Cannes rendez-vous ratat

          Festivalul de la Cannes e unic în comparatie cu celelalte manifestari de anvergura organizate oriunde în lume. Asa spun francezii.

          Festivalul de la Cannes e unic în comparatie cu celelalte manifestari de anvergura organizate oriunde în lume. Asa spun francezii. Si aduc drept argumente glamour-ul tipic frantuzesc si stralucirea soarelui mediteranean. E unic si pentru ca la acest festival îsi dau de obicei întâlnire atât filme deja cunoscute de public si apreciate de critici, cât si creatii de care aproape nimeni nu a auzit. E unic si pentru ca îsi propune nu doar sa premieze valorile, ci mai ales sa redea cât se poate de fidel nivelul productiei mondiale de filme. În ansamblul tuturor manifestarilor sale, festivalul a gazduit 52 de filme, reprezentante a 24 de tari, 40 dintre productii fiind difuzate în premiera mondiala. Acestea au fost alese din 908 de filme, provenite din 81 de tari, pe care organizatorii le-au luat în consideratie anul acesta, cu mult înainte de a începe maratonul propriu-zis al festivalului. În ciuda aspiratiei francezilor la unicitate, critica internationala n-a avut la inima mai nimic din ceea ce a vrut sa fie festivalul de la Cannes de anul acesta. Presa anglo-saxona l-a numit un rendez-vous ratat si nici chiar francezii nu au avut numai cuvinte de lauda despre ceea ce s-a întâmplat anul acesta pe Croisette. De la bun început, selectia pentru filmele alese sa intre în competitie a dezamagit pe mai toata lumea, impresia generala fiind ca nu sunt filme de anvergura, adica pe masura prestigiosului Palme d’or.
          
          A legerea filmelor a fost condusa de ceva sinistru, razboinic, crud, au spus criticii. Un bebelus moare în desertul afgan (filmul iraniencei Samira Makhmalbaf), elevii dintr-un colegiu se ucid între ei (Elephant de Gus van Sant), un adevarat masacru se petrece într-o închisoare braziliana (Carandu de Hector Babenco), la fel în Dogville, unde doar un câine scapa cu viata. În Tiresia de Bertrand Bonello, moartea brutala pune capat destinului tragic al oracului cu ochii scosi, adolescentul lui Andre Techine (Les Egares) se spânzura, viitorul luminos anuntat în creatia sa de japonezul Kioyoshi Kurosama (Bright Future) are lotul sau de asasinate si spânzurati, pedofilia, culpabilitatea si crima sunt prezente si în filmul lui Clint Eastwood, malul Bosforului din Uzak de Nuri Bilge este si el scaldat în sânge… „În umbra lui 11 septembrie, realizatorii de pretutindeni prea s-au straduit sa exprime oroarea”, s-a spus în tabloidul britanic Screen. Pâna si filmul de deschidere a festivalului a fost unul de… capa si spada – Fanfan la Tulipe, care a dat tonul!
          
          Surpriza festivalului a fost ca juriul a decernat trofeul Palme d’or americanului Gus Van Sant (Elephant), uitând complet de cinematografia franceza si de marele favorit Dogville de Lars von Trier. Pe deasupra, sfidând orice regula, juriul a oferit premiul pentru regie aceluiasi Elephant, film inspirat de violenta tinerilor din Statele Unite, respectiv actul ucigas din liceul Columbine. În ciuda prezentei în competitie a cinci filme frantuzesti, semnate de veterani ai tarii gazde a festivalului – e vorba de Andre Techine, Bertrand Blier sau Claude Miller – nici unul nu a luat ochii juriului, care de altfel s-a confruntat cu mari dificultati în stabilirea câstigatorilor. Contrar tuturor asteptarilor, danezul Lars von Trier, care a facut totusi senzatie cu modul cum a tratat în Dogville parabola cruda între bine si rau, n-a reusit sa-si dubleze palmaresul, ramânând doar cu trofeul obtinut în urma cu trei ani pentru Dancer In The Dark. Nici o sansa nu a avut nici Clint Eastwood. În schimb, filmul canadianului Denys Arcand (Invaziile barbare) s-a plasat de doua ori pe lista campionilor, în dreptul premiilor pentru scenariu si pentru cea mai buna tânara actrita – Marie-Jose Croze. În timp ce editia din anul acesta a festivalului celebra „Prima zi a Europei”, Franta reunind ministrii culturii din viitoarea Europa a celor 25, cinematografia europeana a stralucit… prin absenta de la palmares. Se poate spune ca Turcia, prin reprezentantul sau Nuri Bilge Ceylan a facut o oarecare legatura între Europa si Asia, premiul de interpretare masculina revenind actorilor non-profesionisti din filmul sau, Uzak, Muzaffer Ozdemir si Mehmet Emin Toprak (acesta din urma a decedat într-un accident de masina la putin timp dupa ce filmul în care a jucat a fost selectionat pentru Cannes). Marele premiu al juriului i-a revenit tot regizorului turc. În acest palmares foarte masculin i s-a facut totusi loc si tinerei regizoare iraniene Samira Makhmalbaf, careia i s-a decernat Premiul juriului.
          
          Juriul, prezidat de Patrice Chéreau, a fost alcatuit din actorii Aishwarya Rai (Inde), Meg Ryan (SUA), Karin Viard si Jean Rochefort, (Franta), regizorii Steven Soderbergh (SUA), Danis Tanovic (Bosnia), Jiang Wen (China) si de scriitorul italian Erri De Luca.
          Patrice Chéreau s-a temut ca anul acesta starurile americane vor participa în numar mai mic la festival, din cauza pozitiilor diferite pe care America si Franta le-au adoptat în privinta actiunii militare din Irak. Totusi, el a insistat pe ideea ca politica nu ar trebui sa influenteze negativ traditionala prietenie dintre filmul american si Festivalul de la Cannes. Pâna la urma s-a dovedit ca nu asta ar fi fost cel mai mare necaz sau sursa de nereusita a festivalului.
          În ciuda declaratiilor si a sperantelor privind participarea prietenilor americani la evenimentul de pe Croisette, anul acesta, cei ce s-au ocupat de selectia filmelor, care au intrat în competitia pentru trofeul Palme d’or, i-a preferat fara doar si poate pe cineastii din tara-gazda: în timp ce o patrime dintre nominalizati au fost francezi, filmul american realizat de marile studiouri de la Hollywood a fost reprezentat doar de Clint Eastwood cu Mystic River si de superproductia Matrix Reloaded, difuzat în afara concursului.
          În competitie au intrat 20 de filme – reprezentând 13 nationalitati – dintre care 5 frantuzesti: Swimming pool de François Ozon, Les égarés de André Téchiné, Les cotelettes de Bertrand Blier, La petite Lili de Claude Miller si Tiresia de Bertrand Bonello.
          Printre celelalte creatii cinematografice selectionate au figurat numerosi obisnuiti ai Cannes-ului, dar si destui nou-veniti: Dogville de Lars Von Trier (Danemarka), The Brown Bunny de Vincent Gallo (SUA), Elephant de Gus Van Sant (SUA), Les innovations barbares de Denys Arcand (Canada), Five in the Afternoon de Samira Makhmalbaf (Iran), Il Cuore altrove de Pupi Avati (Italia), Bright Future de Kiyoshi Kurosawa, Père et fils de Alexandre Sokurov (Rusia) et Ce jour-là de Raul Ruiz (Elvetia), Purple Butterfly de Lu Ye (China), Carandiru de Hector Babenco (Brazilia), Uzak de Nuri Bilge Ceylan (Turcia).
          Debutantii absoluti la Cannes au fost: americanii Vincent Gallo si Gus Van Sant, chinezul Lu Ye, japonezii Kiyoshi Kurosawa si Naomi Kawase, precum si turcul Nuri Ceylan.
          În vârsta de numai 23 de ani, Samira Makhmalbaf a pasit anul acesta pentru a doua oara pe covorul rosu de la Cannes.
          Desi editia de anul acesta a festivalului a fost dedicata cineastului italian Federico Fellini, un singur film reprezentând Italia a intrat în competitie: Il Cuore Altrove, în regia lui Pupi Avati care alege pentru creatia sa o bucata de viata desprinsa din perioada tulbure a Italiei anilor 1930.
          Favoritii festivalului au fost: Dogville, The Swimming Pool, având-o în distributie pe Charlotte Rampling, si Purple Butterfly.
          Bomboana aleasa pentru închiderea festivalului a fost o capodopera a celebrului Charlie Chaplin – Les temps moderns. Versiunea filmului din 1936 a fost restaurata în acest scop cu ajutorul mijloacelor tehnice ultra-moderne; pelicula a fost supusa unui procedeu în cursul caruia 126.000 de imagini au fost retusate una câte una, cu maxima grija pentru a se obtine o definitie de exceptie si o calitate cel putin egala cu cea a primei copii trase în 1936. Societatea producatorului Marin Karmitz a fost cea care s-a ocupat de restaurarea filmului, dupa ce acesta a cumparat în 2001, la Cannes, drepturile de autor în întreaga lume asupra filmelor lui Chaplin. Familia marelui cineast, autor al filmului Les temps moderns, s-a aflat printre spectatori.
          Ministrul francez al culturii, Jean-Jacques Aillagon, i-a oferit insigna de ofiter al Artelor si Literelor cineastului bosniac Danis Tanovic, membru al juriului de anul acesta si, în primul rând, autor al filmului No Man’s Land, care în 2001 a obtinut premiul pentru scenariu la Cannes, iar în anul urmator Oscarul pentru cel mai bun film strain, precum si premiul Cesar. Demnitarul francez a tinut sa sublinieze si în acest an importanta subiectului abordat de Tanovic în filmul sau, „absurditatea razboiului, dovedita mai ales acum, într-un moment in care lumea e zguduita de violenta evenimentelor brutale”. Tanovic a declarat la rândul sau ca „acest loc – Cannes – a devenit pentru mine locul norocului. Când eram tânar, acest loc ma facea sa visez. Exista visul American, dar pentru mine visul este francez”.
          Veteranul cinematografiei, Clint Eastwood, a revenit la Cannes dupa noua ani de absenta. Ultima sa participare dateaza din 1994, când a fost si presedinte al juriului. Drama Mystic River îl are în rol principal pe Sean Penn si este povestea a trei prieteni din copilarie (Sean, Dave et Jimmy) care se reîntâlnesc dupa 25 de ani, când soarta face ca toti trei sa se descopere implicati într-o afacere dubioasa, legata de moartea surorii mai mari a lui Jimmy. Momentul razbunarii a sosit!
          Pentru juriul de la Cannes, Mystic River a fost mult prea comercial, chiar daca în ziua proiectiei festivalierii au considerat filmul batrânului Eastwood o oaza în desert.
          Dupa cum era de asteptat, Schwarzenegger – eroul din Terminator 3, prezentat în afara competitiei – a fost unul dintre rasfatatii de pe Croisette: interviuri cu nemiluita si sedinte foto.
          Franta, care nu a mai câstigat un Palme d’or de acum 16 ani, a nutrit mari sperante cu filmul lui Francois Ozon (35 de ani) – Swimming pool – vorbit în engleza. Primit deosebit de calduros de presa, a câstigat si aplauzele publicului în special pentru prezenta magnifica, dupa cum se spune, a actritei Charlotte Rampling care da viata unei romanciere engleze, fata batrâna, frustrata si lipsita de seva vietii. Prin intermediul acestei autoare de polare de succes – Sarah Morton – Ozon evoca însa procesul creatiei, confuzia între realitate si fictiune. În viata romancierei apare la un moment dat o tânara sexy si extrem de vitala, Julie (Ludivine Sagnier), fata editorului, pe care aceasta o gazduieste la ea. E de înteles ca infuzia de tinerete si energie îi schimba viata fetei batrâne în asemenea masura încât Julie se transforma în sursa de inspiratie si obiect al fantasmelor.
          Dupa binecunoscutul succes repurtat la Oscar cu filmul Titanic, regizorul James Cameron a replonjat la o adâncime de 4.000 de metri, a realizat un documentar de o ora, iar acum a venit la Cannes cu rezultatul muncii sale: Fantomele Titanicului. Filmul 3D este o marturie a scufundarilor si a cercetarilor efectuate de cineast în 2001 pe epava Titanicului, adica dupa patru ani de la realizarea celebrului film care i-a adus 11 premii Oscar si încasari de 1,8 miliarde de dolari în întreaga lume – record istoric. Regizorul mai efectuase scufundari în 1995 cu mini-batiscaful, pentru lung-metrajul la care lucra. Dupa sapte ani de la acea prima experienta, a coborât din nou în adâncuri, echipat cu doua camere de filmat miniaturale, comandate de roboti, în masura sa se infiltreze profound în interiorul epavei, pentru a capta imagini ale salilor si culoarelor niciodata vazute de la naufragiul din 1912 pâna în prezent. Realizatorul a utilizat un sistem capabil sa realizeze imagini de format mare, în relief, tehnica pe care o va folosi si în urmatorul sau lung-metraj de fictiune. De fapt, intentia lui Cameron este ca în viitor, cariera sa sa se împarta între productii pentru marele ecran si filmele documentare.
          O multime de actori francezi au participat la evenimentul omagial organizat în cadrul festivalului, dedicat lui Daniel Toscan Plantier si lui Maurice Pialat, recent disparuti. Cu acest prilej a fost difuzat filmul pe care ei l-au realizat în 1987 în calitate de producator si, respectiv, regizor, Sub soarele satanei. Avându-i în distributie pe Gérard Depardieu si Sandrine Bonnaire, acesta a fost ultimul film francez care, cu 16 ani în urma, a câstigat trofeul Palme D’or. Dupa proiectia filmului, a urmat un documentar inedit, de 20 de minute, despre Pialat.