Adaptare a musicalului omonim semnat de Stephen Sondheim si Hugh Wheeler, filmul „Demonul barbier de pe Fleet Street” beneficiaza de prezenta pe afis a doi actori redutabili, Johnny Depp si Helena Bonham-Carter. Desi a avut un buget mai degraba modest, de doar 50 milioane de dolari, pelicula se anunta una dintre cele mai interesante creatii cinematografice pe care le vom vedea in acest an, cucerind deja doua Globuri de Aur, pentru cea mai buna comedie si cel mai bun actor in rol principal – Depp.
Un Monte Cristo pe Tamisa
Actiunea acestei comedii horror este alambicata dar fascinanta, prezentand aventuroasa viata a unui barbier londonez, Benjamin Barker, acuzat pe nedrept de crima si condamnat la munca silnica pe viata. El va fi deportat in Australia, in timp ce individul care-l invinuise, Judge Turpin, ii rapeste sotia, dornic sa se insoare cu ea. Dar dupa 15 ani de ocna, Barker scapa, aruncandu-se in mare si, aidoma contelui de Monte Cristo, este salvat de un marinar, Anthony Hope.
Cei doi se intorc la Londra, unde Barker – care-si reia vechea ocupatie, dar sub un nou nume, Sweeney Todd – incepe sa-si pregateasca minutios razbunarea. Barbierul afla ca sotia lui se otravise, spre a nu fi silita sa se marite cu Turpin, iar fiica lui era slujnica in casa acestuia. Intors la vechea lui pravalie, Todd este recunoscut de proprietareasa, doamna Nellie Lovett (Helena Bonham – Carter), care isi castiga existenta vanzand placinte, desi ea insasi recunoaste ca „sunt cele mai groaznice placinte din Londra”.
Cum se coace o razbunare…
Intre timp, Anthony se indragosteste de Johanna, fiica barbierului, o frumoasa adolescenta de 15 ani, pe care o vede trebaluind in casa lui Judge; indiscretia ii va fi aspru pedepsita de lacheul lui Judge, grobianul Beadle Bamford, care-i aplica o corectie zdravana. Cautand sa-si puna planul in aplicare, Todd asista la demonstratia de „maiestrie” oferita de un barbier italian, Adolfo Pirelli, care se lauda ca ar fi ras, la viata lui, regi si pe insusi Papa. Il veti recunoaste desigur in el pe faimosul „Borat”, Sacha Baron Cohen.
Fostul ocnas il provoaca la un concurs public, pe care il castiga, starnind admiratia tuturor. Beadle Bamford, care fusese insarcinat cu arbitrarea competitiei, este atat de incantat incat promite lui Todd ca isi va trimite stapinul sa-i faca o vizita, spre delectarea barbierului. Dar, pe cand se pregatea sa-i ofere lui Judge „cel mai bun barbierit din viata lui”, apare Anthony care, fara sa stie ce client se afla pe scaun, vorbeste despre planul de rapire a Johannei.
Desigur, Judge nici nu vrea sa mai auda de barbierit si pleaca, furios. Nici dinspre partea lui Pirelli, Todd nu poate fi linistit: „italianul” se dovedeste a fi de fapt un englez get-beget care in adolescenta a lucrat ca ucenic in pravalia lui Benjamin Barker si spune ca l-a recunoscut in sfarsit pe acesta in persoana noului proprietar. In timp ce ucenicul sau, Tobias, este tinut de vorba de doamna Lovett, Todd il ucide pe falsul Pirelli…
…si din ce se coc placintele!
Urmeaza o sarabanda de intamplari tragi-comice, care dau filmului accente hazlii dar si tonuri terifiante. Nestiind cum sa scape de cadavrul „italianului”, Todd si doamna Lovett se decid sa-l transforme in… placinta, intrucat placintele cu carne sunt preferatele londonezilor dar carnea de porc este scumpa. Succesul avut ii determina pe cei doi sa alunece intr-o sarabanda a crimei, Todd ucigandu-si la intamplare clientii si realizand chiar un dispozitiv prin care acestia, odata cu beregata taiata de brici, aluneca in pivnita casei, unde doamna Lovett ii transforma in umplutura pentru macabrele ei produse culinare.
Dar filmul are un final demn de tragediile antice, caci, desi isi va implini pana la urma planul de razbunare, Todd va avea si el parte de un sfarsit cumplit, dupa ce intelege ca, printre victimele sale se afla si fosta lui sotie, care nu murise, ci ajunsese sa cerseasca pe strazile rau famate ale Londrei… Singura care scapa din acest infern este tanara Johanna, care fuge in lume cu Anthony, lasand in urma terifiante amintiri.
Ochii si muzica fac mai mult decat cuvintele
Johnny Depp face un rol magistral, intruchipandu-l pe razbunatorul Sweeney Todd. Si, desi nu a fost niciodata un fan al genului muzical, el a primit cu bucurie rolul, avand prilejul sa-si demonstreze, cu acest prilej, calitatile vocale. In acelasi timp, inspirat de performantele unor actori faimosi din filmele horror, precum Bela Lugosi sau Boris Karloff, Depp a cautat sa exprime cat mai multe sentimente prin privire, folosind cat mai putine cuvinte: „Am invatat ca in asemenea filme nu dialogurile sunt neaparat importante, ci mai ales ochii si muzica. Ele pot spune povestea si pot da fiori spectatorilor fara sa fii nevoit sa rostesti un cuvant”.
Nici alegerea Helenei Bonham-Carter n-a fost intamplatoare, chiar daca gurile rele spun ca ea s-a datorat relatiei de prietenie cu Tim Burton, producatorul filmului. Actrita intra excelent in pielea „masterei” si canta foarte bine, desigur, dupa ce a luat timp de cateva luni lectii intensive de canto, in vederea pregatirii rolului. Un alt avantaj, marturisit chiar de ea: „Am invatat sa gatesc placinte in timp ce cantam, pentru a ma sincroniza perfect cu libretul piesei. Acum, sunt o gospodina desavarsita. Stati linistiti, folosesc doar carne de pui!”
Desi reputatul regizor Alan Parker isi anuntase intentia de a transpune pe marele ecran musicalul Sweeney Todd, inca din anii 80, Tim Burton a fost cel care a dus planul la bun sfarsit. Controversatul Burton a vazut de mai multe ori musicalul, pe scenele londoneze si si-a dorit sa-l faca, initial, „un film mut, fara nici un cuvant, doar cu muzica, pentru ca muzica accentueaza sentimentul macabrului”.
Interesant e faptul ca, prin 1989, cand avea deja intentia de a face filmul, Burton a trasat in creion, cu recunoscutu-i talent de desenator, doua personaje ce semanau perfect cu Depp si Helena Bonham-Carter, desi pe cei doi avea sa-i intalneasca peste multi ani! Pentru a face chipul lui Todd mai terifiant, mai expresiv, cei de la machiaj au decis sa-i creeze sub ochi cercuri vinetii „de parca n-ar fi dormit niciodata”, sugerand oboseala si furia, si sa-i faca mai multe suvite de par albe, spre a spori contrastul cu restul podoabei capilare.
GABRIEL TUDOR
Comentarii