În seara zilei de 18 iunie 1178, cinci calugari din Canterbury, în sudul Angliei, au raportat un fenomen ceresc ciudat si inexplicabil. Conform lui Gervase, cronicar al abatiei Christ Church, barbatii priveau Luna aflata în primul patrar când au observat ca partea superioara a acesteia parea sa se „desparta în doua”.
Cronica lui Gervase ofera o descriere incitanta: din punctul de divizare a tâsnit o „torta în flacari”, aruncând foc, carbuni încinsi si scântei pe o distanta considerabila. Partea inferioara a Lunii „se zbatea ca si cum ar fi fost ranita”, iar fenomenul s-a repetat de mai multe ori, flacara rasucindu-se înainte de a reveni la normal. La final, întreaga Luna a capatat o nuanta întunecata.
Povestea lui Gervase a ramas uitata pentru secole, pâna când Jack Hartung, geofizician la Universitatea de Stat New York a redescoperit relatarea, în anii 1970. De atunci, evenimentul a captat atentia astronomilor si a fost sursa unor teorii fascinante.
Hartung a sugerat ca ceea ce vazusera calugarii ar fi fost un impact de meteorit sau asteroid pe Luna, posibil formând craterul Giordano Bruno, a carui dimensiune de 22 de kilometri ar putea corespunde cu descrierea. În primul rând, craterele lunare mari precum Giordano Bruno au fost estimate de astronomi ca având vârste cuprinse între un milion si zece milioane de ani.
Cosmogeologul Jörg Fritz a confirmat ca craterul este mult mai vechi de 800 de ani, iar un crater atât de tânar ar fi aratat semne evidente ale vârstei sale „fragede” – cum ar fi temperaturi ridicate din cauza impactului – care nu au fost observate. În plus, un impact de asemenea amploare ar fi aruncat un nor de resturi care ar fi declansat o ploaie intensa de meteori pe Terra, vizibila timp de zile întregi.
Lipsa oricaror înregistrari în alte cronici europene, chineze, arabe sau asiatice sugereaza ca nu a avut loc un impact lunar real. Ce au vazut, atunci, calugarii?
Paul Withers, de la Lunar and Planetary Laboratory din Arizona, considera ca observatorii au fost de fapt martorii exploziei unui meteorit în atmosfera Pamântului, chiar în fata discului lunar. Fenomenul ar fi fost unul vizual spectaculos, cu flacari care se farâmitau si scânteile „zburând” prin aer, iar pozitia exacta a calugarilor a facut ca numai acestia sa fie martorii evenimentului.
Dar teoria lui Withers merge si mai departe. El sustine ca poate calugarii nu au vazut nimic, deoarece Luna nu era vizibila din Canterbury pe 18 iunie 1178.
Istoricii astronomiei, precum Peter Nockolds, considera ca întreaga poveste ar fi fost o fictiune. Nockolds subliniaza ca evenimentul s-a petrecut în timpul Cruciadelor, perioada în care Luna era adesea simbol religios.
Semiluna este un simbol al islamului, iar în Coran exista referinte la „despartirea Lunii” (Surah 54:1). Relatarea lui Gervase ar fi putut fi o forma de propaganda religioasa, menita sa prezica victoria crestinilor asupra musulmanilor. Este important sa mentionam ca în Evul Mediu calugarii obisnuiau sa lege fenomenele ceresti de succesele crestine din timpul Cruciadelor.
Gervase însusi descrisese fenomene atmosferice anterioare ca prevestind înfrângerea armatelor musulmane. Astfel, fenomenul lunar din 1178 ar putea fi interpretat ca o manifestare simbolica, menita sa sustina moralul crestinilor si sa legitimeze interventia lui Frederick Barbarossa, împaratul Sfântului Imperiu Roman.
GABRIEL TUDOR
Comentarii