Fiu al lui Alphonso Taft, secretar de razboi si procuror general (1876-1877) in timpul presedintelui Ulysses S. Grant, si al Louisei Maria Torrey, Taft a absolvit al doilea in clasa sa Universitatea Yale, in 1878, a studiat dreptul si a fost admis in baroul din Ohio in 1880.
Atras de politica in cadrul Partidului Republican, a ocupat mai multe functii minore pana in 1887, cand a fost numit judecator al Curtii superioare din Ohio. Intre 1892 si 1900 a fost judecator la Curtea de Apel, unde a luat mai multe decizii ostile miscarii sindicale. In 1901 a devenit primul guvernator civil al Filipinelor, concentrandu-se pe dezvoltarea economica a insulelor. Apreciat si foarte popular printre filipinezi, Taft a refuzat de doua ori sa paraseasca insulele atunci cand i s-a propus sa fie numit judecator la Curtea Suprema de catre presedintele Theodore Roosevelt.
In 1904, a acceptat sa se intoarca la Washington pentru a ocupa functia de secretar de razboi al prese-dintelui. Cand Roosevelt a refuzat sa candideze pentru realegere, i-a acordat sprijinul lui Taft, care a castigat nominalizarea republicana din 1908 si l-a invins pe democratul William Jennings Bryan in colegiul electoral cu 321 de voturi la 162.
In ciuda relatiei sale apropiate cu Roosevelt, Taft, in calitate de presedinte, s-a aliat cu membrii mai conservatori din Partidul Re-publican. La inceput, Roosevelt a refuzat sa il critice pe Taft, dar in 1912 ruptura dintre fostii prieteni era deja evidenta.
Cand Roosevelt a decis sa il provoace pe Taft pentru nominalizarea republicana la presedintie, cei doi s-au atacat fara mila in alegerile primare republicane.
Scindarea in randurile republicanilor a asigurat alegerea ca presedinte a democratului Woodrow Wilson. La plecarea sa de la Casa Alba, Taft s-a intors la Yale, unde a devenit profesor de drept constitutional.
In 1921, presedintele Warren G. Harding l-a numit pe Taft presedinte al Curtii Supreme de Justitie a Statelor Unite. Suferind de o boala de inima, Taft a demisionat din functie pe 3 februarie 1930 si a murit o luna mai tarziu.
GABRIEL TUDOR
Comentarii