Despre razboi, una dintre cele mai mari orori inventate de omenire, multi spun ca nu se poate vorbi decat cu seriozitate, ca despre un lucru despre care nu poti, nu ai voie sa glumesti. Si totusi, conflagratiile au fost adesea persiflate prin intermediul artei, tocmai pentru a le sublinia absurdul, inutilitatea. Cu ani in urma, exuberantul Roberto Benigni realiza „La Vita e Bella”, o tragi-comedie emotionanta, pentru ca apoi Radu Mihaileanu sa-i urmeze exemplul, regizand „Trenul vietii”, de asemenea axata pe drama evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Recent, regizorul german de origine iudaica Dani Levy a pus in scena o comedie al carei personaj principal e tenebrosul Adolf Hitler…
Hitler, bufonul
Ideea n-ar fi noua, daca tinem seama ca, in urma cu aproape sapte decenii, Chaplin realiza „The Great Dictator”, ironizandu-l pe acelasi scelerat dictator. Dar modalitatea de abordare e cu totul alta si mai ales sa nu uitam ca este prima data cand un german, fie el si cu radacini evreiesti, are curajul sa abordeze in gama comica un personaj pana acum tabu pentru urmasii teutonilor.
Filmul, „Mein Fuhrer – the Truly Truest Truth about Adolf Hitler” („Adevarul gol-golut despre Adolf Hitler”, intr-o traducere aproximativa), ofera o imagine a dictatorului cu totul diferita de cea pastrata de documentarele vremii. Intr-una dintre scene, Hitler, interpretat de comicul german Helge Schneider, se balaceste in baie, cu un vapor de jucarie. Cand i se spune ca se pregateste un complot impotriva sa, temutul conducator se scufunda sub clabuci, aidoma unui copil speriat. Hitler, in viziunea lui Levy, este un maniaco-depresiv care se drogheaza, isi invesmanteaza cainele in uniforma nazista, are necazuri cu potenta si inca face pipi in pat noaptea.
De fapt, el este redus la un bufon care-si da importanta. Actiunea filmului incepe in decembrie 1944, cand, intr-un Berlin in ruine, Hitler este prea deprimat ca sa mai tina inflacaratele sale discursuri poporului si de aceea Goebbels angajeaza un actor evreu, scos dintr-un lagar de concentrare, sa-l invete arta scenica. Dar actorul foloseste aceasta oportunitate pentru a-si bate joc de dictator, supunandu-l unor exercitii umilitoare, precum acela de a se tari pe covor, latrand.
O abordare eronata?
„Sa faci comedii despre oamenii urati de toata lumea este un lucru ciudat. De obicei, comediile au drept personaje centrale persoane pe care le iubesti cu adevarat. Ca evreu ce traieste de mai bine de 25 de ani la Berlin, am simtit nevoia unei abordari diferite a personajului Adolf Hitler si am vrut sa realizez o comedie pentru a arata slabiciunile conducatorilor nazisti si a exorciza, daca ma pot exprima astfel, vinovatiile pe care multi germani le simt inca, fiindca au permis venirea la putere a unui asemenea monstru”, spune Levy. Intr-adevar, la mai bine de 60 de ani de la moartea dictatorului, regimul criminal al lui Hitler inca genereaza un sentiment de vinovatie si responsabilitate colectiva, resimtit mai ales de catre oamenii in varsta.
Acum insa, gratie filmului lui Levy, germanii invata sa rada in hohote de aspectele ilare ale regimului nazist. Hitler ne este prezentat ca un aiurit convins de misiunea sa divina, un om bolnav si slab, inconjurat de creaturi oribile, precum Goebbels si Goring, fiecare folosindu-l ca pe o marioneta. Criticul de film Knut Elstermann crede insa ca o astfel de abordare este total eronata: „Ca spectator, Hitler ti se pare un copil necrescut. El a avut o copilarie nefericita, a fost traumatizat si de aceea, ai chiar un soi de mila fata de el. Este inconjurat de oameni fara scrupule, in mainile carora el pare o papusa lipsita de vointa. Mi se pare gresit sa incumbi in mintea tinerei generatii aceasta idee, pentru ca Hitler a fost responsabil de fapt de tot ce s-a intamplat in Germania si in special de Holocaust.”
GABRIEL TUDOR
Comentarii