Într-o epoca în care televiziunile acrediteaza ideea ca a mânca este un scop al individului – camuflat sub nenumarate pretexte (de la necesitatea vitala pentru organism si prilejurile de socializare, pâna la afisarea opulentei si a unei anume emfaze mondene), pare desuet sa pretindem ca descoperim importanta „savanta” a mistuirii produselor alimentare în formele si formulele lor cele mai elevate.
Trebuie sa recunoastem: desi nu este decât un instinct primar, caracteristic nu doar omului si regnului animal, ci si plantelor, actul de a mânca reprezinta în sine o dimensiune culturala aparte a civilizatiei umane.
Iar pentru ca nicio alta specie nu are inteligenta si abilitatea sa-si prepare hrana, este de la sine înteles ca preocuparea pentru aceasta profesie a atras atentia – pe un culoar de nisa – artistilor plastici, care au patruns în universul culinar cu penel, sevalet si culori!
Subiectul acestui articol a fost abordat de artisti, practic, de la începuturile meseriei lor, sub diferite aspecte.
Pictorii, au fost cei mai solicitati, rezultatele fiind de multe ori peste asteptari. În primul rând, deoarece tablourile respective reprezinta o fresca fidela a unuia dintre cele mai relevante segmente ale vietii domestice din orice loc si timp.
De precizat ca doua teme populare pentru picturile cu naturi statice sunt florile si mâncarea.
În toate casele, cu exceptia celor mai simple, mâncarea a fost preparata într-o camera mai mult sau mai putin dedicata, bucataria, care a fost, în mod curios, mult mai putin populara ca motiv pentru scenele domestice.
Ne referim la scene cât se poate de comune din existenta oricarei familii, dar nu trebuie omis din vedere faptul – perfect explicabil – ca, înainte de secolul XIX, motivul cel mai frecvent pentru pictarea unei bucatarii a fost relatarea din Evanghelie despre Christos în casa Martei si a Mariei.
O astfel de lucrare remarcabila este cea a flamandului Joachim Beuckelaer (c. 1533-1575) – considerat un specialist în pictarea bucatariilor din vremea sa – intitulata Cele patru elemente: Focul. O scena de bucatarie cu Hristos în casa Martei si a Mariei în fundal (1570).
Joachim Beuckelaer a încorporat acest lucru într-o forma timpurie de natura moarta în „O scena de bucatarie cu Hristos în casa Martei si a Mariei în fundal”, pictura care reprezinta focul din seria sa „Cele patru elemente”.
Sufrageria este prezentata printr-o usa, sugerând ca „locul” unui artist nu se putea afla nici în prezenta mesenilor, nici în calea numerosilor servitori ocupati sa pregateasca masa si a celor angajati în alte activitati.
Se poate observa deci ca anumite imperative sociale si pragmatice atrageau o viziune macar putin deformata a firescului scenei.
Faptul ca subiectul la care ne referim – mâncarea/a mânca – este unul absolut natural si care nu poate fi ocolit nicaieri în lume, nu exclude o componenta artistica aproape obligatorie: simbolul, semnificatia subordonata imaginii propriu-zise.
Realismul si naturalismul – dimensiuni implicite ale unor astfel de picturi – sunt cele dintâi evidente pentru orice privitor, mai mult sau mai putin initiat, dar dincolo de acestea orice artist autentic introduce elemente ce tin de propriile viziuni asupra scenei.
Astfel, un alt motiv pentru reprezentarea unei bucatarii a venit din moda alegoriilor celor cinci simturi, în gust.
Pentru a puncta ideea ca acest subiect nu este minor, consideram ca este absolut necesar sa remarcam ca multi dintre cei mai valorosi pictori din istoria artelor l-au abordat.
Jan Brueghel cel Batrân (1568-1625) si Peter Paul Rubens (1577-1640), Diego Velázquez (1599-1660) si Frans Wouters (1612-1659), Bartolomé Esteban Murillo (1617-1682) si Johannes Vermeer (1632-1675) sunt doar câtiva dintre remarcabilii pictori ai acestui simbol universal.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii