Inaugurata cu 157 de ani în urma, Opera Nationala din Viena este una dintre cele mai cunoscute si mai elegante cladiri de pe Ringstrasse, celebra artera circulara din centrul orasului.
Cladirea se înalta între vecinatati ilustre ca Palatul Albertina si Palatul Hofburg. A fost construita între 1861-1869 de arhitectul August von Siccardsburg, specializat în structura si artistul Eduard von Nüll pentru decoratiuni si interioare.
A fost prima constructie importanta de pe Ringstrasse, artera construita pentru a înlocui zidurile vechi ale orasului, care devenisera inutile si chiar împiedicau circulatia în oras, parte a conceptiei împaratului Franz Joseph al Austriei.
Cei doi cunoscuti artisti însarcinati cu ridicarea noului edificiu l-au gândit în spiritul Renasterii franceze si italiene, ceea ce le-a adus o serie de aspre critici si chiar acuzatii din partea contemporanilor carora aceasta abordare li s-a parut total lipsita de patriotism.
Opinia publica si oficialitatile s-au dezlantuit atât de puternic împotriva constructiei considerata lipsita de stil, încât cei doi, înainte de a-si vedea munca încheiata, au avut parte de un sfârsit tragic. Eduard von Nüll s-a sinucis, iar August von Siccardsburg a suferit un infarct fatal.
Opera, denumita la vremea respectiva „Teatrul liric imperial”, a fost inaugurata la 25 mai 1869 cu opera Don Giovanni de Mozart.
Cladirea, desi mai scunda decât fusese proiectata, este strajuita de doua logii uriase împodobite cu coloane. Fatadele sunt realizate în stil renascentist. Deasupra intrarii principale existau doua statui ecvestre, reprezentându-i pe cei doi cai înaripati ai muzei Erato – muza elegiei si a poeziei erotice, una dintre cele noua muze din mitologia greaca, fiica a lui Zeus si a Mnemosynei –, condusi de muzele Poeziei si Armoniei.
Pe fiecare parte a Operei se gasesc doua fântâni, ce reprezinta muzica, dansul, veselia si pe Lorelei – cea care, dupa ce si-a pierdut iubitul cazut de pe stânca în apa, s-a transformat în sirena si cântând îi blestema pe pescari ca atunci când vor privi stânca, barcile lor sa se scufunde si ei sa piara în apele Rinului.
In interior Opera este bogat ornamentata cu sculpturi, basoreliefuri, oglinzi si elemente aurite. Pardoselile sunt, în general, din lemn alternând însa cu mozaicuri.
La intrare exista un spatiu impresionant (Holul) împodobit cu picturile lui Moritz von Schwind, reprezentând personajele din „Flautul fermecat” de Mozart si busturile compozitorilor si directorilor faimosi care au trecut pragul institutiei de arta, printre care cel al lui Gustav Mahler a fost realizat de Auguste Rodin.
O scara monumentala împodobita cu sculpturi alegorice reprezentând cele sapte arte, realizate de Josef Gasser conduce spre primul nivel, unde se gaseste Salonul de Ceai, fost Salon Imperial în care monarhul si invitatii sai se retrageau din Auditorium, sala de spectacol, în pauzele dintre acte sau pentru întâlniri private la finalul reprezentatiilor. Acesta se remarca, de asemenea, prin ornamentele deosebite si pictura murala.
La 12 martie 1945, Opera din Viena a fost bombardata, dar o mare parte din cladire a ramas în picioare. Restaurarile au durat 10 ani si stagiunea a fost redeschisa în noiembrie 1955 cu opera Fidelio de Beethoven. Sala de spectacole, care fusese complet distrusa, a fost refacuta integral. Din ratiuni de securitate, capacitatea ei a fost redusa de la 3.000 de locuri la 2.800. Vechiul candelabru a fost înlocuit cu unul de cristal cu diametrul de circa 7 metri, iar fosa orchestei poate primi 110 persoane. Cortina salii de spectacol este schimbata anual pentru a prezenta creatii ale artei contemporane, dupa ce la începutul reconstructiei prezenta o scena din opera „Orfeu si Euridice”.
Opera dispune de numeroase sali de repetitii, iar acustica sa i-a adus o faima bine meritata printre melomanii din întreaga lume.
A devenit celebra si pentru numeroasele manifestari culturale, printre care celebrul Bal Anual al Operei, fiind singurul bal din lume care impune o tinuta speciala: fracul negru cu papion alb pentru barbati si rochia lunga alba, asortata cu manusi si pantofi, de asemenea albe, pentru femei.
IRINA STOICA
Comentarii