Prima slujba (de consacrare) in Capela Sixtina s-a oficiat la 15 august 1483. Este data istorica la care papa Sixtus (Sisto, in italiana) IV conducea cele cuviincioase de Assumption (Adormirea Maicii Domnului). Acelasi papa, foarte generos cu artele (in ceea ce priveste arhitectonica si pictura la Roma), restaurase vechea Cappella Magna, intre 1477 si 1480. De aceea numele celebrului lacas sfant nu a mai fost niciodata schimbat si capela omonima a devenit cel mai dens si mai impresionant muzeu cu picturi murale din lume. Aici se desfasoara activitatea religioasa si functionareasca a suveranilor pontifi, aici se aduna conclavul care alege noul papa. Sixtus IV a fost un papa legendar, cu merite uriase in arta si cultura, dar de care s-au legat si unele „zvonuri ciudate” (nepotism si sodomie) greu de probat.
Doua mari nume care se leaga decisiv de capela Sixtina: Michelangelo Buonarroti si papa Sixtus IV. Acesta a murit in 1484, iar marele maestru al Renasterii a primit exceptionala comanda de a decora bolta capelei in 1508, din partea papei Julius II. Pana in acel an, datorita atentiei uriase acordate de Sistux IV breslei pictorilor, peretii laterali fusesera pictati de: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Roselli, Luca Signorelli si ucenicii lor – e bine de stiut cati maestri au trudit acolo, pentru ca, in general, se vorbeste doar de Michelangelo. Cei enumerati s-au ocupat de scene din Vechiul Testament (viata lui Moise) si Noul Testament (viata lui Iisus), ca si de portretele unor papi. Trebuie mentionat aici ca nici un centimetru patrat nu a fost lasat la intamplare, existand asa-numitele zone intermediare, care au fost umplute tot cu scene religioase sau portrete.
Debutul lui Michelangelo la capela, chemat de papa Julius II, nu a fost unul fara „convulsii”. Maestrul a avut obiectii importante atat fata de propunerea lui Donato Bramante de a crea un mecanism de sustinere pentru a picta la cei 20 de metri inaltime, cat si fata de scenele biblice care urmau sa fie ilustrate. Ingeniozitatea si creativitatea lui Michelangelo au invins, el creand atat un fel de schela cu platforma de sustinere, cat si cele noua scene din Geneza, atat de cunoscute astazi. La 2 noiembrie 1512, dupa patru ani, comanda sa era gata. Cronologic, urmeaza un alt geniu al Renasterii. Astfel, in 1515, Rafael primeste comanda (de la papa Leon X) pentru zece tapiserii care sa decoreze treimea inferioara a peretilor pe care erau deja frescele realizate in timpul lui Sixtus IV. Rafael aduce un nou capitol biblic, si anume acela al „Faptelor apostolilor”.
Dar populatia Romei era coplesita de maretia creatiei lui Michelangelo. In consecinta, pentru peretele altarului din Capela Sixtina, geniul renascentist primeste o noua comanda: „Judecata de apoi”. Un alt papa, Paul III, a fost cel care a supravegheat titanica munca a maestrului, care a trudit intre 1535 si 1541. Conceptual, era o sarcina foarte dificila: Michelangelo trebuia sa-l imagineze pe Christ venind a doua oara pentru a judeca sufletele si a da verdictul ascensiunii sau decaderii lor. Apocalipsa (adica Revelatia, nu sfarsitul lumii) trebuia sa fie cat mai sugestiva, ea trebuind sa reflecte atat sfintenia, cat si necuratenia oamenilor. Dar sexul figurilor masculine era atat de evident, incat cardinalul Carafa l-a acuzat de obscenitate. Papa a raspuns diplomatic: „Infernul nu intra in jurisdictia mea!” S-au facut, totusi, retusuri non-sexuale de catre pictorul Volterra, poreclit „pantalonarul”, dar Michelangelo intrase deja in istorie.
PAUL IOAN
Comentarii