O reforma agrara falimentara a dus la degradarea solului in nord-vestul Indiei datorita excesului de produse chimice si a taierii padurilor. Pasunile, s-au redus drastic, ruinand crescatorii de animale. In fiecare an, acestia pornesc spre zone fertile cu turmele de oi si capre. Caravana se pune in miscare. E inceputul verii si musonul intarzie. Camilele incarcate cu provizii, vesminte, paturi, obiecte casnice etc. impachetate si asezate cu o incredibila rigoare, se intind la drum, cu pasi usori. Femeile si copiii pasesc alaturi, indiferenti la claxoanele masinilor.
Nu departe de caravana, se profileaza o turma de oi si capre printre ferme, uzine, stalpi electrici si campuri de turbine eoliene pe care pastorii le duc spre zone de pasunat indepartate. In Gujarat, zona din nord-vestul Indiei in care totul se modernizeaza, acest cortegiu de camile si turme nu uimeste pe nimeni. Nomazii fac parte din peisaj. O populatie (o casta) denumita rabari care a venit din Persia sau din Asia Centrala de un mileniu. O vreme au trait la frontiera actuala cu Pakistanul, slujind printii dinastiei Rajput, cei mai multi dintre ei fiind conducatori de caravane. Legenda spune ca ar fi intrat in conflict cu un suveran care tanjea la una dintre fiicele lor dupa care populatia care numara o jumatate de milion de indivizi s-a rupt in doua, pornind spre est si spre sud (sec. XIV).
De aproape un an, caravana serpuieste prin diferite zone ale Indiei in cautarea de pasuni. Peste cateva saptamani, cei 40 de membri ai sai se vor intoarce la casele lor, in Kutch, un teritoriu ancestral. O zona arida, cu mlastini, saline si lagune in extremitatea de vest. Aici isi regasesc casele si familiile, cu batrani si copii mici si vor profita de musonul estival care va aduce ploile fertilizante, vitale. Pana in vara, cand vor parasi din nou satele. In fiecare an, dupa sezonul ploilor, o multitudine de cortegii parasesc Kutch, dispersandu-se in departari in cautarea hranei pentru turme.
Altadata, aceste mari transhumante erau legate de seceta prelungita. Cea mai mare parte din timp, crescatorii de animale isi duceau turmele la pascut prin imprejurimi. De 50 de ani sunt nevoiti sa se deplaseze tot mai departe si pe timp indelungat. In momentul in care dau de pasuni si de o sursa de apa, isi instaleaza bivuacurile. Barbatii strang lemne pentru foc, femeile pregatesc cina, altele brodeaza vesmintele si paturile.
Odata cu lasarea noptii se lasa furati de somn dupa o zi istovitoare, in timp ce cativa barbati stau de veghe pentru a preveni eventuale atacuri ale talharilor. In fiecare dimineata, inainte de a-si strange corturile, pastorii decid itinerariul pe care-l vor urma, in compania ceaiului cu lapte de capra amestecat cu cereale. In drumurile lor, contacteaza cumparatori pentru produse lactate, lana si oi. Se intampla deseori sa intre in conflict cu taranii, datorita pagubelor produse de turme pe terenurile cultivate, fiind nevoiti sa dea socoteala politiei si garzilor forestiere. In urma cu 50 de ani, aceasta casta avea un anume prestigiu. Acum, prezenta lor e contestata, rabarii fiind asimilati unui trib „barbar”.
Comentarii