Dupa o domnie care incepuse glorios, dar ajunsese sa fie o tiranie orientala, imparatul roman Nero s-a vazut pus intr-o situatie disperata: urat de elitele pe care le persecutase si de armata pe care o injosise, suveranul a fost confruntat cu revoltele provinciilor, care l-au proclamat imparat pe Galba.
Parasit de toti, la inceputul verii anului 68, Nero a apelat la comandantul garzii pretoriene, dar acesta i-a raspuns, sfidator: „Este un lucru atat de rau sa mori?” In urma acestui refuz, Nero, disperat, si-a analizat optiunile. Una dintre ele era sa fuga in Parthia, in timp ce alta era sa astepte si sa se arunce la mila lui Galba care inainta cu repeziciune.
Nero s-a gandit chiar si la ideea de a face o petitie publica poporului roman, solici-tand prefectura Egiptului – dar a renuntat la idee cand si-a dat seama ca risca sa fie sfasiat de multime. Pe 9 iunie, imparatul a descoperit stupefiat ca pana si propriile garzi de corp il parasisera.
Alaturi de cei patru slujitori care-i mai ramasesera fideli, Nero a fugit din Roma, refugiindu-se la vila libertului sau, Phaon. Cand servitorii l-au implorat sa evite executia rusinoasa si sa se sinucida, el a parut hotarat si le-a ordonat sa ii sape mormantul. Dar, in timp ce faceau acest lucru, Nero isi plangea soarta, murmurand intruna: „Ce mare artist piere odata cu mine!”.
Primind vestea ca Senatul il declarase dusman public si ordonase uciderea lui „dupa datina strabuna” – adica urmand sa fie dezbracat, prins cu capul intr-un jug de lemn si biciuit pana la moarte – Nero a luat doua pumnale si le-a incercat varfurile, ca si cum ar fi vrut sa se sinucida, dar apoi s-a aruncat din nou la pamant, protestand ca inca nu venise vremea mortii sale. Apoi l-a rugat pe unul dintre servitorii ramasi sa ii dea un exemplu si sa-si curme el viata mai intai.
Dar apoi nu a avut curajul sa ridice singur pumnalul – secretarul sau, Epaphroditus, a trebuit sa il ajute sa se injunghie in gat.
Dupa care, Icelus, un libert al lui Galba, l-a incinerat pe imparat in vesmintele brodate cu aur pe care acesta le purtase ultima data in Grecia, iar cenusa i-a fost asezata in cavoul familiei tatalui sau, Domitius, si nu alaturi de ceilalti imparati din dinastia Iulio-Claudica.
GABRIEL TUDOR
Comentarii