Recent, editura Humanitas Fiction a organizat o întâlnire-eveniment cu Ludmila Ulitkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, întâlnire prilejuita de lansarea romanului ei, Imago (traducerea Gabrielei Russo), în colectia „Raftul Denisei”. Tradus in 18 limbi si primit elogios de presa internationala, Imago, un roman despre iubire, destine si caractere. Ludmila Ulitkaia propune o fresca a Rusiei într-o epoca în care teroarea se îmblânzise doar întrucâtva, dainuind în diverse forme: un dezghet pervers în cultura, o acceptare de fatada a libertatii de opinie, sanctionata drastic apoi cu procese si condamnari.
Pe acest fundal apar portretele câtorva tineri care adera la noile tendinte artistice, pendulând totodata între idealism si cinism, curaj si lasitate, dragoste si tradare: „oameni reali, azi disparuti, care au stat în spatele personajelor mele, al celor care s-au purtat ireprosabil si al celor care au calcat gresit, striviti în masina de tocat a vremurilor, al celor care au rezistat si al celor care au cedat, martori, si eroi, si victime, a caror amintire va ramâne în veci”.
Despre roman, publicatia Il Mattino scrie: „Frumusetea si bogatia acestui roman, plin de întâmplari si personaje, în traditia marilor prozatori rusi, consta în zugravirea unei lumi contradictorii, care visa la schimbare, dar s-a trezit cu milioane de destine strivite sub o stapânire întunecata”.Iata si o proba de stil: „Ilia era lung si slab, mâinile si picioarele îi ieseau mult în afara din mânecile si pantalonii prea scurti. Unde mai pui ca nu exista cui ori bucata de fier care sa nu-i sfâsie hainele. Mama lui, singuratica si ursuza Maria Fiodorovna, ajunsese la capatul puterilor tot cosându-i petice strâmbe cu mâinile ei nu mai putin strâmbe. Mestesugul croitoriei nu se prindea de ea si pace. Îmbracat întotdeauna mai prost decât ceilalti, si ei prost îmbracati, Ilia se maimutarea si se lua în zeflemea, facând spectacol din saracia lui, un mod cât se poate de nobil de a i se împotrivi. Situatia lui Sania era si mai rea. Colegii îl invidiau si-l detestau pentru scurta cu fermoar, pentru genele lungi de fata, pentru chipul enervant de dragalas, care-i scotea din sarite, si pentru ser-vetelele de pânza în care erau învelite sandviciurile. Culmea e ca învata sa cânte la pian si multi îl urmareau cum merge, tinând-o pe bunica de-o mâna si partiturile în cealalta mâna, pe strada Cernîsevski, fosta si viitoare Pokrovka, la scoala de muzica Igumnov, chiar si când era bolnav”.
Pentru cei care nu stiu prea multe despre Ludmila Ulitkaia, iata câteva date: S-a nascut într-un sat din Urali în 1943. Dupa ce si-a luat licenta în biologie la Universitatea din Moscova, lucreaza în cadrul Institutului de Genetica. La sfârsitul anilor ’70 se angajeaza consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova si scrie scenarii de film. Primul sau roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004), îi aduce instantaneu notorietatea. Urmatorul roman, Medeea si copiii ei (1996), ii sporeste renumele, iar pentru romanul Cazul Kukotki, primeste Premiul Penne (2006). Înmormântare vesela (1997; Humanitas, 2005), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douazeci de limbi, de acelasi succes bucurându-se si urmatoarele romane: Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005) si Al dumneavoastra sincer, Surik (2003; Humanitas Fiction, 2008), care a câstigat mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul National pentru Literatura în China (2005), Daniel Stein, traducator (2006; Humanitas Fiction, 2011). În 2010, Ulitkaia publica romanul Cortul verde, tradus în româna cu titlul Imago, iar în 2015, Scara lui Iacov. Cartile Ludmilei Ulitkaia s-au vândut pâna în prezent în peste doua milioane de exemplare.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii