Dupa decembrie 1989 aveam sa ne dam seama curand ca schimbarea unor realitati, schimbare ce ne-a facut sa jubilam, nu a adus dupa sine si schimbarea unor mentalitati. Ca Militia a fost, pentru unii, transformata in Politie doar de forma. Si ca mai exista inca destui militieni printre noi chiar si azi, la doua decenii de la Revolutie. Despre aceste „fantome in uniforma” si-a propus sa vorbeasca – si a facut-o magistral – Corneliu Porumboiu.
„Lupii tineri” din Carpati impresioneaza la Cannes
Asa cum am mai spus, „lupii tineri” ai cinematografului romanesc – Cristi Puiu, Mungiu, Marian Crisan, Porumboiu, par, de ani buni, „abonati” la premiile decernate la Cannes iar scoala autohtona de film le domina clar pe toate celelalte din rasaritul Europei, majoritatea peliculelor prezentand viata de cosmar din timpul dictaturii comuniste dar si sechelele pe care acele vremuri le-au lasat, in sufletele oamenilor. Unii spun ca e foarte bine ca aratam cu degetul trecutul, spre a nu fi vreodata tentati sa-l repetam, altii, mai conservatori, afirma ca ar fi cazul sa incetam cu asemenea filme care, de la Sobolanii rosii si Balanta incoace, nu fac decat sa dea la nesfarsit vina pe un regim la ale carui tare am contribuit, in mai mica sau mai mare masura, fiecare.
Oricum ar sta insa lucrurile, filme precum Politist, adjectiv, al lui Corneliu Porumboiu (pelicula pe care o puteti urmari de acum si pe marile noastre ecrane) trebuie facute. Pentru ca, desi nu mai reiau tema „odioasei dictaturi si a sinistrei sale sotii”, asa cum spunea un mucalit, ele atentioneaza asupra mostenirii acesteia: oamenii care vor sa faureasca viitorul fara sa se fi dezbarat de lestul trecutului.
Lege si faradelege
Iar acest lucru se vede poate cel mai bine la nivelul birocratiei romanesti si mai ales in structurile Ministerului de Interne. Prin filmul sau, Porumboiu pune degetul pe rana, aratand ca, in vreme ce politistii tineri par mult mai dispusi sa gandeasca „occidental”, unii dintre cei cu multi ani in spate si multe grade pe umar nu se pot dezbara de metehnele unor vremuri pe care le dorim pentru totdeauna apuse. Eroul este „Cristi”, un tanar politist dintr-un oras de provincie, intrepretat de Dragos Bucur, care intra, intamplator, in contact cu o banda de tineri care vand droguri. Ii supravegheaza dar refuza sa-l aresteze pe unul dintre ei, care ofera drogurile unor elevi de liceu, pe motiv ca acesta nu intelege raul comis, pentru ca nu are discernamantul necesar.
El nu vrea sa aiba pe constiinta distrugerea vietii unui tanar teribilist si inconstient si pledeaza pentru o abordare diferita a problemei. Cristi este sincer convins ca legea, care pedepseste oferirea de droguri, se va schimba. Dar nu la fel de deschis este si superiorul sau, Angelache (Vlad Ivanov), un vajnic reprezentant al legii. El este dispus sa aplice legea pana la ultimul paragraf si nu are ezitari in acest sens. Se va naste un dialog in contradictoriu, care este de fapt conflictul dintre doua mentalitati. De remarcat faptul ca, in vreme ce majoritatea secventelor din film Cristi este prezentat mergand – caracterizare a constiintei sale nelinistite – Anghelache este static. El reprezinta autoritatea: nu se clinteste de la birou, ordona si are o atitudine cinica si aroganta, pretinzandu-se detinator al adevarului absolut care nu poate fi contestat.
Politist: adjectiv sau substantiv?
Filmul lui Porumboiu ar putea fi comparat, prin modul cum prezinta, in toata goliciunea si hidosenia sa, un sistem pervertit, cu Reconstituirea lui Lucian Pintilie. Caci si acesta este o acuza temerara adresata unor mentalitati obtuze. De fapt, la o analiza mai atenta, remarcam si sensul titlului filmului, care ar putea parea ciudat pentru unii. Politist, adjectiv, nu se refera deci la policier, pentru ca nu avem de-a face cu un film politist, desi este despre politisti. Dar termenul nu este substantivat, pentru ca nu vizeaza un „politist” anume, ci adjectivat, fiindca indica mai curand un stat politienesc, totalitar. Este tocmai ceea ce Porumboiu vrea sa demaste: faptul ca, la doua decenii de la Revolutie, unii dintre cei insarcinati cu aplicarea legii o fac la modul discretionar, arogandu-si puteri de zei pogorati pe pamant si nesuportand sa fie contrazisi.
Conteaza mai putin mobilul – desigur, vanzarea de droguri constituie un delict, dar sunt de vina pentru ca gresesc doar niste tineri aiuriti? Nu cumva insusi sistemul, care nu i-a educat cum trebuie, nu le-a dat o definitie corecta a valorii, nu i-a facut sa inteleaga cum trebuie consecintele faptelor lor, este, in ultima instanta, cel care ar trebui trimis dupa gratii? Din pacate, asa cum s-a intamplat de multe ori in ultimii ani, filmul lui Porumboiu a fost mult mai apreciat in strainatate, unde a si fost rasplatit cu premii si critici elogioase, decat la noi. Sa fie un semn ca „greaua mostenire” apasa inca asupra noastra si ca „fantomele trecutului”, fie ele in uniforma sau nu, ne bantuie inca?
GABRIEL TUDOR
Comentarii