Cu aproximativ 165 de milioane de ani în urma, o creatura cu blana, care înota ca un ornitorinc, vâna ca o vidra si avea o coada asemanatoare cu cea a unui castor, traia în lacurile si râurile din regiunea care este în prezent China, hranindu-se cu pesti si salamandre.
Acesta este cel mai vechi exemplu cunoscut de stil de viata semiacvatic din istoria evolutiei mamiferelor. Cercetatorii au descris o fosila descoperita în regiunea Mongoliei Interioare care apartine unei specii de mamifer numita Megacauda sungei si care a trait în perioada jurasica, în perioada dinozaurilor.
Megacauda avea o lungime de aproximativ 50 de centimetri si cântarea între unu si doua kilograme. Desi mult mai mica decât majoritatea dinozaurilor, Megacauda era totusi de doua ori mai mare decât urmatorul cel mai mare membru al liniei evolutive a mamiferelor din jurasic, „majoritatea fiind creaturi minuscule, de marimea unui soarece de câmp, la acea vreme” si prezenta unele trasaturi anatomice esentiale comune cu mamiferele moderne.
Fosila bine conservata pastreaza chiar si amprente ale pielii si blanii si dezvaluie un contur clar al corpului. Ea demonstreaza ca Megacauda avea aceeasi structura musculo-scheletala a gâtului care permite mamiferelor moderne, inclusiv oamenilor, sa înghita mâncarea mestecata, bucata cu bucata si care le ofera puilor capacitatea de a suge lapte.
„Mamiferele moderne sunt unice printre vertebratele vii prin modul lor de a se hrani. Majoritatea mamiferelor pot si trebuie sa mestece, cu ajutorul dintilor complecsi, hrana ingerata pâna când aceasta se transforma în bucati si fragmente minuscule, apoi sa înghita hrana mestecata, împreuna cu saliva, bucata cu bucata. Bolul de hrana este împins de un tub muscular din gât, cunoscut sub numele de faringe, în esofag”, a declarat paleontologul Zhe-Xi Luo de la Universitatea din Chicago, Statele Unite.
„Acest mod de înghitire, specific mamiferelor, difera de cel al altor vertebrate, dintre care majoritatea înghit pur si simplu bucati mari de hrana sau înghit prada întreaga. Crocodilii înghit pasari mari. Pitonii îsi întind falcile pentru a înghiti un mamifer de dimensiuni considerabile. Chiar si un sarpe subtire poate sa înghita cu usurinta un rozator întreg. Au dinti, dar, deoarece dintii si falcile lor nu pot mesteca, se descurca pur si simplu înghitind bucatile”, a explicat Luo.
Megacauda, ca si mamiferele moderne, are o structura osoasa delicata sub craniu si oase hioide articulate la gât, care ar functiona împreuna cu muschii gâtului si ai limbii. De asemenea, la fel ca mamiferele moderne, acest animal putea respira si se putea hrani în acelasi timp. Primele mamifere au aparut în urma cu aproximativ 225 de milioane de ani, în timpul perioadei triasice, care a precedat Jurasicul. Mamiferele au ramas subordonate pâna la impactul unui asteroid, în urma cu 66 de milioane de ani, care a dus la disparitia dinozaurilor, însa au reusit sa se adapteze într-o varietate de nise ecologice.
Megacauda facea parte dintr-un grup de mamifere numit Docodonta, care a aparut pentru prima data în urma cu aproximativ 200 de milioane de ani si a prosperat timp de aproximativ 90 de milioane de ani, fara a lasa, însa, urmasi în viata. Diverse specii de Docodonta sapau galerii, traiau pe sol si în copaci sau, asa cum dovedeste Megacauda, au devenit semiacvatice.
„Megacauda se adauga unui numar tot mai mare de dovezi care arata ca mamiferele puteau fi diverse din punct de vedere ecologic, chiar si în ecosistemul dominat de dinozauri”, a declarat Luo. Fosila a fost descoperita într-o roca formata din sedimente lacustre.
„Înota folosindu-si picioarele din fata si din spate pentru a vâsli si efectuând miscari ondulatorii cu coada. Probabil sapa vizuini în malurile râurilor sau ale lacurilor”, a declarat Thomas Martin, paleontolog la Universitatea din Bonn, Germania, coautor al studiului. Animalul avea proportii corporale similare cu cele ale unui ornitorinc, în special trunchiul si picioarele din spate, desi fara celebrul bot în forma de cioc de rata al ornitorincului.
Coada sa lata era aplatizata, ca cea a unui castor sau a unui ornitorinc, si era acoperita de solzi mici, ca cea a unui castor. Un exemplar jurasic de Docodonta semiacvatic, mai mic, numit Castorocauda, tot din China, a trait mai târziu decât Megacauda.
Dintii si maxilarele lui Megacauda erau adaptate pentru o dieta carnivora, la fel ca cele ale mamiferelor pradatoare semiacvatice din prezent, precum vidrele si nurcile.
Caninii sai specializati aveau trei radacini, lucru neobisnuit pentru mamiferele de astazi, iar dintii molari îi permiteau sa taie si sa mestece carnea într-un mod diferit fata de mamiferele carnivore moderne. Cuspidele dintilor sai erau curbate spre spate pentru a ajuta animalul sa prinda prada alunecoasa, precum pestii.
În stomacul lui Megacauda au fost gasite fragmente de oase, ceea ce indica faptul ca se hranea cu vertebrate mici. Megacauda trebuia sa se fereasca de teropode, dinozaurii carnivori, si este posibil sa fi fost nocturn sau, poate, activ în zori ori la apus.
NICUSOR DINCA
Comentarii