Nascut în coloniile americane în 1773, când acestea nu îsi proclamasera înca independenta fata de Marea Britanie, William Harrison provenea dintr-o familie de vaza: tatal lui, Benjamin Harrison al V-lea a fost unul dintre „parintii fondatori” ai Statelor Unite. De altfel, familia Harrison a continuat sa dea tarii mari oameni politici – nepotul lui William, Benjamin Harrison, va deveni, la rândul sau, presedinte al Americii la finele secolului XIX.
La doar 21 de ani, William Harrison a participat la batalia de la Fallen Timbers (1794), care a pus capat „razboiului indian de nord-vest”. Mai târziu, va conduce ostilitatile împotriva vestitei capetenii indiene Tecumseh, în lupta de la Tippecanoe (1811) – în amintirea acestei victorii el va primi, mai târziu, porecla „Batrânul de la Tippecanoe”. Promovat general în armata SUA, în razboiul contra Marii Britanii, din 1812, s-a acoperit din nou de glorie.
A urmat o cariera la fel de stralucita ca politician, cariera încununata de alegerea sa ca presedinte al Statelor Unite, învingându-l în 1840 pe contracandidatul sau, democratul Martin Van Buren. Având 68 de ani si 23 de zile la data instalarii în functie, Harrison a fost cel mai vârstnic ales în functia suprema pâna la victoria lui Ronald Reagan, din 1981 (Reagan a preluat presedintia la aproape 70 de ani). Dar, la numai 32 de zile de la preluarea mandatului, Harrison a murit, fie din cauza febrei tifoide, fie, spun legendele urbane, din cauza unei pneumonii dobândite în cursul ceremoniei inaugurale, când proaspatul presedinte s-a încapatânat sa tina un discurs foarte lung, sub o ploaie torentiala.
El este primul presedinte american decedat în timpul mandatului, iar preluarea functiei, imediat dupa moartea lui, de catre vicepresedintele John Tyler (în locul convocarii unor noi alegeri) a impus un precedent respectat si astazi în privinta transferului puterii prezidentiale în cazul când presedintele nu-si mai poate exercita atributiile.
GABRIEL TUDOR
Comentarii