Humanitas Fiction da girul unui creatii literare controversate, editând recent „Supunere” (Soumission), romanul lui Michael Houellebecq, puternic contestat înca înainte de a fi publicat. Cartea s-a transformat într-un adevarat fenomen editorial, imediat dupa aparitia în Franta, în ianuarie 2015, când un prim tiraj de 150.000 exemplare s-a epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzari.
În Germania, provocatorul roman a fost publicat la numai câteva zile distanta de lansarea editiei franceze, atingând primul loc în topurile de vânzari, cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare. Ca si în cazul romanului 50 shades of Grey, al scriitoarei E.L. James, romanul Supunere a fost citit de mii de internauti înca înainte de aparitia editoriala, cu o bucurie care însoteste mereu apropierea de un best-seller international, asa cum avea sa devina dupa publicare în Franta, Germania si Italia. Supunere este cel de-al saselea roman al lui Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuti si tradusi autori francezi contemporani, detinator al prestigiosului Prix Goncourt, si a aparut de curând în Brazilia, Portugalia si Ungaria, în cursul acestui an urmând sa fie tradus în alte 40 de tari.
Autorul include romanul în genul PF (political fiction), o fictiune politica socanta care se zice ca deja a zguduit Occidentul! Provocator cu program, cum faceau altadata suprarealistii, Houellebecq impresioneaza prin tusele satirice îndraznete, însa întrebarile subiacente apartin unui moralist care, schitând portretul unei Europe lipsite de ideal, constata esecul proiectului iluminist si întrevede sfârsitul civilizatiei occidentale seculare. Unii îl considera un roman profetic, cum este, de pilda Emmanuel Carrere care declara pentru publicatia Le Monde:
„Doua romane profetice au zguduit secolul XX: «1984» si «Minunata lume noua». Erau profetice nu în sensul ca prevedeau viitorul, care le-a infirmat, ci pentru ca enuntau un adevar despre prezent. Anticipatiile lui Houellebecq fac parte din aceeasi familie. Houellebecq are în comun cu Huxley o curiozitate fascinata de fenomenele religioase si cu Orwell groaza de biciul politicii si un simt – pe care putini i l-au recunoscut – al ceea ce se numeste «common decency». Altfel – iar Dumnezeu stie cât îi iubesc pe Huxley si pe Orwell – Houellebecq e mai puternic decât ei”.
Cu rezerva ca în cazul anti-utopiei 1984, nu numai ca nu a infirmat viitorul, ci la confirmat cu prea-masura, dovedindu-se ca statul politienesc imaginat de Orwell în 1948, arata azi de o mie de ori mai crunt. Analiza scriitorului este lucida si neiertatoare, e vorba despre un Occident pe care înca din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizeaza cu scalpelul chirurgului în mâna, punându-i în fata mizeria morala si deruta politica. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatura la Sorbona, mizantrop care cauta cu acelasi entuziasm pe internet meniuri de catering si servicii sexuale, asista abulic la instalarea legitima la putere a unui guvern musulman moderat.
Viata lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmana, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale carei avantaje sunt nesperate. Si de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit sa se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizatia moderna bazata pe dezideratul „cautarii fericirii”?
Reflectii interesante, care vorbesc despre natura umana din toate timpurile, de instinctul de supunere din toate timpurile („capul plecat, sabia nu-l taie”) dar, literar vorbind, identificarea „raului” cu o anume religie scade valoarea generala a romanului. Sa ne amintim ca George Orwell descria în 1984 grozaviile unei dictaturi fara sa o numeasca explicit, la fel facea si Ionesco în Rinocerii, motiv pentru care piesa beneficia de o ambiguitate literara valabila sub orice dictatura. Ca Occidentul este „socat” de romanul Supunere pare mai degraba un accesoriu de PF, de vreme ce el n-a fost „socat”, mai degraba a acceptat, de lucrari mult mai teribile, care au descris ceea ce avea sa se numeasca de atunci, „ciocnirea civilizatiilor”, adica antinomia Occident-Islam.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii