Quentin Tarantino

          Succes si exces
          
          Dupa 10 ani de la incendiarul Pulp Fiction si cinci ani de absenta pe ecrane ca autor de filme, Quentin Tarantino a descins în cinematografele americane cu violentul Kill Bill, în care Uma Thurman este o ucigasa însetata de razbunare, autoarea unor carnagii care pot fi pe placul spectatorilor cu adevarat amatori de senzatii tari, extreme. Reservoir Dogs de altadata poate fi considerat azi o încercare timida a regizorului de a soca prin violenta prezenta în acel film.

          Succes si exces
          
          Dupa 10 ani de la incendiarul Pulp Fiction si cinci ani de absenta pe ecrane ca autor de filme, Quentin Tarantino a descins în cinematografele americane cu violentul Kill Bill, în care Uma Thurman este o ucigasa însetata de razbunare, autoarea unor carnagii care pot fi pe placul spectatorilor cu adevarat amatori de senzatii tari, extreme. Reservoir Dogs de altadata poate fi considerat azi o încercare timida a regizorului de a soca prin violenta prezenta în acel film. Între timp, tema preferata a cineastului a dospit, pâna când a dat afara din creuzetul creatiei. La 40 de ani cât are în prezent, Tarantino se dovedeste a fi într-adevar un maestru al secventelor oripilante pentru cei slabi de inima, dar deliberat realizate excesiv, în spatele lor ascunzându-se un aer de complicitate a autorului cu publicul pe care, cu un amestec de umor si gaguri, îl face sa râda de lucruri care nu sunt deloc de râs. De fapt, dupa cum a marturisit însusi Tarantino, din Kill Bill a vrut sa faca „un thriller… pervers”. Evident ca a reusit!
          Într-un mod discutabil din punctul multora de vedere, autorul vrea de fapt sa atraga atentia asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla în realitate, deci el nu ofera modele „de speriat”. Însa, asa cum i-a placut întotdeauna, si de data aceasta a realizat o pelicula provocatoare, numai buna sa dea nastere la controverse. N-ar fi fost el, spun unele voci despre Tarantino, daca n-ar fi facut în asa fel încât unii sa se simta ofensati, altii agresati vizual iar cei mai multi extaziati. Dovada este succesul de box office, care tinde sa detroneze „capete încoronate”. Uma Thurman spunea: „Tarantino nu creeaza filme menite sa-l faca pe spectator sa se simta confortabil, sa stea întins în fotoliu si din când în când sa mai motaie. Dimpotriva, încearca sa faca din el un om care participa la o experienta care îi provoaca o reactie de negare viscerala”.
          
          Lumea, un abator al razbunarii
          
          Quentin Tarantino, unul dintre rebelii de la Hollywood, a iesit asadar pe piata cu un film al carui scenariu e scris de el, a carui regie îi poarta semnatura si pe afisul caruia, printre alti actori de marca, figureaza si numele sau.
          Este vorba de povestea unei femei-ucigas profesionist, supranumita „The Bride”, care decide sa puna capat unui contract legat de o organizatie criminala. Dar, în cazul ei, nu-i usor sa faci ce vrei si când vrei, asa ca în timpul ceremoniei sale de casatorie, fostul ei partener descinde în biserica si spulbera zeci de vieti sub tirul de gloante ucigase. Mireasa e ranita de moarte, urmatorii cinci ani si-i petrece într-o coma profunda, apoi revine la viata. Evident, în cap nu-i bântuie decât o singura idee: sa razbune moartea celor dragi ei. Rând pe rând, trebuie sa-i elimine pe membrii organizatiei criminale, „piesele” cele mai importante fiind membrii DiVAS (Deadly Viper Assassination Squad) – întruchipati de actorii Lucy Liu, Daryl Hannah, Vivica A. Fox si Michael Madsen – si seful lor, Bill (David Carradine), a carui moarte vrea sa o savureze la urma.
          Ca într-un muzical, Tarantino uzeaza mult de muzica si coregrafie (specifica practicantilor artelor martiale sau ale samurailor) pe care le substituie alocutiunilor melodramatice, dialogurilor inutile, cascadoriilor explozive sau cine stie caror inventii de efecte speciale.
          
          Specialitatea casei pentru japonezi
          
          Japonezii pur si simplu îl iubesc pe Tarantino si, potrivit declaratiilor lor, când e vorba de filmele acestui regizor, audienta în tara Soarelui Rasare e cu mult peste cea posibila în SUA ori în Europa. Iar în privinta lui Bill Kill, care foloseste mult din seva culturii japoneze, succesul e mai mult decât asigurat. Drept pentru care Tarantino a realizat pe lânga filmul „oficial” si o versiune pentru japonezi, adica un Bill Kill mult mai visceral (daca se poate imagina asa ceva) si mult mai vibrant decât ar putea suporta spectatorii americani si europeni. Varianta cu „ochi oblici” este doar cu vreo doua minute mai lunga decât cea „de baza”, dar, cu acordul producatorului Lawrence Bender, este mai bogata în scene ultra-socante prestate de Lucy Liu si, evident de Uma Thurman, al carei carnagiu apocaliptic este prezentat în culori intense, dominant fiind rosul specific valurilor de sânge „fierbinte” si nu voalat, în alb si negru, cum este în varianta americana care, potrivit opiniei specialistilor, pe de-o parte încearca sa menajeze întrucâtva sensibilitatea publicului iar pe de alta mizeaza mai mult pe efecte artistice. De ce japonezii gusta mai mult scenele de-o agresivitate extrema? „Pentru ca ei, poate prin traditie, au o mai mare toleranta fata de reprezentarile violentei, declara Lawrence Bender, care a lucrat cu Tarantino si la Reservoir Dogs. Japonezii au crescut cu filme violente, spre deosebire de americani sau europeni”.