Unul dintre cei mai puternici suverani ai Angliei, Henric VIII si-a legat numele de reforma religioasa a bisericii nationale, reforma care a dus la aparitia anglicanismului. Adevaratul motiv al acestei transformari nu a fost insa unul de natura strict teologica – asa cum se intamplase in cazul Reformei luterane – ci mai curand unul de natura personala: refuzul Papei Clement VII de a anula casatoria regelui cu Caterina de Aragon.
Aceasta nu putea sa aiba copii iar Henric dorea sa aiba un urmas de sex masculin, ca o garantie a continuitatii dinastiei. Doar ca problema nu era asa de simpla: Caterina nu dorea divortul iar nepotul lui, Carol Quintul, nici nu dorea sa auda de asa ceva, intrucat nu dorea sa-si mai adauge un inamic, pe langa Franta. Faptul ca Papa l-a respins nu l-a descurajat pe Henric, care, prin planul abil ticluit al lui Thomas Cranmer, viitorul episcop de Canterbury, a pus sa-i fie anulata casatoria de Biserica Angliei si sa-i fie acceptata si legalizata relatia cu frumoasa lui amanta, Anne Boleyn – nunta dintre cei doi fusese deja celebrata in secret, inca din 1533. Gestul lui Henric l-a maniat cumplit pe Papa, care l-a excomunicat pe suveranul englez.
Henric a ripostat, refuzand sa mai recunoasca autoritatea Suveranului Pontif, printr-o lege emisa de Parlament – Actul de suprematie, ce ii certifica regelui pozitia de lider al Bisericii Anglicane. Paradoxal, clericii englezi au sprijinit aceasta masura a lui Henric, gelosi fiind pe bogatiile si influenta manastirilor catolice din Anglia. A urmat o cumplita prigoana impotriva catolicilor, averile si domeniile manastirilor au fost confiscate de rege si cladirile magnifice ale acestora au fost jefuite si arse, calugarii fiind de asemenea ucisi sau alungati. Henric VIII a tinut in frau, printr-o dictatura totala, nemultumirile religioase, dar dupa moartea lui, acestea vor izbucni, declansand tulburari sociale importante si zguduind din temelii edificiul statului englez.
GABRIEL TUDOR
Comentarii