Editura Humanitas Fiction, publica în colectia Raftul Denisei (în traducerea Gabrielei Lungu) celebrul roman Ghepardul, capodopera incontestabila a scriitorului italian Giuseppe Tomasi di Lampedusa, o editie îngrijita si cu un Cuvânt înainte de Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului. În prefata, Tomasi descrie metamorfozele pe care le-a suferit celebrul roman, prezentând si doua fragmente inedite, precum si câteva poeme cuprinse în asa-numitul „Cantonier al casei Salina”.
Sa ne amintim si de capodopera cinematografica Ghepardul, realizata în 1963 de Luchino Visconti, avându-i ca protagonisti pe Burt Lancaster, Alain Delon si Claudia Cardinale, de pe vremea când cinematografia europeana a însemnat cu adevarat o paradigma a culturii, abandonata azi în bratele divertismentului subcultural. Vorbind despre romanul sau, Giuseppe Tomasi di Lampedusa îi scria în 1957 o scrisoare lui Enrico Merlo di Tagliavia extrem de interesanta: „Draga Enrico, în mapa de piele vei gasi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. (…) Mi se pare ca prezinta un oarecare interes, pentru ca se refera la un nobil sicilian într-un moment de criza (ceea ce nu înseamna doar cea din 1860), felul în care el reactioneaza la aceasta criza si cum se accentueaza decimarea familiei sale pâna la risipirea ei aproape totala; toate astea vazute dinauntru cu o oarecare participare a autorului si fara nicio ranchiuna. (…) Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte si dintotdeauna.
Cred ca totul este impregnat de o proprie poezie melancolica. (…) Fii atent: câinele Bendicò e un personaj foarte important si aproape ca este cheia romanului”. Pe lânga sublinierea, pe care putini analisti au observat-o, ca patrupedul Bendicò este cheia romanului, nu putem sa nu observam faptul ca sfârsitul familiei siciliene este de fapt sfârsitul Europei culturale si nobiliare cucerite de o burghezie inculta si fara radacini. Iata si un flavor stilistic din Ghepardul: Între timp, el, Principele, se ridica: socul greutatii sale de urias facea sa tremure pardoseala, iar în ochii sai deschisi la culoare se reflecta pentru o clipa orgoliul acestei efemere dovezi a propriei înstapâniri asupra fiintelor si lucrurilor. Acum asaza enorma carte de rugaciuni cu coperti rosii pe scaunul care se aflase în fata lui în timp ce se recita rozariul, pune la locul ei batista pe care îsi îndoise genunchiul, si privirea i se tulbura usor de nemultumire la vederea micii pete de cafea care, înca de dimineata, cutezase sa întrerupa vastul alb al jiletcii sale. Nu era gras, era doar urias si foarte puternic; capul îi atingea (în casele locuite de muritorii de rând) ciucurele de jos al candelabrelor; putea îndoi cu degetele, ca pe o foaie de hârtie, monedele de un ducat, asa ca între vila Salina si atelierul unui bijutier era un du-te-vino continuu pentru repararea furculitelor si lingurilor pe care, la masa, mânia lui înabusita le îndoia deseori în cerc.
Giuseppe Tomasi, duce de Palma si principe de Lampedusa, s-a nascut în 1896 la Palermo. Nici azi, la aproape sase decenii de la moartea sa, biografii nu cunosc din viata aristocratului sicilian decât foarte putine lucruri. În timpul Primului Razboi Mondial a luptat ca ofiter de artilerie în armata italiana, a fost luat prizonier, a evadat si s-a întors din Ungaria în Italia pe jos. S-a casatorit în 1932 cu baroneasa Alessandra Wolff Stomersee. A trait lungi perioade în strainatate, iar dupa razboi a revenit la Palermo. În 1955 a început sa scrie Ghepardul, al carui plan îl avea în minte de multi ani. A murit la Roma în 1957, înainte de publicarea romanului (Il Gattopardo, Feltrinelli, 1958; trad. rom. Humanitas Fiction, 2011).
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii