In lumea filmului, oricine incepe de undeva. Fie ca e vorba de o productie cu buget redus sau de un science-fiction ori un film istoric in care se investesc milioane de dolari, toti regizorii trebuie sa treaca „botezul focului” inainte de a se lansa in cariera.
Cei mai multi trec aproape neobservati la primul lor film, altii reusesc sa atraga atentia criticilor, in timp ce unii – foarte putini, ce-i drept – realizeaza niste creatii de debut unanim considerate „geniale”, cum este si cazul filmelor de mai jos.
Cetateanul Kane (Orson Welles, 1941)
Multi regizori lucreaza ani de zile pana sa reuseasca sa creeze „magnum opus” – opera lor de capatai. Orson Welles a reusit acest lucru inca de la primul lui film. Reconstituind viata mogulului presei americane interbelice, Charles Foster Kane, pelicula este considerata aproape unanim cel mai bun film realizat vreodata. Despre ea s-au scris tomuri intregi si cu greu s-ar mai putea adauga ceva. Chiar daca Welles va regiza, ulterior, si alte filme, niciunul nu se va ridica la inaltimea creatiei sale de debut, realizata cand uriasul – la propriu si la figurat – artist avea doar 26 de ani!
12 oameni furiosi (Sidney Lumet, 1957)
Firul epic al acestui film este cat se poate de simplu: 12 jurati trebuie sa decida daca un baiat este sau nu vinovat de o crima. Concentrat pe aceasta idee unica, Lumet analizeaza conceptul de justitie cu un ochi ager, stimuland spectatorul sa participe la un proces care pare sa aiba un deznodamant dinainte stiut si punand in discutie sistemul legal american si moralitatea juratilor.
Regizorul a beneficiat de excelentul scenariu al lui Reginald Rose, dar acest lucru nu-i stirbeste cu nimic meritele. Foarte tanarul pe atunci Lumet a creat o atmosfera incredibil de tensionata, iar dialogurile incitante si rasturnarile neasteptate de situatie il fac pe spectator sa uite de trecerea timpului, in asteptarea verdictului. Un film a carui actiune se deruleaza aproape in totalitate in sala de tribunal, neavand planuri secundare si generand, dupa propria exprimare a lui Lumet, „o senzatie palpabila de claustrofobie”. Cu un asemenea debut captivant, nu e de mirare ca Lumet a devenit ulterior unul dintre cei mai aclamati regizori.
Duel pe autostrada (Steven Spielberg, 1971)
Bazat pe povestirea cunoscutului autor de thrilleruri, Richard Matheson, acest film realizat pentru postul de televiziune ABC, in 1971, reprezinta debutul regizoral al lui Spielberg. Un „road-movie” prin excelenta, filmul surprinde intr-un mod magnific tensiunea unei urmariri cu accente kafkiene. O urmarire a carei tinta este un om de afaceri „vanat”, pur si simplu, fara sa inteleaga motivul, de un urias trailer, prin peisajele magnifice din desertul Mojave.
Timp de o ora si jumatate, spectatorul traieste, cu sufletul la gura, groaza resimtita de protagonist, o groaza cu atat mai intensa cu cat chipul misteriosului urmaritor nu este prezentat niciodata. Filmul s-a bucurat de un succes imens, multi critici considerandu-l una dintre cele mai reusite productii de televiziune din toate timpurile – productie care i-a deschis lui Spielberg calea catre marele ecran.
Eraserhead (David Lynch, 1977)
Cand vine vorba despre filme suprarealiste, campionul indiscutabil al acestei categorii este David Lynch. De faptul stilul sau a devenit atat de distinctiv si de copiat de alti regizori incat a primit si o denumire – „lynchian”.
Descriind povestea unui copil mutant, desprins parca din imaginatia unui autor de science fiction, filmul uimeste prin imageria suprarealista si prin sunetul obsedant, creand o experienta stranie pentru critici si spectatori deopotriva. Desi multi au negat valoarea debutului lui Lynch, critici de renume au ezitat sa clasifice filmul ca „bun” sau „rau”, deoarece opera regizorului este atat de bizara incat pare sa eludeze orice judecata de valoare.
GABRIEL TUDOR
Comentarii