A cauta un film de arta, o carte cu adevarat valoroasa sau o melodie rara este ceva similar cu munca de Sisif a unui arheolog, o adevarata arheologie culturala in straturile de loess ale subculturii, la care, din pacate, foarte putina lume se mai inhama in ziua de azi. Sunt un mare devorator de filme sud-coreene, chinezesti, japoneze sau rusesti (pe care televiziunile sau cinematografele noastre nu se inghesuie sa ni le prezinte), singurele cinematografii care mai produc rezultate notabile in stare sa-ti redea increderea in produsul artistic de arta.
Plecand de la aceasta convingere m-am oprit cu interes la romanul Voi fi acolo scris de Kyung-sook Shin, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane si autoarea sud-coreeana cu cel mai mare succes in afara granitelor tarii sale. Rapiditatea cu care s-au impus in Coreea romanele si volumele de povestiri publicate de ea i-au facut pe criticii literari sa vorbeasca despre „sindromul Kyung-sook Shin”. Romanul a aparut la Humanitas Fiction in colectia Raftul Denisei coordonata de cunoscuta editoare Denisa Comanescu.
„Dupa opt ani de tacere, un telefon primit de Yun de la fostul ei prieten, Myeong-seo, reinvie amintiri din timpul studentiei si redeschide rani vechi. Cu patrundere intelectuala si un lirism bine dozat, ea reviziteaza momentele determinante ale anilor sai de formare: moartea mamei, relatia profunda cu profesorul de literatura acum grav bolnav, exaltarile primei iubiri, protestele studentesti, prietenia ca remediu pentru singuratate si disperare. O parabola care prin repetitie devine simbolica este cea a Sfantului Cristofor, vazuta aici prin prisma literaturii si a artei ca mod de salvare si supravietuire. Printre autorii ale caror scrieri sunt citate se numara Emily Dickinson, Rainer Maria Rilke, Francis Jammes si Paul Valéry”, scriu recenzorii literari. Kyung-sook Shin, autoarea bestseller-ului tradus in peste 30 de limbi, Ai grija de mama (2008), s-a nascut in 1963 la Jeong-eup, in provincia Jeolla. A absolvit cursurile Institutului de Arte din Seul. Face parte din „generatia 368”, a celor care, nascuti in anii ’60, au urmat studiile universitare in anii ’80, perioada tulbure in istoria Coreei, dominata de proteste sociale in care tinerii studenti de atunci s-au implicat activ, avand un rol decisiv in tranzitia de la dictatura militara la o guvernare democratica.
Fiind martora evenimentelor din anii ’80, Kyung-sook Shin se foloseste adesea in romanele sale de acest context istoric pentru a investiga traumele si conflictele interioare ale personajelor. A debutat in 1985 (ani in care s-a impus la noi Generatia 80) cu volumul de proza scurta Povesti de iarna, impunandu-se definitiv pe scena literara prin lirismul elegiac si adancimea psihologica a povestirilor dintr-al doilea volum, Aici era candva o orga (1992). Shin a publicat sapte romane, printre care Tristete profunda (1994), Camera singuratatii (1995), Violet (2001), Yi Jin (2007), Voi fi acolo (2010; tradus in 2014 in engleza si bucurandu-se de critici excelente in Marea Britanie si peste Ocean). Ca proba de stil a autoarei, iata un fragment din capitolul de debut al romanului Voi fi acolo: «M-a sunat dupa opt ani. I-am recunoscut imediat vocea. Nici n-a apucat bine sa spuna „Alo?”, ca l-am si intrebat unde e. A tacut. Opt ani. Nu-i putin. Daca ar fi sa-i impart in ore, as ajunge la un numar greu de imaginat. Ziceam ca sunt opt ani, dar si cu opt ani inainte, cand lucruri de care acum nu-mi mai amintesc ne prilejuiau intalnirea in grup, fiecare privea in alta parte si doar la plecare ne strangeam mana pe fuga. Si asta era tot. Nu-mi amintesc unde s-a intamplat, dar era intr-o noapte de vara, in fata unei scari abrupte dintr-un cotlon ascuns al orasului. Am mers inspre el si l-am luat de mana. Probabil ca in apropiere era un magazin de fructe, caci in aerul umed plutea un miros ca acela pe care il simteam cand muscam dintr-o pruna. Asa mi-am luat eu la revedere, tinandu-l de mana pentru o clipa. Era perioada in care, indiferent ce ar fi crezut el, ceea ce as fi vrut eu sa-i spun ramanea ascuns in sufletul meu ca o perla. Nu puteam sa-i spun „Pa!” sau „La revedere!”. Simteam ca, daca as fi deschis gura si as fi rostit un cuvant, toate lucrurile nespuse l-ar fi urmat intr-o revarsare de neoprit, ca aceea a unor margele insirate pe o ata care se rupe.»
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii