La 15 ianuarie 69 d.Hr., Imperiul Roman a fost aruncat într-o noua etapa a turbulentelor politice când Marcus Salvius Otho a preluat puterea la Roma si s-a proclamat împarat. Acest moment semnificativ marcheaza începutul uneia dintre cele mai framântate perioade din istoria imperiala, cunoscuta sub numele de Anul celor Patru Împarati.
Evenimentul nu reprezinta doar o schimbare de conducere, ci si un simptom al instabilitatii profunde în care se afla statul roman dupa moartea lui Nero si dupa scurta, dar tensionata, domnie a lui Galba.
Ascensiunea lui Otho nu a fost întâmplatoare. Provenit dintr-o familie influenta si având o cariera politica îndelungata, el se pozitionase abil în cercurile de putere ale Romei. Initial, Otho se aliase cu Galba în speranta ca va fi desemnat succesor al acestuia. Dar dupa ce Galba l-a adoptat pe Piso Licinianus, dezamagirea si ambitia au declansat un val de nemultumiri. Garda pretoriana, element-cheie în asigurarea stabilitatii împaratului, a fost rapid atrasa de promisiunile si generozitatea lui Otho.
În ziua de 15 ianuarie, tensiunile politice au explodat. Pretorienii i-au ucis pe Galba si pe Piso, iar Otho a fost aclamat împarat chiar în cadrul taberei pretoriene. Senatul, confruntat cu un fapt împlinit si dorind sa evite noi tulburari, l-a recunoscut oficial ca nou conducator al Imperiului. Odata ajuns pe tron, Otho a încercat sa se prezinte ca un lider moderat si conciliant.
Una dintre primele sale preocupari a fost restabilirea ordinii si a încrederii în institutiile imperiale. El a revizuit câteva dintre deciziile impopulare ale lui Galba si a încercat sa câstige sprijinul provinciilor, constient de impactul pe care loialitatea legiunilor îl avea asupra stabilitatii imperiale.
Otho a depus eforturi pentru a transmite un mesaj de continuitate si echilibru, dar ele nu au fost în-cununate de succes, revoltele legiunilor si aparitia de noi pretendenti la tron – Vitellius si Vespasian – obligându-l în cele din urma sa se sinucida.
GABRIEL TUDOR
Comentarii