Sinteza a geniului românesc, sculptorul Constantin Brâncusi a adus contributii covârsitoare la înnoirea limbajului artistic universal. A fost apreciat drept „un demiurg – taran care traia în inima Parisului, Sfânrul din Montparnasse… fara sa fi fost de fapt martirul unei singure forme”.
Plecarea din Hobita
Nascut la Hobita, Gorj la 19 februarie 1876, al saselea copil al unei familii de tarani, viata sa a fost grea si aventuroasa, pe masura îndraznelii operei sale, cu o scoala primara divizata în doua sate, o copilarie marcata de dese plecari de acasa si ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, pravalii si birturi.
Intre 1894-1898 urmeaza cursurile Scolii de Arte si Meserii din Craiova, apoi vine la Bucuresti la Scoala Nationala de Arte Frumoase pe care o absolva în 1902 sprijinit de doctorul Dimitrie Gerota.
In 1903 primeste comanda unui bust al lui Carol Davila, instalat în fata Spitalului Militar din Bucuresti, singurul monument public al marelui sculptor în Bucuresti. Brâncusi intentiona ca banii primiti sa-i foloseasca pentru a calatori la Paris, dar îi este livrata numai jumatate din suma promisa, restul urmând sa-i primeasca la receptia lucrarii când se izbeste însa de opinii contrarii si ridicole impunând unele remedieri. Furios, refuza restul banilor si pleaca la Paris pe jos, nu înainte de a trece mai întâi pe la Hobita.
A fost o calatorie lunga, plina de greutati. A lucrat ca decorator de mobila la Viena de unde a pornit prin Bavaria în Elvetia pâna la Langres în Franta. In timpul calatoriei s-a îmbolnavit de pneumonie în urma unei ploi torentiale, internându-se într-un spital de maici. S parcurs ultima parte a drumului sau cu trenul.
In 1905, la Paris, reuseste la concursul de admitere la „Ecole-Nationale Supérieure de Beaux-Arts” lucrând în atelierul lui Antonin Mercié. In 1906, atingând limita de vârsta paraseste scoala. Refuza sa lucreze în atelierul lui Auguste Rodin, rostind celebrele cuvinte: „La umbra marilor copaci nu creste nimic”.
Viata pariziana
In 1907 închiriaza un atelier în Montparnasse unde se întâlniste cu toti artistii avangardisti ai vremii: Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.
In 1909 revine pentru scurt timp în România si participa la Expozitia Oficiala de pictura, sculptura si arhitectura prezidata de Spiru Haret. Pâna în 1914 ia parte la expozitii colective din Paris si Bucuresti cu „Pasarea Maiastra”, „Muza adormita”, „Domnisoara Pogany” si, în cele din urma, deschide prima expozitie în Statele Unite.
Apreciat de o serie de contemporani, printre care Camil Ressu în România si poetul Ezra Pound din America, lucreaza deopotriva în piatra, în lemn si în bronz si se declara un adept al artei noi.
In 1937 începe ansamblul de la Târgu Jiu iar în atelierul sau din Paris si-a creat un cadru specific românesc. Se stinge din viata la 16 martie 1957, dar în România „realismului socialist” este contestat ca un reprezentant al formalismului burghez. De aceea oferta sa de a lasa Statului Român 200 de lucrari si atelierul sau din Paris este refuzata.
Brâncusi împotriva Statelor Unite
Un moment de mare importanta din viata sculptorului a fost Procesul din 1928 din SUA când sculptura sa „Pasarea în spatiu” a fost taxata ca obiect industrial, nu ca opera de arta.
Un prim obstacol în propagarea artei moderne avusese loc în 1920 când lucrarea sa „Printesa X” a fost declarata „falica si indecenta”, fiind considerata pornografica. Sculptorul si-a luat opera si a coborât treptele cladirii în care fusese expusa, în aclamatiile si huiduielile multimii irascibile.
Scandalul din 1926 readuce în dicutie întelegerea artei moderne. In octombrie anul respectiv, prietenul lui Brâncusi, Marcel Duchamp si curatorul unei expozitii din New York, în care urmau sa fie expuse 71 de lucrari ale sculptorului pleaca din Franta cu cutiile în care erau operele respective. Vamesii au fost surprinsi de formele neobisnuite ale operelor, în special de „Pasarea în spatiu”, din bronz galbui, care nu semana a pasare. Au taxat-o cu 235 de dolari si au inclus-o în categoria „ustensile de bucatarie si echipament medical” desi, ca opera de arta trebuia scutita de orice vama. Vamesii au admis intrarea celorlalte lucrari în tara dupa o serie de interventii.
Expozitia care s-a bucurat de un real succes, a fost mutata la Chicago, spre încântarea iubitorilor, dar problema vamala nu se încheiase. Brâncusi fusese avertizat de prietenul sau James Joyce ca va avea de-a face cu o uneltire a adversarilor din 1920.
In 1927 evaluatorul vamal a revenit asupra cazului considerând ca operele lui Brâncusi nu reprezinta arta si în ziua de 27 octombrie a început un proces rasunator, dar Brâncusi a refuzat sa se prezinte. Avocatii sai au fost Maurice Speiser, care s-a oferit sa lucreze pro bono si Charles Lane, avocatul unei mari iubitoare de arta. Judecatorii au fost George Young si Byron Waite. Au fost audiati numerosi oameni de cultura printre care sculptorul Jacob Forbes, criticul de arta Henry McBride, directorul Muzeului de Arta din Brooklyn, ziaristi de la „The Arts” si „Vanity Fair”. Toti au cautat sa dea o definitie a artei abstracte încercând sa descifreze simbolurile folosite de sculptor.
Detractorii au fost reprezentati prin sculptori marunti, dar apreciati în cercurile academice. „Pasarea în spatiu” a fost prezenta în sala de judecata si avocatilor le-a fost usor sa demonstreze ca este o opera de arta. Oameni de cultura din Franta si alte tari europene au invadat ziarele cu articole în apararea lui Brâncusi si verdictul a fost dat pe 26 noiembrie 1928 în favoarea sculptorului de catre judecatorul Waite care a declarat ca „Pasarea în spatiu” este o „opera de arta”.
Hotarârea curtii în favoarea lui Brâncusi a stabilit un precedent crucial pentru recunoasterea artei moderne si abstracte, validând astfel „revolutia” începuta de acesta catre o forma artistica pura.
IRINA STOICA
Comentarii