Unanim recunoscut astazi drept cel mai mare compozitor din istoria omenirii, prin prisma celor 9 simfonii si a numeroaselor concerte si sonate compuse, Ludwig van Beethoven reprezinta prototipul artistului de geniu, purificat prin suferinta si obligat de o maladie cumplita sa nu-si mai poata auzi propriile creatii. Copil-minune, in adolescenta l-a cunoscut pe Mozart, care a fost impresionat de talentul sau remarcabil, prezicandu-i un viitor stralucit. Ulterior, devine elevul lui Joseph Haydn si al lui Antonio Salieri.
Spre deosebire de Mozart, geniul risipitor, Beethoven, la fel de apreciat de aristocratia vieneza pentru talentele sale ca pianist si compozitor, a fost o fire calculata, rece, chiar un mizantrop, daca este sa dam crezare unor biografii, desi se stie ca a avut cateva relatii sentimentale cu doamne din inalta societate austriaca. Primele semne ale surzeniei apar inainte ca el sa fi implinit 30 de ani si in 1802, printr-o scrisoare zguduitoare, cunoscuta drept „testamentul de la Heiligenstadt”, el isi anunta fratele despre agravarea problemelor cu auzul.
In anul 1817, complet surd, Beethoven incepe sa comunice cu apropiatii sai prin intermediul „caietelor de conversatii”, in care acestia scriau intrebarile si raspunsurile catre maestru. Chiar si asa, creativitatea lui Beethoven continua sa se manifeste: compune „variatiile Diabelli”, pentru pian, apoi „Missa Solemnis” si superba Simfonie a IX-a, primita cu un entuziasm delirant de spectatori. Aplaudat la scena deschisa de auditoriul in delir, Beethoven este atentionat de unul dintre muzicieni sa se intoarca spre sala si toti cei prezenti ii pot vedea chipul scaldat in lacrimi.
Atins de boala – probabil ciroza hepatica desii unii au sugerat un sifilis – Beethoven cade la pat si, dupa trei luni de suferinta, moare pe 26 martie 1827. Va fi inmormantat cu funeralii solemne, trei zile mai tarziu, fiind condus spre cimitirul Wahringer de peste zece mii de vienezi.
GABRIEL TUDOR
Comentarii