenimentelor petrecute aici.
Una dintre acestea este Infirmeria, piesa de rezistenta a manastirii. Este un salon imens unde persoanele grav bolnave erau tratate in niste camarute (separeuri) despartite prin zid. Doctorul venea zilnic si agata intr-un carlig reteta pe care calugarii urmau sa o aplice. La capatul salonului era un altar inchinat Fecioarei Maria si paturile de lemn de stejar ale bolnavilor care erau aduse in centru ca ei sa poata urmari slujba.
In aripa principala a palatului se afla Sala Destinului, loc de promenada al nobilimii unde se teseau intrigi si povesti de amor, iar in Sala Descoperirilor erau comentate marile realizari maritime.
Exista, de asemenea, in aripa de sud o sala de muzica si una a trofeelor de vanatoare, dar piesa de rezistenta a intregului complex este Biblioteca. Realizata de celebrul arhitect Manuel Caetano de Sousa este una dintre cele mai frumoase sali de acest fel din lume. Tavanul este boltit, iar podeaua din marmura roz si gri, in carouri, are 90 de metri lungime si 9,5 metri latime. Dulapurile aliniate pe margini contin numeroase carti vechi – aproximativ 40.000, inclusiv codice din secolul al XVlea. In spatele cartilor „locuiesc” liliecii care noaptea vaneaza daunatorii cartilor.
Basilica de marmura e incoronata cu doua turnuri si este celebra pentru statuile si clopotele sale, in numar de 92. Desi nu a fost folosit niciodata ca resedinta, palatul a reprezentat o locatie importanta de petrecere a familiei regale si loc de odihna dupa lungile vanatori.
IRINA STOICA
Comentarii