Fiu nelegitim al lui Pepin al II-lea, majordomul palatului in Austrasia (partea de est a regatului francilor), Carol a sperat ca va mosteni macar o parte din averea acestuia. Dar moartea neasteptata a lui Pepin, ca si a fiului sau legitim au facut ca puterea sa revina vaduvei lui Pepin, Plectrude.
A urmat o sangeroasa lupta pentru putere, in urma careia tanarul si ambitiosul Carol se va impune, preluand rolul tatalui sau. Dornic sa refaca regatul francilor, in 724 el a atacat si a supus Neustria (partea vestica a regatului), apoi a acaparat Aquitania. De asemenea, a intreprins lungi campanii impotriva frizienilor, saxonilor si bavarezilor, pentru a-si consolida regatul.
Pentru a finanta cavaleria grea, cea mai de temut unitate a armatei sale, Carol nu a avut scrupule in a confisca domeniile bisericesti, in special in Burgundia, dar totodata a dovedit suficienta abilitate pentru a le oferi cavalerilor sai doar pentru folosinta (precaria), Biserica ramanand, in acte adevaratul lor stapan. Pentru a-l determina pe Papa sa inchida ochii in fata acestor confiscari, Carol a construit biserici si manastiri si a sustinut eforturile misionarilor de crestinare a triburilor alemane si friziene.
In 732, confruntat cu o puternica armata musulmana, el a reusit sa o invinga la Tours, punand capat expansiunii Islamului in Europa si dobandind, in urma acestei victorii, porecla de „Martel” (Ciocanul). La sfarsitul anilor 730, sanatatea lui a intrat intr-un accentuat declin si in 741 a fost nevoit sa se retraga la palatul regal din Quierzy-sur-Oise, unde a si murit, la scurt timp dupa aceea.
Inainte de a-si da obstescul sfarsit, a impartit regatul merovingian fiilor lui legitimi, Pepin al III-lea si Carloman, dar a refuzat sa preia titlul regal pentru propria sa dinastie. Regimul-marioneta al Merovingienilor va continua pana cand Pepin al III-lea il va indeparta pe Childeric al III-lea, ultimul suveran al dinastiei, incoronandu-se el insusi ca rege al Frantei in 751.
GABRIEL TUDOR
Comentarii