Monument impunator al Parisului, Arcul de Triumf este un simbol emblematic pentru identitatea nationala franceza si este strâns legat nu doar de istoria tarii, ci si de evenimente contemporane. Astfel, în fiecare an, Turul ciclist al Frantei se încheie în apropierea sa si de aici începe parada militara care marcheaza Ziua Nationala a Frantei (14 iulie).
Arcul de Triumf este înaltat în centrul pietei Charles de Gaulle, numita anterior Place de l’Etoiles, o piata circulara. Se afla într-o intersectie de 12 bulevarde, care formeaza o stea, cel mai cunoscut fiind Champs-Élysèes, pe o explanada circulara cu un diametru de 120 de metri. Structura conceputa de Jean-François Chalgrin este în stil neoclasic, inspirat din arhitectura romana (Arcul lui Titus de la Forumul Roman), are dimensiuni impresionante: 50 de metri înaltime, 45 de metri latime si 22 de metri adâncime. O scara cu 284 de trepte ajunge pâna în vârful monumentului, iar cu un lift se poate ajunge doar pâna la un punct în monument.
Constructia arcului îsi are originile în solicitarea lui Napoleon care a tinut un discurs, pe 2 decembrie 1805, dupa batalia de la Austerlitz. El s-a adresat soldatilor spunându-le „Va veti întoarce acasa sub arcuri de triumf” si a dorit sa celebreze astfel realizarile militare ale armatelor franceze. Pe 18 februarie 1806 a fost adoptat un decret prin care se aprobau lucrarile, finantate de armata, care au demarat în acelasi an, la data de 15 august, ziua de nastere a lui Napoleon.
In 1815, dupa caderea Primului Imperiu, lucrarile s-au suspendat, fiind reluate abia în 1823, sub conducerea lui Jean-Nicolas Huyot, la ordinul regelui Ludovic al XVIII-lea, care a fost motivat de succesul invaziei franceze în Spania. El a realizat antablamentul, bolta ogivala pentru sustinerea nivelului superior si bolta cu casete a arcului principal.
Ludovic-Filip si prim-ministrul sau Adolphe Thiers au ales temele altoreliefurilor si sculptorii însarcinati cu realizarea lor. Acestea au fost „Plecarea voluntarilor din 1792” de François Rude, „Triumful din 1810” de Jean-Pierre Cortot, „Rezistanta din 1814” si „Pacea din 1815” de Antoine Étex.
Lucrarile s-au terminat în 1836, fiind conduse de arhitectul Guillaume-Abel Blouet, inaugurarea având loc pe 29 iulie, zi în care se sarbatorea „Revolutia din Iulie” care a adus la putere monarhia.
Monumentul prezinta deasupra peretilor sase basoreliefuri reprezentând episoade din razboaiele revolutionare si napoleoniene. In partea inferioara este realizata o friza ilustrând plecarea si întoarcerea armatelor în campaniile din Italia si Egipt.
In interior, pe ziduri sunt înscri-se numele a 660 de comandanti militari ai Imperiului, numele celor cazuti în lupta fiind subliniate. In registrul superior apar 30 de scuturi, fiecare purtând numele unei victorii a Revolutiei sau a lui Napoleon. Programul iconografic este prezentat în ordine cronologica.
Sub arc este adus în 1921 „Mormântul Soldatului necunoscut al Frantei”. Flacara comemorativa a fost aprinsa în 1923 si este reaprinsa în fiecare seara. O ceremonie anuala marcând aniversarea armistitiului din 1918, care a încheiat Primul Razboi Mondial, este organizata la Arcul de Triumf.
Arcul de Triumf prezinta o importanta deosebita si continua sa fie un simbol al Frantei. Sicriele multor personalitati franceze au fost aduse aici înainte de depunerea lor în locurile de veci. Printre acestea s-au numarat cele ale lui Victor Hugo si Ferdinand Foch.
Arcul gazduieste si un muzeu cu expozitii interactive, iar terasa din vârful monumentului ofera o minunata priveliste a orasului, chiar mai frumoasa decât cea din Turnul Eiffel.
IRINA STOICA
Comentarii