George Clooney prizonier al libertatii totale
Când aude vorbindu-se de casatorie, Dr. Ross din faimosul serial „Spitalul de urgenta” simte ca i se face rau.
George Clooney prizonier al libertatii totale
Când aude vorbindu-se de casatorie, Dr. Ross din faimosul serial „Spitalul de urgenta” simte ca i se face rau. Prefera celibatul, rolul de aventurier (în viata de toate zilele, ca si pe ecran) si consumarea timpului liber mai curând alaturi de prieteni decât în sânul familiei. Asa ca nu-i de mirare ca, dupa trei ani, legatura lui cu tânara frantuzoaica Céline Balitran a luat sfârsit. Clooney pune acest fapt pe seama muncii sale din ce în ce mai angajante: câteva contracte pentru filme, demararea unui proiect personal privind scenariul si productia unui film pentru televiziune etc. Cu o agenda profesionala vadit încarcata, Clooney aproape ca a uitat de frumoasa lui logodnica si, asa cum s-a temut, aceasta n-a mai suportat. „E o fata super, spune el despre Céline, dar a sfârsit prin a se îndoi de relatia noastra careia nu i-a mai întrezarit nici un viitor. Îi înteleg perfect decizia, desi la despartire am trait un sentiment de frustrare”. Mai în gluma, mai în serios, Clooney spune: „Presupun ca mi-e frica de un angajament. Sau poate sunt condamnat la relatii de cel mult trei ani!” Alergic la viata în cuplu, la ideea de mariaj si de copii, se pare ca, desi ajuns la vârsta de 38 de ani, Clooney nu poate fi prizonierul unui inel de casatorie. Nicole Kidman si Michelle Pfeiffer au pariat cu el pe 20000 de dolari ca Céline se va întoarce. Dar Clooney o tine una si buna: libertatea lui nu are pret.
Celebritati luate in balon
Tentativele miliardarului britanic Richard Branson, boss-ul imperiului „Virgin”, de a face ocolul Pamântului în balon au fost, dupa cum stim, sortite esecului. Dar asta nu înseamna ca acest vis al lui s-a destramat. „Virusul” lucreaza si, cine stie, poate fi inoculat si altora. Deocamdata, cu prilejul turneului Pro Celebrity Golf de la Monaco, Richard Branson i-a invitat într-o plimbare cu balonul pe printul Albert si pe actorii Kevin Kostner si Roger Moore. Din nefericire, singurul destins dintre cei patru calatori aflati în nacela a fost proprietarul, Richard Branson. Cu toate acestea, în momentul revenirii la sol, musafirii s-au declarat super-încântati de zbor, desi în aer pareau mai curând… desumflati.
Richard Gere in rol de tata
Cindy Crawford ar fi prima care s-ar repezi sa spuna: „nu-i adevarat! Asta nu-i Richard Gere!” E normal, fostul ei sot, care pe vremea casatoriei lor nici nu voia sa auda de copii, acum se plimba într-o barca pe lacul din Central Park, tinând grijuliu si plin de tandrete un bebelus în brate. La cel mai mic scâncet al copilului Richard îl leagana, îl saruta, îl mângâie sau îl hraneste cu biberonul. Sa fie chiar Richard Gere? Fara îndoiala, e el în rolul la care lucreaza în prezent, cel din filmul „Autumn in New York”, unde interpreteaza un play-boy trecut de vârsta tineretii, care se îndragosteste de o tânara mama (Winona Ryder), atinsa de o maladie incurabila.
Rolul de tata pe care si-l asuma în film pare sa fie o repetitie pentru statutul real de parinte pe care Richard Gere îl va dobândi la începutul anului viitor, când actrita Carey Lowell (fosta James Bond Girl) va naste. Legatura dintre cei doi, un timp tinuta secret, dureaza de aproximativ trei ani. Carey mai are o fetita, pe Hannah, în vârsta de 9 ani, si este singura femeie care a reusit sa-l faca tata pe Richard Gere. Fericit, actorul ajuns la 50 de ani, intentioneaza ca pâna la venirea pe lume a copilului, sa se casatoreasca cu tânara Carey, în cadrul unei ceremonii budiste.
Prietena Jennifer lanseaza o noua moda
Dupa faimoasa „tunsoare Rachel”, urmata de stilul „LBL” (lung, blond, lis) – pieptanaturi pe care milioane de fete din lume le-au adoptat pentru a o imita pe eroina lor preferata din serialul „Friends” („Prietenii tai”), acum Jennifer Aniston vine cu o noua inventie. Cu ocazia premiilor Emmy Awards, actrita a aparut la bratul logodnicului sau, Brad Pitt, cu o pieptanatura stil „sauvage” – suvite aparent dezordonate si rebele, creponate printr-un usor permanent, colorate în tonuri de blond luminos si coaja de aluna.
Ca mama-Stallone nu-i alta pe lume
E greu sa fii celebru si, totodata, sa ai parinti capabili de orice pentru a fi, la rândul lor, celebri. În timp ce durul filmelor de actiune – e vorba de Silvester Stallone – trece de câtiva ani printr-o criza de personalitate artistica si nu numai, în timp ce se straduieste din rasputeri sa adauge imaginii lui noi fatete (de intelectual rafinat, de sot fidel, de tata devotat…), doamna Kackie Stallone, mama actorului, încearca sa atraga atentia asupra ei prin actiuni care de care mai bizare: ghicitul în stele, casatoria cu un barbat mult mai tânar decât ea, iar acum…
Acum, ea si-a abandonat talentul de prezicator ajutat de astre si a inventat ghicitul în… pielea de pe fese. În ce consta aceasta originala tehnica? Orice client dornic sa-si cunoasca viitorul este asezat timp de cinci minute pe o foaie de hârtie impregnata cu cerneala. Conform parerii prezicatoarei, amprentele lasate pe hârtie de pielea de pe fese alcatuiesc o harta a viitorului extrem de graitoare. De precizat ca nu „orice client” îsi poate permite onorariul unei asemenea sedinte, dar se spune ca multi sunt în stare sa dea si… pielea de pe ei pentru a sti din timp ce-i asteapta.
Pamela si Tommy Lee o pereche „indestructibila”
Drogurile, alcoolul, scandalurile, bataile, puscaria, divortul, infidelitatea, nimic din toate acestea n-a reusit sa-i desparta cu adevarat pe cei doi protagonisti ai cuplului „de senzatie” – Pamela Anderson si Tommy Lee. Drumurile lor sinuoase s-au întâlnit din nou si, ca de obicei, aparitia lor împreuna în public atrage privirile ca un magnet. Asa s-a întâmplat de exemplu cu prilejul MTV Video Music Awards, când, la sosirea faimosului cuplu, spectacolul s-a mutat de pe scena în sala. Costumatia lor bizara a stârnit zâmbete malitioase; si, pentru ca unii s-au întrebat de ce Tommy Lee ascunde sub trenciul cam sobru pentru stilul lui întreaga colectie de tatuaje care-i decoreaza corpul, Pamela s-a oferit sa le satisfaca întreaga curiozitate, asa ca le-a aratat cât e el de sobru si care este zona netatuata!
„Alba ca Zapada”, o poveste cu final neasteptat
Remake-ul realizat recent de studiourile Disney dupa basmul clasic Alba ca Zapada...
Comentarii