Am primit recent, ultimul numar, 4/2023, al revistei de cultura Luceafarul de dimineata, prin amabilitatea lui Aurel Maria Baros, secretarul general de redactie al publicatiei.
Lasand la o parte observatia ca are cea mai eleganta prezentare grafica dintre toate revistele literare editate la noi, Luceafarul de dimineata, continuatoarea celebrei reviste Luceafarul de acum 50 de ani, aduna in paginile ei, luna de luna, si o valoroasa paleta de colaboratori si materiale literare.
M-am oprit in aceasta saptamana asupra articolului semnat de criticul si istoricul literar Alex Stefanescu sub genericul à vol d’oiseau in care se opreste asupra scrierilor lui Caragiale, Sadoveanu si Marin Preda. Am ales cateva idei din opiniile referitoare la I.L. Caragiale puse sub semnul intrebarii.
De ce a scris I.L. Caragiale?
Scrie Alex Stefanescu: „Aproape toata opera lui I.L. Caragiale, scrisa acum mai bine de o suta de ani, este activa, din punct de vedere estetic, si azi. Indeosebi culegerile de Momente si schite si comediile O noapte furtunoasa, Conu’ Leonida fata cu reactiunea, O scrisoare pierduta si D’ale carnavalului sunt reeditate frecvent, puse in scena, ecranizate, traduse si comentate. Prin ceea ce a scris, Caragiale n-a urmarit sa le faca educatie cititorilor, sa promoveze o anumita ideologie sau sa castige capital poli-tic. Unicul sau scop a fost sa se amuze. Amuzandu-i, bineinteles, si pe altii… si totusi, Caragiale este unul dintre marii nostri scriitori, un clasic ale carui texte sunt studiate in scoala. Cum se explica acest succes neastep-tat? Explicatia este simpla: tot ce a scris, Caragiale a scris bine. De fapt, nu bine, ci extraordinar de bine. Este inca o dovada ca, in literatura, mai mult decat ce scrii, conteaza cum scrii… Caragiale a facut un fel de cronica de moravuri. Datorita lui viata de fiecare zi, plina de pitoresc, dintr-o societate in curs de modernizare, s-a inscris pentru multa vreme, poate pentru totdeauna, in memoria noastra culturala. In acelasi registru comic a descris si agitatia sterila de pe scena vietii politice, in special in ultracunoscuta sa piesa de teatru O scrisoare pierduta, jucata si rejucata, cu un entuziasm niciodata epuizat, de toate teatrele noastre si de numeroase teatre din strainatate.
Dar ce inseamna in cazul lui Caragiale „a scris bine”? Este vorba, inainte de toate, de constructia bine articulata a fiecarei schite si a fiecarei comedii. Nimic nu este lasat in aceste texte la voia intamplarii. De obicei autorul intra direct in subiect, apoi dezvolta textul intr-un mod logic si necesar, fara nicio pierdere de ritm, si il incheie exact atunci cand trebuie. Nu lasa nimic nespus, dar nu spune nimic in plus.
Scriitorul atinge virtuozitatea in folosirea stilului oral. Personajele vorbesc atat de firesc incat, de-a lungul lecturii, ne creeaza impresia ca le auzim… Caragiale a extras esenta oralitatii, a imitat inventiv realitatea, a facut-o mai expresiva. Nu intamplator multe replici ale personajelor sale au devenit celebre:
„Sunt un june, tanar si nefericit, care sufera peste poate si iubeste la nemurire!”
„Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!”
„Cine mananca poporul sa mearga la cremenal!”
„Insultat grav de Dumnezeu mami si palme cafine central.”
Este larg raspandita opinia ca personajele si situatiile persiflate de Caragiale in a doua jumatate a secolului XIX exista si azi, ca nimic nu s-a schimbat in lumea romaneasca in mai mult de un secol.
Aprecierea este superficiala si falsa. In realitate, pe vremea lui Caragiale se trecea, cu un entuziasm naiv, de la o societate patriarhala demna de respect la una moderna, de inspiratie occidentala iar toate cazurile de mimetism, stangaciile si stridentele aveau ceva simpatic. In vremea noastra, formele fara fond nu au nimic simpatic, sunt pur si simplu grotesti”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii