Eduard al III-lea a fost fiul cel mare al lui Eduard al II-lea al Angliei (1284 -1327) si al Isabelei a Frantei (1295-1358), fiica regelui francez Filip al IV-lea (1268- 1314).
El a devenit rege la vârsta de 14 ani, dupa ce tatal sau a fost detronat de mama sa si de iubitul acesteia, Roger Mortimer, si a fost încoronat la Westminster Abbey pe 1 februarie 1327. Tatal sau, Eduard al II-lea, a fost asasinat ulterior. Initial, Isabella si Mortimer au actionat ca regenti, tânarul Edward fiind o simpla marioneta, dar în 1330 Edward a preluat controlul si a început sa domneasca personal, având o domnie de cinci decenii.
În ianuarie 1328, Carol al IV-lea al Frantei (fratele Isabelei) a murit fara un mostenitor masculin direct, iar varul sau Filip de Valois a revendicat tronul sub numele de Filip al VI-lea. Eduard nu se afla atunci în pozitia de a-si afirma preten-tiile la tronul Frantei, dar în 1337 a început sa planifice o campanie militara împotriva Frantei, care va fi începutul Razboiului de o suta de ani (1337-1453).
În 1340, s-a proclamat rege al Angliei si al Frantei si a arborat pe stema sa emblema franceza a florii de crin. Victoria armatei lui Eduard în Batalia de la Crécy din 1346 a fost celebrata pe scara larga si s-a datorat în mare parte tacticilor si armelor inovatoare ale englezilor.
În 1360, Eduard a obtinut suveranitatea asupra Calaisului si a altor teritorii franceze prin Tratatul de la Brétigny. Eduard s-a casatorit cu Philippa de Hainault, în 1327, si împreuna au avut 12 copii, dintre care 9 au supravietuit pâna la maturitate.
Desi niciunul dintre copiii sai nu a devenit rege sau regina a Angliei, doi dintre nepotii lui Eduard (Richard al II-lea si Henric al IV-lea) au ajuns sa domneasca dupa moartea sa. Casele regale de Lancaster, York si Tudor au descins din Eduard al III-lea si, prin urmare, acesta a fost o figura cruciala în genealogiile regale din secolele XV si XVI.
GABRIEL TUDOR
Comentarii