În dimineata zilei de 9 octombrie 1917, în timpul uneia dintre cele mai sângeroase campanii ale Primului Razboi Mondial, un grup de soldati australieni a patruns într-o mica zona împadurita din apropierea localitatii Passchendaele, în Belgia.
Timp de decenii, disparitia lor a alimentat una dintre cele mai persistente legende militare ale Australiei: povestea „Batalionului pierdut din Padurea Celtica”. Incidentul s-a petrecut în timpul bataliei de la Poelcappelle, parte a ofensivei de la Passchendaele.
Comandantul britanic Douglas Haig era convins ca armata germana începe sa cedeze si a ordonat o serie de atacuri menite sa cucereasca înaltimile aflate la est de orasul Ypres. În acest context, Batalionul 10 al Fortei Imperiale Australiene a primit misiunea de a efectua un raid diversionist asupra pozitiilor germane dintr-un mic pâlc de copaci, denumit Padurea Celtica.
Forta de atac era formata din sapte ofiteri si 78 de soldati, aflati sub comanda locotenentului Frank Scott, în vârsta de doar 22 de ani. La ora 5:20 dimineata, sub protectia unui baraj de artilerie, australienii au pornit spre obiectiv.
Terenul din jurul Passchendaele era printre cele mai cumplite de pe Frontul de Vest. Ploile continue transformasera câmpul de lupta într-o mare de noroi. Soldatii înaintau cu dificultate prin namolul care le ajungea pâna la genunchi. Padurea Celtica nu mai semana de mult cu o padure adevarata.
Mai grav, germanii erau pregatiti de riposta. Raidurile anterioare îi alertasera, iar apararea fusese întarita cu mitraliere suplimentare si efective noi. În momentul în care australienii au patruns în padure, au fost întâmpinati de o rezistenta mult mai puternica decât cea anticipata.
Luptele care au urmat au fost de o violenta extrema. Martorii au relatat ca locotenentul Scott a reusit initial sa surprinda inamicul printr-o manevra de flancare, însa avantajul a fost de scurta durata. Întariri germane au sosit rapid, iar confruntarea s-a transformat într-un haos total.
S-a luptat corp la corp printre copacii distrusi, în timp ce artileria ambelor tabere continua sa loveasca zona. Comunicarea dintre unitati s-a prabusit. Semnalul luminos care trebuia sa anunte retragerea nu a fost utilizat eficient, iar supravietuitorii au fost nevoiti sa-si croiasca singuri drumul înapoi printr-un câmp de lupta maturat de obuze.
Dupa încheierea raidului, comandantii australieni au încercat sa stabileasca pierderile. Locotenent-colonelul Maurice Wilder-Neligan, comandantul Batalionului 10, a raportat ca putea identifica doar 14 membri nevatamati ai grupului de atac. Aceasta observatie avea sa stea la baza unui mister care a dainuit aproape un secol.
Multi au interpretat raportul ca însemnând ca 71 de oameni disparusera fara urma. Povestea a fost preluata de presa, de istorici si de memoria colectiva, iar „Batalionul pierdut din Padurea Celtica” a intrat în folclorul militar australian.
Dupa razboi, echipele însarcinate cu identificarea mormintelor nu au reusit sa recupereze multe dintre trupuri. În lipsa unor dovezi concrete, au aparut numeroase teorii. Unii au sugerat ca australienii ar fi fost executati si îngropati într-o groapa comuna secreta. Altii au vorbit despre soldati care s-au pierdut în ceata diminetii si nu au mai fost gasiti niciodata.
Analiza moderna a registrelor militare, a marturiilor supravietuitorilor si a documentelor germane a aratat ca numarul soldatilor disparuti fara urma era semnificativ mai mic decât se presupunea. Istoricii estimeaza ca aproximativ 37 de oameni au ramas cu adevarat neidentificati.
Cel mai probabil, majorita-tea au fost ucisi în timpul luptei sau de bombardamentele care au urmat. În infernul de la Passchendaele multe trupuri au fost distruse, îngropate sau imposibil de recunoscut.
GABRIEL TUDOR
Comentarii