In lumea fragila a poeziei am intrat de-abia pe bancile facultatii, ca student „la litere”, pe la inceputul anilor 1970. Atunci i-am citit pe Nichita Stanescu, poate cel mai mare poet roman dupa Eminescu, pe Mircea Dinescu, dar si pe Mircea Cartarescu, cel din Aer cu diamante, Generatia 80.
La Sorescu mi-au placut ideile poetice nastrusnice, dar si stilul lui inconfundabil. Cand citeai pe undeva un poem care incepea cu versul „Eminescu n-a existat” si sfarsea cu strofa „Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu”, stiai ca e un poem de Sorescu. Dar imi amintesc ce scandal a fost in lumea literara atunci cand Marin Sorescu a scos pe piata volumul de versuri intitulat „La Lilieci”. Scandal, pentru ca dupa ce isi gasise o voce inconfundabila in poezia postbelica, el a avut puterea sa arunce totul la cos si sa abordeze universul rural, de care doreau sa scape toti poetii de prin sate, care se mutau in Bucuresti pentru a descoperi dulceata metropolei. Sorescu, atunci, s-a intors de unde plecase: la sat.
De aceea am citit cu interes partea a doua a unui articol semnat de criticul literar, fost candva „tanarul critic literar”, Daniel Cristea-Enache, intitulat Marin Sorescu, o noua poezie.
Textul care a aparut in nr. 3 al revistei de cultura Luceafarul de dimineata, editat de Uniunea Scriitorilor din Romania, incearca o excursie in universul sorescian, a locului de bastina si al timpului relatarilor, copilaria. In poemul Craiova vazuta din car, Sorescu scrie: „Craiova vazuta din car e cel mai frumos oras din lume,/ Raman si acum incremenit cand ma gandesc, imi lasa gura apa./ Era si primul oras care-mi iesea in cale,/ Poate si asta conteaza, aveam retina proaspata, fara gunoaie”.
„Revenind la varsta personajului”, scrie Daniel Cristea-Enache, „si observand, fara vreun efort special, ca ea este cea a copilului de la tara visand sa mearga la scoala, la oras, ramane sa raspundem la intrebarea: cand anume s-a consumat aceasta copilarie?
S-a vorbit abundent despre locul pe care Sorescu l-a pus pe harta poeziei si literaturii romane, despre Bulzestii deveniti, datorita lui, spatiu poetic; dar mai putin despre timpul in care se petrec intamplarile din prezentul reconstituit de poet. Ar fi destul de facil sa ne uitam in calendar si sa verificam intre ce ani s-a consumat copilaria autorului, pentru a o pune in corespondenta temporala cu fundalul istoric al cartii. Trebuie sa gasim in interiorul acesteia, in chiar materia ei, fundalul istoric. Iar acesta, odata identificat, nu are nici cea mai vaga legatura cu „cheful” in care Eugen Simion vedea „adevarata tema a poemelor”.
Prezentul copilariei din La Lilieci este acela al Razboiului Al Doilea Mondial, care apasa, de la distanta, pe vietile personajelor din sat. Majoritatea lor e formata de copii, femei si batrani, intrucat „tatii si fratii mai mari sunt pe front”. Se poate spune ca poetul isi leaga la vedere, cu banda neagra, poezia din La Lilieci, de fundalul indepartat si infricosator prin consecinte al razboiului. In poemul De-a-n boul, unde copiii se joaca aruncand cu ciomegele („bazdoaca” e regionalismul folosit), compararea rezultatelor va fi legata ingenios de realitatea teribila a razboiului: „Tatii si fratii mai mari sunt pe front, despre unii s-aude c-ar fi murit,/ Aproape in fiecare dimineata alta femeie imparte coliva cu bomboane moi din cauza lacrimilor”.
O analiza interesanta, la obiect, cu care criticul doreste sa fixeze, intr-o fotograma virtuala, un univers aflat numai in inima lui Marin Sorescu.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii