Nascut pe la 1407 in sânul familiei cneazului de origine româna Voicu (cneaz care, in 1409, va fi innobilat regele Sigismund al Ungariei pentru merite militare deosebite), Iancu a beneficiat de o educatie aleasa in copilarie si, la adolescenta, a fost incredintat carierei armelor, ajungând sa se alature chiar si unor condotieri italieni si familiarizându-se cu cele mai noi tactici si strategii militare. Ajuns la maturitate, va deveni ban de Severin, voievod al Ungariei si, in cele din urma, regent al Ungariei. Moartea prematura a regelui Albert de Habsurg va genera conflicte civile in Ungaria, mai ales dupa incoronarea lui Vladislav al III-lea al Poloniei ca rege al Ungariei. Aflat de partea acestuia, Iancu a fost rasplatit cu titlul de voievod al Transilvaniei, in 1441, calitate in care s-a implicat, mai intâi, in calmarea situatiei din Ungaria.
Aici, linistea s-a asternut in vara anului 1443, când s-a semnat un armistitiu intre taberele beligerante. Iancu de Hunedoara, ales regent al Ungariei un an mai târziu a devenit adevaratul stapân al tarii, impunând o politica anti-otomana.
Intre 1443 si 1444 el a condus personal „campania cea lunga”, care a provocat pierderi grele Imperiului Otoman si s-a incheiat printr-o pace profund defavorabila turcilor, semnata pe zece ani. Dar, la insistentele papei, Ungaria a incalcat intelegerea, declansând o cruciada soldata cu infrângerea catastrofala de la Varna, in 1444. Iancu a reluat luptele cu turcii in 1448, dar a fost invins, in octombrie acel an la Kosovo si luat prizonier de despotul sârb Brancovici, aliat cu turcii, fiind eliberat in schimbul unei mari recompense. Ultima lui victorie a fost consemnata la asediul Belgradului, când otomanii, care voiau sa cucereasca acest oras, „cheia Europei”, au fost umiliti si fortati sa se retraga. Dar, imediat dupa lupta, Iancu a murit de ciuma, in tabara de la Zemun, pe piatra lui de mormânt fiind daltuite cuvintele „s-a stins Lumina Lumii”.
GABRIEL TUDOR
Comentarii