Personaj controversat al literelor si politicii italiene, a carui viata fascineaza prin complexitatea sa, Gabriele d’Annunzio ramane o figura emblematica a primei jumatati a secolului XX. Nascut la Pescara, unde tatal sau, un bogat latifundiar, era primarul orasului, Gabriele a fost un „copil-minune” si la doar 16 ani publica primul sau volum de versuri, primit cu caldura de critica literara. In 1881 trece pragul Universitatii La Sapienza din Roma, devenind membru al mai multor cenacluri literare si scriind articole si recenzii in ziarele locale.
In capitala Italiei va publica lucrari, in poezie si proza dar se indreapta si spre presa, publicand, in Tribuna, o serie de articole de o rara vehementa, sub pseudonimul Duca Minimo. Primul sau roman, „Il Piacere”, a starnit senzatie iar cele care au urmat, „Giovanni Episcop” si „L’inocente” l-au recomandat ca pe un viguros prozator. Curand, va adopta si genul dramatic, mai ales prin fantezia lirica „Citta Morta” (1898), compusa special pentru marea actrita Sarah Bernhardt. Desi casatorit cu Maria Hardouin di Gallese, cu care a avut trei fii, d’Annunzio a intretinut o indelungata idila cu frumoasa actrita Eleonora Duse, oferindu-i acesteia roluri principale in piesele sale.
In 1897, scriitorul se implica in politica, fiind ales deputat dar firea sa risipitoare il aduce in pragul falimentului si in 1910 fuge in Franta, spre a scapa de creditori. Declansarea primului razboi mondial ii ofera lui d’Annunzio prilejul de a-si dovedi patriotismul. Pilot temerar, isi pierde un ochi in urma unui accident de avion si organizeaza apararea orasului Fiume, care uma sa fie predat Croatiei, intrand in conflict cu guvernul de la Roma. Dezamagit, se va retrage in vila sa de pe malul lacului Garda. Ideologia lui a avut o mare influenta asupra lui Mussolini, desi, personal, d’Annunzio il detesta pe Duce. Supravietuind cu greu unei tentative de asasinat, scriitorul a fost innobilat de regele Victor Emmanuele III dar nu se va mai implica in politica, murind, in 1938, din cauza unui atac de cord, la Gardone Rivera.
Comentarii