Batrânetea lupta dintre genetica si mediu

    Daca moartea ne asteapta pe toti la capatul drumului, batrânetea este cea care ne însoteste ultimii pasi. Batrânetea, caracterizata de o degradare progresiva a functiilor vitale si intelectuale, debuteaza o data cu încheierea perioadei de maturitate, când organismele înceteaza a fi capabile de reproducere.
    Daca moartea ne asteapta pe toti la capatul drumului, batrânetea este cea care ne însoteste ultimii pasi. Batrânetea, caracterizata de o degradare progresiva a functiilor vitale si intelectuale, debuteaza o data cu încheierea perioadei de maturitate, când organismele înceteaza a fi capabile de reproducere. Procesul pare a fi generat, natural, din ratiuni de „economie a resurselor”, batrânii, incapabili a mai perpetua viata, devenind, din punctul de vedere al vietii, un balast. Numai ca, atât experienta, cât si realitatea de fiecare zi, ne arata ca nu toti îmbatrânim în acelasi ritm si nici la fel. Unii traim mai mult, altii mai putin, abstractie facând de accidentele exterioare, cum ar fi bolile.    
      Printre factorii care determina si influenteaza procesul de îmbatrânire, senescenta, cercetatorii cred ca recunosc deja factori tinând de regimul de viata, factori de natura sociala, factori tinând de însasi fiziologia organismelor vii si, în fine, factori de natura genetica. De exemplu, un regim de viata „lenes”, cu cheltuieli minime de energie, este de natura a favoriza (împotriva opiniei curente) longevitatea. Cauza: un metabolism mai lent produce mai putini radicali liberi oxidanti, cababili a afecta ADN-ul. În acelasi timp, din punct de vedere social, un individ protejat de societate are sanse mult mai mari de a atinge o vârsta înaintata, decât indivizii izolati, siliti sa se apere singuri de toate agresiunile posibile. Vezi cazul matcii, aparata de stup, a carei durata de viata este înzecita fata de aceea a lucratoarelor ce-si petrec majoritatea timpului în afara stupului, în calatorii solitare dupa nectar. Apoi stresul, peste o anumita limita, scurteaza viata. Proba a fost facuta studiindu-se populatiile de oposum (o specie de rozatoare nord-americane). Daca animalele continentale, amenintate de o multime de predatori, abia traiesc doi ani, îmbatrânind rapid, dar dedicându-se frenetic reproductiei, pentru a asigura supravietuirea speciei, animalele dintr-o colonie gasita pe o insula izolata de continent în urma cu mai bine de 5000 de ani sunt indivizi ce traiesc aproape dublu; în schimb, rata lor de înmultire este înjumatatita. Asadar, ritmul îmbatrânirii pare a fi rezultatul unei anume presiuni a selectiei naturale, pentru care o viata scurta (datorita unui mediu agresiv) se traduce printr-o exacerbare a instinctului de reproducere, care epuizeaza rapid resursele organismului. Si invers. O observatie care ar putea constitui o explicatie pentru diferentele existente între rata natalitatii (ridicata) si durata vietii (scurta) din mediile defavorizate si din tarile subdezvoltate, în raport cu aceea înregistrata în tarile dezvoltate.     
     
         O experienta cu drosofile    
         
         Se pune totusi întrebarea: daca anumite gene comanda îmbatrânirea, cum se explica atunci existenta unor indivizi longevivi, activi pâna la o vârsta înaintata? Pentru a gasi un raspuns, câtiva cercetatori au avut ideea de a urmari câteva generatii de drosofile (niste musculite caracterizate de un ritm înalt de reproductie), eliminând la fiecare generatie ouale depuse de exemplarele tinere, pastrându-le doar pe cele produse de drosofilele mature. Dupa câteva generatii, drosofilele rezultate traiau semnificativ mai mult decât cele „naturale”, dar se maturizau mai lent. Deci exista o gena a longevitatii si ne putem întreba de ce nu a fost ea considerata favorabila evolutiei, nefiind generalizata prin selectie naturala, ramânând o raritate. Explicatia este cât se poate de simpla. Se întâmpla ca unele si aceleasi gene pot avea un comportament diferit, în functie de vârsta individului: unele, favorabile la tinerete, devin sursa de „necazuri” la batrânete. Pentru alte gene, comportamentul este exact invers. Numele sub care este cunoscut acest fenomen, al efectelor multiple si diferentiate, in timp, al uneia si aceleiasi gene, este cel de pleiotropie. Astfel, genele favorabile la tinerete – vârsta maximei fertilitati – au cele mai mari sanse de a se raspândi prin urmasi, constituind caracteristica majoritatii populatiei. În schimb, posesorii unor gene pozitive doar la batrânete, dar defavorabile în prima parte a vietii, daca au reusit sa scape de pericolele induse în tinerete de genele lor „nefavorabile” (având sansa, de exemplu, de a nu întâlni o boala infectioasa la care erau predispusi) vor transmite si urmasilor lor aceste gene, asigurându-le longevitatea; dar, nu arareori, si bolile (genetice) specifice batrânetii. Rezultatul este ca, în mod natural, longevitatea, ca si copiii facuti la batrânete, constituie o exceptie.     
      Tinând seama de toate acestea, moartea, ca accident genetic ancestral, poate fi considerata, mai mult sau mai putin metaforic vorbind, drept mijlocul vietii de a ne scapa de neplacerile batrânetii.