Desi ii succedase lui Stalin in functia de secretar general al Partidului Comunist, inca din 1953, Nikita Hrusciov nu si-a consolidat pe deplin pozitia de lider incontestabil al Uniunii Sovietice decat in 1958, cand a devenit si prim-ministru al tarii. In ciuda faptului ca era unanim considerat „un taranoi” necioplit si grobian, Hrusciov a stiut sa navigheze prin apele tulburi ale politicii interne si internationale; imediat dupa moartea lui Stalin, el a reusit sa ii „fure” lui Ghiorghi Malenkov, candidatul desemnat de insusi „tatucul popoarelor” drept succesor, titlul de secretar general, iar Malenkov a trebuit sa se multumeasca doar cu titlul, aproape decorativ, de prim-ministru.
Oricum, in 1955 Malenkov a fost indepartat si din aceasta functie, in care Hrusciov l-a propulsat pe protejatul sau, Nikolai Bulganin. Dar, cand Bulganin s-a alaturat grupului de complotisti care cautau sa-l rastoarne pe Hrusciov, acesta l-a indepartat imediat, cumuland si functia de premier. Politician innascut, Hrusciov a fost un diplomat priceput, chiar si in ciuda „iesirilor” sale neprotocolare – in sedintele Adunarii Generale ONU a facut adesea scandal, criticandu-i vehement pe reprezentantii statelor capitaliste, ba chiar si-a scos pantoful, prefacandu-se ca loveste cu el in tribuna prestigioasei organizatii.
Prin raportul secret privind epoca lui Stalin, a condamnat crimele predecesorului sau si a denuntat cultul personalitatii, initiat de acesta. Noua atmosfera creata in cadrul „dezghetului” initiat de Hrusciov a dus insa la izbucnirea de revolte in Polonia si Ungaria, inabusite cu brutalitate de sovietici. In timpul guvernarii sale, URSS a reusit sa castige cursa spatiala, fiind prima tara din lume care a trimis in spatiu un satelit – Sputnik – si un om – Iuri Gagarin.
Abilitatea sa a fost reflectata cel mai bine de felul cum a stiut sa gestioneze faimoasa „criza a rachetelor” din Cuba, evitand in al doisprezecelea ceas un al treilea razboi mondial. In 1964, a fost silit sa demisioneze, din cauza presiunilor colegilor de partid, care l-au criticat pentru politica externa prea „impaciuitoare” si pentru situatia dezastruoasa in care ajunsese economia sovietica. Dupa sapte ani de arest la domiciliu, a murit la 11 septembrie 1971, la Moscova.
GABRIEL TUDOR
Comentarii